Controversatul Formular 088. Observațiile și propunerile CECCAR
Numărul 18-19, 2-15 august 2016 » Agenda CECCAR
În cursul dezbaterii publice, președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a remis președintelui ANAF, Dragoș Doroș, un document oficial al CECCAR privind demersurile referitoare la modificarea modelului și conținutului Formularului (088) „Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”.
Este de subliniat că în forma definitivă a Ordinului președintelui ANAF nr. 2.048/2016, care a intrat în vigoare la 31 iulie a.c., au fost luate în considerare unele observații și propuneri rezultate din dezbaterea publică, inclusiv din documentul oficial al conducerii CECCAR. În același timp, trebuie precizat că există încă aspecte care nu și-au găsit în întregime o rezolvare adecvată. De pildă, în privința informațiilor solicitate, au rămas cele referitoare la studiile/profesiile avute de administratori, persoane fizice, în ultimele 12 luni anterioare celei în care se depune declarația. Totodată, CECCAR subliniază că rămâne în vigoare dezideratul potrivit căruia modernizarea administrației fiscale trebuie să aibă în vedere și evitarea raportărilor redundante, îmbunătățirea comunicării între diferitele instituții ale statului pentru a se evita transferul ineficienței în gestionarea informațiilor colectate asupra costurilor contribuabililor. Au mai rămas, astfel, unele cerințe referitoare la informații care ar trebui să existe în sistemele ANAF sau care ar putea fi obținute de la alte instituții ale statului.
Ca o chestiune de principiu, se cere subliniat faptul că prevenirea indisciplinei fiscale și combaterea evaziunii fiscale reprezintă în mod justificat obiective prioritare, însă mijloacele utilizate nu trebuie să ducă la prejudicierea climatului de afaceri, descurajarea inițiativei private, la transferul de costuri administrative asupra contribuabilului, ceea ce, în cele din urmă, subminează baza de impozitare. Totodată, impunerea de cerințe declarative excesive la începutul activității sau blocarea arbitrară a înregistrării în scop de TVA poate să producă efecte economice negative.
Din punctul de vedere al CECCAR, blocarea acordării codului de TVA unui agent economic în absența unor elemente obiective care să dovedească faptul că este susceptibil de fraudă fiscală încalcă legislația europeană. În documentul CECCAR se citează, cu titlu de exemplu, Cauza C527-11 – Valsts ienemumu dienests împotriva Ablessio SIA, în care Curtea Europeană de Justiție apreciază că jurisprudența existentă în materie și modul de redactare al articolelor 213 și 214 din Directiva 2006/112/CE privind TVA trebuie interpretate astfel încât administrația fiscală a unui stat membru să nu poată refuza atribuirea numărului de identificare în scopuri de TVA unui solicitant pentru simplul motiv că acesta nu este în măsură să demonstreze că dispune de mijloacele materiale, tehnice și financiare pentru a exercita activitatea economică declarată la momentul formulării cererii sale de înscriere în registrul persoanelor impozabile.
Astfel, faptul că o persoană impozabilă nu „dispune de capacitate și intenție”/ „mijloacele materiale, tehnice și financiare” pentru a exercita activitatea economică declarată nu este suficient, în sine, pentru a demonstra că este probabil ca aceasta din urmă să își propună să săvârșească evaziune fiscală. Aspectele semnalate în hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie implementate și în legislația națională, evitând astfel deschiderea unei proceduri de preinfrigement.
CECCAR consideră oportună stabilirea riscului fiscal prin Formularul 088 și nu condiționarea acordării codului de TVA de informațiile raportate prin acest formular. Corelând cu reglementările din noul Cod de procedură fiscală care prevăd că programarea pentru inspecția fiscală se face pe baza analizei de risc, Formularul 088 poate fi la baza respectivei analize pentru tranzacțiile efectuate în sfera TVA. Dacă riscul semnalat prin informațiile depuse în cadrul formularului este ridicat, apare oportună efectuarea cu celeritate a inspecției fiscale. Dacă în cursul inspecției se descoperă fapte ce constituie evaziune fiscală, se poate retrage codul de TVA.
Totodată, CECCAR apreciază ca oportună introducerea informațiilor scanate prin intermediul unui portal, direct de către contribuabil; în acest fel se diminuează riscul de neintroducere a unor informații în aplicațiile informatice, deoarece intervenția factorului uman poate conduce la erori de încărcare și astfel la evaluarea incorectă a riscului fiscal pentru operațiunile în sfera TVA. De asemenea, spațiul alocat pentru documentele scanate este insuficient (doar 10 MB) și nu permite introducerea tuturor informațiilor în formular, fiind vorba de fișiere scanate. Un spațiu de cel puțin 150 MB este relevant pentru a scana fișierele la o rezoluție optimă pentru vizualizare.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial