2016 marchează împlinirea a 95 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). După cum este cunoscut, istoriei CECCAR i-au fost consacrate numeroase studii, care permit tuturor celor interesați să cunoască bogata moștenire de care ne bucurăm noi, toți cei de astăzi. Prin cele ce urmează inaugurăm un serial care nu-și propune o abordare exhaustivă, ci doar sublinierea unor momente definitorii pentru ceea ce a însemnat și înseamnă drumul parcurs de CECCAR în nouă decenii și jumătate. Drept completare slujește bogata bibliografie pe care am menționat-o, în special lucrările publicate cu prilejul celei de-a 85-a și a 90-a aniversări.

PRECURSORII

Cea dintâi mărturie a apariției literaturii contabile românești poate fi considerată lucrarea Izvod pentru lucrurile de obște și dechilin în scrisori de multe chipuri (Sibiu, tipografia lui Petre Bart). Este o traducere din limba slavonă realizată la 1792 de Dimitrie Evstatievici, directorul școalelor neunite din Transilvania, și așezată de el în slujba acestor instituții și spre folosul pruncilor neuniți. În cea dintâi și cea de-a treia „desparțenie” din cele patru câte cuprinde această carte întâlnim modele de contracte, chitanțe, conturi, vecsel scrisoare (bilet la ordin) etc. Sunt elemente care au pregătit terenul pentru cea dintâi lucrare în care se expun normele doppiei scripturi.

Pentru a obține aceleași drepturi cu compania privilegiată grecească, ia ființă în anul 1827 o societate comercială, „Gremiul neguțătorilor români din Brașov”, în frunte cu Ioan Jippa, frații Ioan, Gheorghe și Florea Iuga, Rudollf Orghidan, Gheorghe Ioan, Gheorghe Nica, Nicolae Teclu, frații Cepescu.

Ei au militat și pentru emanciparea culturală.

Astfel, curatorii capelei românești din Târgul grâului au înființat încă din 1834 pe lângă acest locaș o școală.

De la început însă negustorii brașoveni s-au gândit ca, pe lângă instrucția elementară, școlarii să-și poată câștiga și cunoștințele necesare unui viitor comerciant. În acest scop curatorii capelei române din cetate și ai școlii de lângă această capelă s-au îngrijit chiar și de cărțile trebuincioase tinerilor ce aveau să urmeze la școala lor, pe care le-au tipărit cu cheltuiala lor proprie.

Ca purtători de grijă peste școala cea nouă i-au ales, în aprilie 1835, pe Gheorghe Nica – inspector al școlii, și pe Gheorghe Iuga – administrator.

În aceste condiții a văzut lumina tiparului, la 1837, Pravila comerțială, datorată lui Emanoil I. Nichifor.

Emanoil I. Nichifor Pravila comerțială (1837)	Emanoil I. Nichifor Pravila comerțială – Precuvântare

În Analele bibliografice române... întocmite de D. Iarcu la 1865 și mai târziu în Biblioteca chronologică română sau Catalogu generalu de cărțile române imprimate (1873), de același autor, Pravila comerțială apare încadrată la „traduceri”.

„În trecut – spunea la 1885 G. Barițiu – adeseori era de ajunsu o minte sănătoasă, o logică firească, cevaș practică comercială și frica lui Dumnezeu în inimă pentru ca cinevaș cu neguțotăria să-și câștige averi mari și vasă mare. S-au schimbatu aceste timpuri, prefăcutu-s-au toate raporturile comerciale precum înșivă recunoașteți, și încă adeseori văierându-vă.”

Aceeași idee o întâlnim și la Emanoil I. Nichifor. „Și pentru că precum fiteș-cine pricepe, acum au ieșit în toate meșteșugurile și-n toate daraverile și-n toate neguțătoriile sistemă noa cu o deosebită manevră politicească în toată lumea, vroesc ca și românii noștri să nu rămâie mai jos decât celelalte nații, pentru aceia m-am sârguit și mă sârguiesc a traduce vro câteva cărți folositoare tinerimii, care până acum în limba națională nu le-am avut, și a le da cât de curând și în tipari; spre a fi tuturor care le vor îmbrățioșa spre o mică învățătură...”

Cu aceste cuvinte își anunța în Precuvântare cel care avea să propună pentru toamna anului 1837 „studiile celui de-al patrulea clas pregătitor pentru comerciu” apariția cărții sale Pravila comerțială.

Lucrarea a fost scrisă în Cetatea Brașovului în anul 1836 și tipărită cu cheltuiala inspectorului școlii comerciale a capelei românești din cetate, negustorul Gh. Nica.

THEODOR ȘTEFĂNESCU: ȘTIINȚA ȘI ARTA ÎN CONTABILITATE

În secolul al XIX-lea, odată cu înființarea celor dintâi școli comerciale apar germenii unei gândiri proprii care primesc forme tot mai precise cu cât ne apropiem de finele secolului. Orașele București, Iași și Brașov devin principalele centre ale învățământului comercial în limba română, dar și leagăn al culturii economico-contabile românești. Theodor Ștefănescu la București, Constantin Petrescu la Iași, I.C. Panțu la Brașov contribuie la dezvoltarea gândirii contabile românești, iar numele lor strălucesc în constelația autorilor în acest domeniu.

Theodor Ștefănescu

Cu excepția lui Theodor Ștefănescu, a cărui concepție în domeniul contabilității este definitiv închegată la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar edițiile lucrării sale nu vor mai suferi modificări în secolul al XX-lea, Constantin Petrescu și I.C. Panțu se vor manifesta ca cei mai importanți autori ai acestei științe din primul deceniu al noului veac. Deși influența lor se simțea și în secolul al XIX-lea, gândirea lor aparține mai mult secolului al XX-lea.

