„Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități”, 23-24 septembrie 2016 – partea a II-a

„Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități”, 23-24 septembrie 2016 – partea a II-a

Numărul 2, 5-11 aprilie 2016  »  În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Tehnologia informației potențează inovarea într-un domeniu specific dedicat serviciilor, cum este cel contabil. Aceasta nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru un business și pentru profesia contabilă. În scopul asigurării eficienței activității contabile și calității serviciilor oferite de profesioniștii contabili, este necesar ca aceștia să poată beneficia de toate avantajele pe care le oferă IT: acuratețe, securitate, capacitatea de a lucra cu volume mari de date și de a le procesa.

Astfel, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a ales „Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități” ca temă pentru ediția a XXI-a a Congresului Profesiei Contabile din România, care urmează să se desfășoare la București în zilele de 23 și 24 septembrie 2016.

Pentru prezentarea și lansarea în dezbatere a temei Congresului, CECCAR – Business Magazine a dedicat o rubrică acestui eveniment.

Continuăm așadar redarea discuțiilor privind acest subiect care au avut loc în cadrul Sesiunii a IV-a a ediției anterioare a Congresului. Exponenți ai unor companii de renume, ai mediului academic și ai administrației publice s-au reunit pentru a genera idei valoroase și pentru a oferi o perspectivă de anvergură științifică asupra unei chestiuni de maximă actualitate – tehnologia informației și a comunicațiilor. (vezi prima parte)

Mihai Păunescu: Eu reprezint o companie norvegiană, care are o prezență destul de puternică aici, în România. Voi vorbi despre trei soluții din portofoliu. Deși inițial m-am gândit: „Ce avem noi de-a face cu zona asta, financiară, de contabilitate, de economie generală?”, mi-am dat seama apoi că eram puțin orbit de tehnicianul din mine. Astăzi, totul se leagă. Atunci când mutați o informație dintr-un loc în altul, dintr-un registru în calculator sau invers, transferați informații, duceți la îndeplinire niște procese, care sunt formate din acțiuni. Acesta este unul dintre primele lucruri pe care le face cel mai important produs din portofoliul pe care îl gestionez. Se numește FrameSolution și este o soluție care s-ar putea ca pentru mulți să pară „antică” – este dezvoltată de companie de mai bine de 20 de ani. Încercați să vă imaginați companii pe piață care nu au atâta vechime. Această soluție încearcă să organizeze informațiile și să ajute utilizatorii, membrii unui proces dintr-o organizație, să își ducă mai ușor la îndeplinire task-urile. De cele mai multe ori, soluțiile sunt foarte complicate, ele impun un anumit mod de lucru în procesul pe care îl desfășoară utilizatorul, în sensul că impun o anumită interfață, o anumită ordine a etapelor pe care trebuie să le parcurgă utilizatorul, îi impun cum anume trebuie să introducă informațiile ș.a.m.d. Ne-am gândit să îi dăm utilizatorului puțină libertate, pentru că el știe mai multe despre procesele lui decât am putea ști noi, o firmă de IT de undeva de peste mări și țări. Și așa a apărut FrameSolution. Este o soluție care practic pune la dispoziția utilizatorului o modalitate de a-și organiza procesele după bunul plac. Un proces este compus întotdeauna din mai multe acțiuni. Fiecare acțiune este îndeplinită de câte o persoană, o persoană care își cunoaște rolul în organizație, știe ce are de făcut și vrea și poate să își aleagă singură modul cum îndeplinește acea acțiune. Inovația FrameSolution a constat în faptul că la implementarea unui asemenea sistem în organizație noi facem mai întâi o analiză împreună cu utilizatorul. Ce compune toate procesele pe care le desfășoară el? Avem organizația în sine – sau poate mai multe organizații, pentru că sunt convins că gestionați mai multe companii, nu doar una –, avem reguli, reguli de lucru și bineînțeles procese. Toate acestea îi impun utilizatorului să îndeplinească niște task-uri.

