La o conferință internațională cu tema Aristotel, ce a avut loc recent la Thessaloniki, arheologul grec Kostas Sismanidis a declarat că există indicii clare potrivit cărora un anume mormânt găsit în zona Stagira din centrul Macedoniei este mormântul lui Aristotel.

Adresându-se Congresului Internațional dedicat lui Aristotel, Sismanidis, a cărui echipă și-a petrecut 20 de ani săpând în zonă, a spus că un tumul în formă de potcoavă a fost descoperit în mijlocul zonei de sud a sitului din dealul Stagira, la câțiva metri de arcada agorei. Mormântul a fost datat în funcție de artefactele, ceramica și cele mai mult de cincizeci de monede găsite în zonă. De asemenea, altarul a fost datat ca fiind din aceeași perioadă, cea a lui Alexandru cel Mare.

Sismanidis a citat două surse literare care, în opinia sa, indică faptul că oamenii din Stagira ar fi putut să transfere rămășițele lui Aristotel din Evia, locul unde acesta a murit în anul 322 î.H., în locul în care s-a născut. Textele la care a făcut referire fac parte din manuscrisul nr. 257 aflat la Biblioteca Marciana din Veneția.

Filozoful grec Aristotel s-a născut în jurul anului 384 î.H. în Stagira, un orășel din nordul coastei Greciei, care, cândva, a fost port. Tatăl său, Nicomachus, a fost doctorul regelui macedonean Amyntas al II-lea. Deși Nicomachus a murit când Aristotel era doar un copil, acesta din urmă a rămas atașat și a fost influențat de curtea regală macedoneană până la sfârșitul vieții sale. Se cunosc puține despre mama sa, Phaestis, iar unii istorici cred că aceasta a murit când Aristotel era tânăr.

La moartea tatălui său, Proxenus din Atarneus, care era căsătorit cu sora sa mai mare, Arimneste, a devenit tutorele lui Aristotel. Când Aristotel a împlinit 17 ani, Proxenus l-a trimis la Atena pentru a-și desăvârși educația. În acele timpuri, Atena era considerată centrul academic al universului. În Atena, Aristotel s-a înscris la Academia lui Platon, cea mai prestigioasă instituție, și a dovedit că este un învățăcel exemplar. Aristotel a întreținut o relație de prietenie cu filozoful grec Platon. Acesta din urmă învățase cu Socrate, la academia sa, cu două decenii în urmă. Platon a murit în anul 347 î.H. Deoarece nu era de acord cu unele teze filozofice ale lui Platon, Aristotel nu a primit poziția de director al academiei, așa cum mulți își imaginaseră că se va întâmpla.

După moartea lui Platon, Hermias, prietenul lui Aristotel, rege al Atarneus și Assos din Mysia, l-a invitat pe Aristotel la curtea sa. În timpul celor trei ani de ședere în Mysia, Aristotel a cunoscut-o și s-a căsătorit cu prima sa soție, Pythia, nepoata lui Hermias. Împreună au avut o fiică pe care au numit-o tot Pythia. În 338 î.H., Aristotel s-a întors în Macedonia și a început să se ocupe de educația fiului regelui Phillip al II-lea, Alexandru cel Mare, pe atunci un copil de 13 ani. Phillip și Alexandru îl apreciau pe Aristotel și s-au asigurat că munca sa va fi generos recompensată.

În 335 î.H., după ce Alexandru a devenit rege și a cucerit Atena, Aristotel s-a întors în oraș. În Atena, Academia lui Platon, condusă acum de Xenocrate, avea încă influență asupra gândirii Greciei. Cu permisiunea lui Alexandru, Aristotel și-a fondat propria școală la Atena, numită Lyceum.

Deoarece Aristotel obișnuia să se plimbe în timp ce le preda studenților săi, aceștia erau obligați să-l urmeze și astfel și-au primit denumirea de Peripatetici, ceea ce înseamnă oameni care se plimbă în jur. Membrii Lyceum-ului cercetau domenii dintre cele mai diverse, de la științe și matematică la filozofie și politică, și aproape orice alt domeniu ce putea avea legătură cu acestea. Arta era, de asemenea, o arie de interes foarte populară. Membrii își notau descoperirile în manuscrise. Astfel s-a creat imensa colecție de materiale scrise a școlii, care, după standardele lumii antice, reprezenta una dintre primele mari biblioteci.

În același an în care Aristotel și-a deschis școala, soția sa, Pythia, a murit. Curând după acest eveniment, Aristotel s-a angajat într-o idilă romantică cu o femeie pe nume Herpyllis, originară din orașul său de baștină, Stagira. Conform unor istorici, Herpyllis ar fi fost sclava lui Aristotel, oferită lui de curtea regală din Macedonia. Aceștia presupun că, în cele din urmă, Aristotel a eliberat-o și s-a însurat cu ea. Oricum, ceea ce se cunoaște este că Herpyllis i-a oferit urmași, inclusiv un fiu care s-a numit Nicomachus, în amintirea tatălui lui Aristotel. Se crede că Aristotel și-a numit faimoasa lucrare filozofică Etica Nicomacheană după fiul său.

Când fostul său elev, Alexandru cel Mare, a murit subit în 323 î.H., guvernul pro-macedonean a fost detronat și, în lumina unui nou sentiment anti-macedonean, Aristotel a fost învinuit de nesupunere. Pentru a evita să fie acuzat, el a părăsit Atena și a fugit în Chalcis, pe insula Euboea, unde a rămas până la moartea sa.

În anul 322 î.H., la un an după ce a fugit în Chalcis pentru a scăpa de acuzațiile de nesupunere, Aristotel s-a îmbolnăvit de o boală a organelor digestive și astfel și-a găsit sfârșitul. În secolul ce a urmat după moartea lui, lucrările sale nu au mai fost folosite, însă ulterior acestea au căpătat un nou răsunet. Cu timpul, lucrările sale au devenit baza a mai mult de șapte secole de filozofie. Cât privește influența în filozofie, munca lui Aristotel a influențat idei din antichitatea târzie până în Renaștere. Influența lui Aristotel pentru gândirea vestică în umanism și științe sociale este larg considerată de necomparat, cu excepția contribuțiilor lui Platon și ale lui Socrate. După două milenii de practici academice, munca în filozofie a lui Aristotel încă dăinuie.

Autoarea este istoric și producător al emisiunii
PE AXA TIMPULUI la RADIO LIGHT