În cultura economică românească momentul Th. Ștefănescu se înscrie cu contribuții la formarea a 30 de promoții de absolvenți ai Școlii comerciale din București, fiind în același timp organizatorul și primul director al Băncii Naționale, promotorul științei contabile în România ultimelor trei decenii ale secolului al XIX-lea. „În urma concursului – spunea A. Vericeanu adresându-se candidatului – am constatat cu plăcere că ai destulă stofă și o să devii un bun profesor; viața noastră nefiind decât un studiu, te consiliez a te ocupa continuu ca să ajungi la înălțimea misiunii ce ți se confiază”. Într-adevăr, ca profesor, Th. Ștefănescu a scris și tipărit un Curs de comptabilitate în partidă dublă, un Curs elementar de contabilitate și un curs de Corespondență comercială.

Curs de comptabilitate în partidă dublă cunoaște șapte ediții, după cum urmează: 1874, 1881, 1888, 1896, 1901, 1902, 1908. Într-o epocă în care numărul elevilor era destul de restrâns, cele șapte ediții ale cursului, neîndoios, reprezintă un fapt cu semnificații aparte.

Theodor Ștefănescu Curs de comptabilitate în partidă dublă (1874)	Theodor Ștefănescu Curs de comptabilitate în partidă dublă, ediția VII-a (1908)

Este o operă care a ținut pasul cu timpul. Numai un om de excepție cum a fost Th. Ștefănescu, caracterizat prin robustețe științifică și o prelungită tinerețe spirituală, putea să nu pregete a aduce continue împliniri formei și conținutului tratatului său, nesfiindu-se a opera chiar schimbări în concepție. Așa se explică diferența mare de la o ediție la alta până la apariția ediției a V-a. Ultimele trei ediții nu diferă între ele – așa cum lasă să se înțeleagă C.G. Demetrescu în a sa Istorie critică a literaturii contabile din România. Fiind dintre acei oameni luminați ai vremii care vedeau în aplicarea științelor condiția indispensabilă pentru o rapidă propășire a țării, Theodor Ștefănescu a fost militantul cel mai de seamă al veacului al XIX-lea pentru contabilitatea pusă în slujba practicii economice.

CONSTANTIN PETRESCU: CEL DINTÂI TRATAT DE TEORIE CONTABILĂ DIN ROMÂNIA

„Inteligență sclipitoare, harnic, muncitor, neadormit, dornic de a se cultiva, iubitor de muzică – era violonist cu reale aptitudini –, înamorat de voiajuri – a călătorit până la Capul Nord –, econom”, iată cum a rămas Constantin Petrescu în amintirea fostului său elev, Grigore Trancu-Iași.

Constantin Petrescu

Constantin Petrescu s-a născut la 26 iunie 1858 (după alte surse, la 23 octombrie 1862) în comuna Dridu, județul Ilfov. Studiile de specialitate și le face la Școala comercială din București, avându-l ca profesor de contabilitate pe Theodor Ștefănescu. În 1874 îl găsim printre absolvenții acestei școli. Fiind un element de excepție, este trimis cu o bursă să studieze mai departe, în Italia. Aici îl are ca îndrumător pe Giuseppe Cerboni. Urmând pilda fostului său dascăl Theodor Ștefănescu, după ce se întoarce în țară se dedică atât carierei profesorale, cât și celei bancare. Reușind primul la concursul pentru învățământul comercial, este confirmat cu data de 1 decembrie 1885 titularul Catedrei de contabilitate a Școlii comerciale din Iași și în același timp deține postul de șef contabil la Banca Națională a României din acest oraș. Mai târziu va fi directorul Casei de scont și consilier comunal la Iași. Odată cu noua reorganizare a învățământului comercial din țară (1894), Iașiul devine al doilea oraș al țării în care se înființează o școală comercială. Este transferat la cel mai înalt așezământ de cultură economică și activează ca titular al Catedrei de contabilitate până la sfârșitul prematur al vieții sale (13 octombrie 1902). Dascăl erudit, cunoaște franceza, italiana și germana.

Constantin Petrescu Contabilitate și administrație (1901)

Constantin Petrescu a scris în domeniul contabilității un singur tratat, cunoscut cel mai adesea cu titlul prescurtat Contabilitate și administrație, publicat în 1901 la Iași, în tipografia H. Goldner. Titlul complet al lucrării este, după obiceiul păstrat din secolul trecut, mult mai lung. Iată-l: Contabilitate și administrație. Teoria generală a contabilităței. Sistemul partidelor duble. Metodul clasic. Metodul Jurnal – Carte Mare. Logismografia și Metodul Jurnalului-Bilanț sau o nouă organizare de registre în contabilitate. Tratatul cuprinde 561 de pagini, din care paginile 557-561 conțin cinci planșe reprezentând aplicații la metoda de tehnică contabilă propusă de autor. Sub forma unei broșuri și tot în 1901, Constantin Petrescu publică partea din tratat privind O nouă organizare de registre în contabilitate.

Fiind unul dintre iluștrii înaintași în slujba progresului social, Constantin Petrescu a adunat ca într-un creuzet tot ceea ce la sfârșitul veacului trecut reprezenta valoare în creația contabilă mondială și tot ce se crease la noi mai de preț până la acea vreme. La temperatura de multe grade a geniului său, adăugând mult și de la sine, a turnat în noua formă a tratatului de Contabilitate și administrație substanța purificată a ceea ce reprezenta la acel moment cunoașterea contabilă.

(Va urma)