De cele mai multe ori, indiferent de domeniul de activitate al utilizatorului, există deja aplicații. Fie că lucrați cu aplicațiile dezvoltate de colegii de la Microsoft, fie că folosiți Google, aveți deja interfețe în instituția pe care o coordonați. Aveți deja platforme, tehnologii pe care implicit veți dori să le refolosiți, nu veți dori să luați totul de la zero în momentul în care încercați să vă îmbunătățiți activitatea sau să începeți una nouă. Așa că am dezvoltat o simplă componentă: FrameSolution este doar o componentă care se mixează în ansamblul platformelor pe care le folosiți. Îl lăsăm pe utilizator să decidă care este platforma, fie că este Microsoft sau alta, îl lăsăm să își aleagă soluțiile de business care vor fi integrate în cadrul procesului, să stabilească serviciile pe care vrea să le acopere și să definească inclusiv interfața. Cred că acesta este avantajul principal pe care îl oferă FrameSolution.

Voi trece acum la un alt element. M-a bucurat foarte mult să văd în afișul evenimentului cuvântul „conformitate”. În engleză, termenul este ceva mai convolut, compliance, și se leagă de un produs foarte relevant pentru noi în ultimul an, care se numește Unified Compliance Management System. Conformitatea înseamnă un proces prin care stabilim în ce măsură o organizație este în acord complet cu un număr de standarde, în ce măsură respectă legislația în vigoare. Sunt lucruri care în principiu sunt destul de vagi. Dvs., ca economiști, lucrați cu cifre, cu lucruri exacte. Cei care fac de regulă analize de conformitate nu prea folosesc cifre. Spun: „Da, respectă ceea ce spune legea X” sau „Nu respectă standardul Y”. Ce putem face? De cele mai multe ori există numeroase documente care definesc regulile. Legile sunt întinse pe zeci de pagini, sunt compuse din articole, secțiuni, paragrafe, fiecare dintre acestea spunând lucruri total diferite de celelalte. Noi am încercat să creăm pe sistemul acesta un mecanism care să îi ofere utilizatorului o modalitate de a defini exact în ce măsură există sau nu conformitatea cu anumite cerințe, astfel încât în final să ajungem la o imagine în care să se spună clar: am o nonconformitate majoră, sunt șase nonconformități, nu sunt foarte sigur în 180 de cazuri și sunt perfect conforme 3.398 de cazuri. Lucruri exacte, aspecte care mai ales dvs., ca economiști, vă vor da încrederea că știți exact care este situația.

Mulți dintre cei care activează în zona de analiză a conformității folosesc Excel pentru a realiza această analiză, așadar avem mari tabele care cuprind toate regulile ce trebuie urmărite și care sunt extrem de greu de gestionat. Noi am adunat toate datele din toate Excel-urile, toate legile, toate standardele și regulamentele într-un singur sistem. Normal, nu se pune problema să fie din toate domeniile. Clientul vine și spune: „Vreau să se întâmple asta pentru domeniul construcției navale, pentru domeniul ONG-urilor sau pentru zona economică”. În continuare am structurat procesul, factorii pe care îi folosim ca să evaluăm acea conformitate, astfel încât să ajungem la o privire generală asupra situației și să evităm lucrurile repetitive, să nu se mai întâmple unele lucruri pe care le-am făcut și ieri. Avem și metode de a organiza procesul de evaluare și de a ajuta utilizatorul să își îndeplinească inclusiv activitatea de verificare a conformității.

Atunci când vom ajunge la zona de cloud, voi reveni și la aspectele legate de acest domeniu.

Robert Șova: Dacă altcineva dorește să mai spună ceva, îl rog să o facă. Poate referitor la motorul de căutare Google. Cred că cei din sală ar fi interesați să audă care sunt facilitățile prin care se pot promova simplu, eficient și ieftin.

Elisabeta Moraru: Ieri am dat o căutare pe Google și am întrebat sistemul de roboți cum găsesc un expert contabil. Am luat-o de la bază: cuvinte-cheie „expert contabil”. Și am fost foarte plăcut surprinsă și neplăcut surprinsă. Și dați-mi voie să vin cu acest „neplăcut” nu ca o critică, ci ca o oportunitate pentru dvs. Chiar am întrebat mai devreme cum funcționează forurile dvs., cum colaborați dvs., pentru că probabil este foarte greu pentru o singură persoană fizică să se asigure că are un site funcțional, că este indexată în motorul de căutare, că de fiecare dată când cineva caută „expert contabil” este găsită firma sa, pe ce pagină este găsită… Este complicat. Ar trebui să facem o sesiune de trei zile doar pentru acest lucru. Ideea este următoarea: cred că dvs. funcționați cel mai bine împreună, agregând resursele mai multor companii sau persoane fizice, și regional poate sau în asociație, sau prin formula cea mai corectă care să vă reprezinte, să vă asigurați că și lumea care vă caută vă găsește în online.

