„Furnizarea de informații relevante, condiția consolidării pieței serviciilor contabile”
Numărul 46-47, 27 nov. - 10 dec. 2018 » Cariere. Drumul spre performanță
Interviu cu Florin Roșală, expert contabil, vicepreședinte al Consiliului Filialei CECCAR Brașov
Alexandra Rizea: Cititorii noștri și-au manifestat permanent interesul față de experiențele profesionale ale colegilor de breaslă, iar fiecare carieră a oferit și oferă numeroase surse de autodepășire. În acest context, vă adresăm rugămintea să vă referiți la opțiunea dvs. pentru profesia contabilă și la modul în care ați performat.
Florin Roșală: Atracția către profesia contabilă în cazul meu s-a manifestat destul de devreme, odată cu admiterea la Liceul Economic din Brașov. Acolo am descoperit tainele contabilității. Profesorii care ne-au îndrumat au reușit să sădească în noi, elevii, interesul pentru profesia contabilă, au reușit să mă facă să vreau mai mult pe această cale care mai târziu a devenit carieră. Am mai „clădit” în acest domeniu, prin absolvirea cursurilor Universității „George Barițiu” din Brașov, Facultatea de Științe Economice, iar licența în contabilitate și informatică de gestiune am obținut-o la Academia de Studii Economice București. După un an de la absolvirea facultății, am făcut un pas important în cariera de profesionist contabil prin angajarea într-o companie mare din România, companie cu capital de stat, unde am răspuns de un segment din ceea ce reprezenta fenomenul contabil.
Tocmai activitatea practică prezintă cel mai mare interes în „reconstituirea” evoluției fiecărui profesionist contabil, deoarece numai astfel se poate verifica valabilitatea modului în care a acționat în funcțiile încredințate...
Aveți dreptate. Am trăit exact această experiență. Curiozitatea în ceea ce privește legătura dintre ceea ce făceam eu și întreaga activitate financiar-contabilă a companiei, confruntarea cu aspecte practice la care era necesară o viziune de ansamblu asupra fenomenului economic m-au determinat să vreau mai mult. În anul 2007 am absolvit examenul de aptitudini organizat de CECCAR cu competența de expert contabil, apoi am devenit și membru al Grupului Experților Judiciari. Experiența acumulată în perioada de stagiu, rezultatele din activitatea menționată în cadrul companiei au dus la promovarea mea ca șef al Serviciului Contabilitate. În această activitate, am interacționat cu autoritățile de reglemetare contabilă și fiscală, cu reprezentanți ai altor organizații profesionale - cu auditorii financiari ai societății, cu evaluatori ai afacerii. În acest context, am conștientizat tot mai mult faptul că produsul muncii profesionistului contabil reprezintă baza de informații pentru activitatea din toate sferele vieții noastre economico-sociale. Așadar, călăuzit de această constatare, dar și din dorința de a furniza informații cât mai complexe, am devenit membru și al Camerei Auditorilor Financiari, Camerei Consultanților Fiscali, Asociației Naționale a Evaluatorilor din România și Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență. În anumite ipostaze, am fost beneficiar al muncii profesionistului contabil. Țin în mod deosebit să repet că, în toate situațiile, am avut posibilitatea să constat că informațiile furnizate de profesioniștii contabili au reprezentat un sprijin de neînlocuit în activitatea fiecărei companii, în raporturile ei atât cu mediul intern, cât și cu cel extern și – pe un plan mai larg – au reprezentat „materia primă” pentru întocmirea conturilor naționale.
În strânsă legătură cu faptele și datele prezentate se află două teme convergente: îmbogățirea cunoștințelor, a abilităților specifice profesiei contabile în continuă evoluție și sprijinul primit de membri prin filiala CECCAR. Ce elemente concrete puteți evoca în ambele sensuri?
