Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MEEMA înființează Registrul Național al Producătorilor de echipamente medicale necesare combaterii COVID-19

MEEMA înființează Registrul Național al Producătorilor de echipamente medicale necesare combaterii COVID-19

Telex » Știri 23 aprilie 2020  

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a anunţat joi, 23 aprilie a.c., lansarea aplicației Registrul Național al Producătorilor de echipamente, dispozitive medicale și nemedicale, materiale de necesitate destinate populației în lupta cu COVID-19.

„Prin intermediul acestei aplicații, ne dorim ca toți producătorii români care au obținut deja acreditarea pentru producția de echipamente medicale să se înscrie în acest registru, pentru a avea o bază de date la nivel național, în vederea unei mai bune coordonări în lupta împotriva noului tip de coronavirus”, precizează MEEMA, într-un comunicat.

„Realizăm această centralizare pentru a ști în orice moment de ce resurse dispunem și pentru a ajuta în special instituțiile de interes sau utilitate publică și cetățenii să obțină cât mai repede echipamentele, produsele și serviciile de care au nevoie. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm rețeaua producătorilor interni de astfel de echipamente. Este o greșeală strategică faptul că, până în prezent, România nu a avut astfel de producători și ne-am bazat doar pe produse de import. Vrem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată, nu importatori”, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, baza de date va fi utilă pentru a realiza o interacțiune între operatorii economici sau instituțiile de interes sau utilitate publică ce au nevoie de produse, echipamente și servicii în lupta cu COVID-19 și cei care le produc sau importă.

Înscrierea se realizează în platforma csu.prevenire.gov.ro, prin intermediul căreia se solicită și eliberează Certificatele de Situație de Urgență.

MEEMA precizează că, pentru înscriere, operatorii economici trebuie să îşi creeze un cont și să acceseze secțiunea Formulare/ Înscriere producător la link-ul: csu.prevenire.gov.ro/request-rnp-form.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.