Cu privire la câți oameni sunt în online, vă dau câteva cifre, pentru că știu că rezonați la ele: circa 65% din populația României are acces la internet. Dacă ne referim la câți îl folosesc în mod eficient, corect, curent, probabil că vorbim despre circa 55% din populația României. Dacă vorbim despre cum folosesc ei internetul, pot să vă spun că am făcut cercetări de piață și peste 95% dintre cei care au un smartphone au și acces la internet. Nu știu câți dintre ei îl folosesc zilnic, dar știu că în jur de 92% dintre cei care utilizează motorul de căutare Google nu trec mai departe de prima pagină atunci când citesc rezultatele căutărilor. Iar aceasta înseamnă un efort masiv din partea dvs. pentru a fi găsiți când cineva caută, de exemplu, „expert contabil Tulcea”, „expert contabil București”, „expert contabil sectorul 2”. Sunt lucruri care trebuie rafinate. Recomandarea mea este să găsiți persoane care sunt specializate, fie că vorbim de persoane fizice autorizate, fie că vorbim de agenții mici specializate în online. Există  specialiști certificați Google într-un produs care se numește AdWords, care face reclamă pentru dvs. și care este o modalitate ieftină și eficientă, iar aceste persoane vă pot îndruma cum să faceți să apăreți nu neapărat mereu pe prima pagină, dar măcar atunci când este relevant pentru cei care fac căutări. Sunt foarte multe lucruri de spus aici, vorbim despre promovarea pe care o puteți face pe motorul de căutare, când apar acele rezultate organice plătite, vorbim despre toate acele bannere care pot apărea pe internet, despre cum să targetați corect ca să nu apăreți cu un banner care „explodează” pe ecranul cuiva atunci când accesează un site să citească un articol, despre cum să faceți, de exemplu, să nu apăreți pe un site din domeniul financiar când bannerul dvs. vorbește despre credite avantajoase și articolul de pe acel site prezintă aspecte legate de criză, pentru că nimeni nu va lua un credit avantajos când știe că este criză.

Sunt extrem de multe elemente aici. Cum utilizați YouTube, care este al doilea motor de căutare în momentul acesta în lume și în România, cum vă folosiți de YouTube, care înseamnă tot conținutul acela de how to în care poate sunt persoane care vor să învețe cum să asimileze partea contabilă pe care nu o stăpânesc ș.a.m.d. Sunt atât de multe lucruri încât nici nu îndrăznesc să continui această discuție în acest moment, dar vă încurajez să țineți cont de asta, pentru că toți cei cu care dvs. colaborați în acest moment – antreprenori tineri, antreprenori care vor să reușească în mediul de business – vor folosi această tehnologie pentru a căuta. Este ca 931, dacă îl mai țineți minte. Lumea vede pe un gard o informație și după aceea caută pe Google sau pe un alt motor de căutare ca să afle mai multe despre informația aceasta, ce spun alții despre ea pe rețelele de socializare etc. Este un univers atât de vast încât nu putem să îl limităm la aceste câteva cuvinte, dar merită timpul dvs. și cred că vă va ajuta să câștigați mult timp, chiar și bani.

Michal Piechocki: Aș vrea să adaug ceva la care m-am gândit în timp ce ascultam prezentarea Elisabetei despre Google și motorul de căutare. În trecut am lucrat la Comisia de creare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, IFRS, și luând în considerare cât de multe opțiuni avem în IFRS-uri pentru a măsura lucrurile, pentru a prezenta informațiile, mă gândeam cum ar răspunde Google la întrebarea „Poți să îmi spui cât au valorat activele Microsoft în 2011?”. Și cred că primul răspuns al Google ar fi „Cum definiți activele?”.

(Va urma)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.