Noi, profesioniștii contabili, receptăm permanent semnalele primite din țară și de peste hotare, ceea ce ne determină să evaluăm, tot permanent, modul în care mediul economic la nivel mondial influențează economia națională și, implicit, activitățile din entitățile ei de bază. Globalizarea afacerilor, apartenența la Uniunea Europeană au determinat ca legislația financiar-fiscală a UE să fie transpusă și la nivel național. Este o evoluție care ne obligă pe noi, profesioniștii contabili, să ținem pasul cu aceste transformări, să ne lărgim orizontul de cunoștințe. Sunt tot mai multe expertize contabile judiciare care trimit la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că nu ne mai putem limita la studiul legislației naționale. Sunt tot mai strânse legăturile dintre profesia contabilă și alte profesii, ceea ce înseamnă că în activitatea noastră trebuie să asimilăm și cunoștințe din mai multe domenii. Astăzi, o mare parte din activitatea noastră se desfășoară în mediul online – de la documentele pe care le primim de la clienți până la declarațiile fiscale pe care le depunem în format electronic. De aici, necesitatea îmbogățirii cunoștințelor și în acest domeniu. Evoluția profesiei determină creșterea abilităților noastre. În acest context, prin programul anual de pregătire continuă, CECCAR vine în sprijinul membrilor, iar întâlnirile de lucru organizate de filială cu reprezentanți ai beneficiarilor informației contabile, pe diverse teme de actualitate, ajută la adaptarea activității noastre la realitățile în continuă schimbare. Recent, Filiala Brașov, în colaborare cu ANAF, a inițiat o întâlnire pe tema Informații privind aparatele de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, din perspectiva noutăților legislative, termenelor, facilităților și obligațiilor contribuabililor, precum și posibilitatea depunerii prin SPV a cererii de atribuire a numărului de ordine. De asemenea, având în vedere dinamica legislației în domeniul fiscal, Filiala Brașov a organizat frecvent cursuri de pregătire consacrate noilor acte normative. Totodată, au loc întâlniri periodice cu membrii consacrate situațiilor concrete cu care se confruntă, iar împărtășirea experiențelor acumulate ajută substanțial la depășirea a numeroase dificultăți.
Funcția pe care o îndepliniți în conducerea Filialei CECCAR Brașov reprezintă, fără îndoială, o expresie a angajării dvs. civice, precum și o posibilitate mai mare de a se acționa mai eficient pentru îmbunătățirea situației de pe piața serviciilor contabile din județ. Ce anume se întreprinde în aceste direcții de acțiune?
Angajarea civică pe care ați evocat-o dă expresie convingerii că trebuie să ne implicăm direct și activ în promovarea intereselor breslei noastre, care are ca o componentă esențială creșterea rolului ei în societate. Așa cum am mai subliniat, expertul contabil este indispensabil atât în activitatea instituțiilor statului, cât și în mediul de afaceri privat. Suntem profesioniști și economia României în această perioadă are nevoie de profesioniști. Profesionalismul este echivalentul competenței, sursă principală de încredere în calitatea serviciilor, iar servicii de calitate înseamnă rezultate. Asta ne dorim cu toții, rezultate, performanțe! Pe baza unui asemenea concept cu rezonențele sale în practica nemijlocită, filiala Brașov organizează periodic întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Tribunalului Brașov, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, Agenției Județene a Finanțelor Publice, Consiliului Județean Brașov, precum și cu reprezentanți ai altor organizații profesionale cum ar fi Baroul Brașov, Camera Auditorilor Financiari – Regionala Brașov, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România – Filiala Brașov. În acest fel, filiala asigură și o mai bună mediatizare a rolului și locului nostru în viața economico-socială a județului. Popularizarea modului în care noi furnizăm beneficiarilor informații relevante contribuie la consolidarea pozițiilor noastre pe piața serviciilor contabile. Este o activitate căreia îi dă o expresie convingătoare noul slogan al CECCAR „ContaȚi pe Noi. ContaȚi, cu Noi. Întotdeauna!”.
Pentru că v-ați referit la noul slogan al CECCAR, vă rugăm să vă referiți la modul în care intenționează filiala Brașov să răspundă cerințelor formulate de tematica dedicată gândirii integrate, globalizării și noilor tehnologii.
Incontestabil, la recentul Congres al profesiei contabile din România au fost prezentate teme de mare interes pentru noi toți. A fost o manifestare științifică de succes. Aș cita, în acest sens, câteva dintre aprecierile președintelui Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova: „Tehnologia informației potențează inovarea într-un domeniu specific dedicat serviciilor, cum este cel contabil. Aceasta nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru business și pentru profesia contabilă. (...) Trecerea la tehnologie a transformat mare parte din serviciile tradiționale ale profesiei, astfel încât să fie automatizate și, în felul acesta, expertul contabil să se orienteze către servicii de valoare adăugată necesare anteprenorului, și aici mă refer la servicii de consiliere, servicii de consultanță și chiar servicii de educație”. Acesta este viitorul profesiei contabile și al profesionistului contabil. Filiala CECCAR Brașov intenționează să diversifice și să aprofundeze pregătirea membrilor cu precădere în domeniul tehnologiei informației, precum și al modului cum trebuie să ne valorificăm în practică, în viața economică și socială, cunoștințele, experiența acumulată.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial