Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
103 milioane euro în perioada 25 mai - 25 noiembrie 2016 pentru apelul de proiecte de îmbunătățire a mediului urban

103 milioane euro în perioada 25 mai - 25 noiembrie 2016 pentru apelul de proiecte de îmbunătățire a mediului urban

Numărul 2, 5-11 aprilie 2016  »  Fonduri europene

Proiectele destinate mediului urban pot fi depuse spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în perioada 25 mai, ora 12:00 – 25 noiembrie 2016, ora 12:00, precizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Proiectele se depun în cadrul Axei prioritare 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

Apelul de proiecte POR/2016/5/5.2/1 a fost lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management a programului. „Este al patrulea apel de proiecte lansat în acest an prin POR, cu un buget de 103,85 milioane de euro, care va finanța investiții ce vizează reconversia și reutilizarea terenurilor abandonate și transformarea lor în zone de agrement și recreere pentru populație (parcuri, grădini publice, scuaruri). Apelul are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață în orașe, iar principalele rezultate așteptate sunt de a crește suprafețele verzi, de a satisface nevoia de agrement și recreere a populației urbane și de a reduce nivelul de poluare din orașe, dar și îmbunătățirea aspectului estetic al orașelor și municipiilor”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, la evenimentul de lansare a apelului.

Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanțare unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban definite conform Legii nr. 215/2001, cu excepția municipiilor reședință de județ, și parteneriate între acestea și o unitate administrativ-teritorială județ cu lider de parteneriat unitate administrativ-teritorială oraș sau municipiu.

Depunere
Cererea de finanțare se va transmite/depune:
  • la sediul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională;
  • într-un singur exemplar în format tipărit, original, într-un singur colet sigilat. În coletul anterior menționat se va include și un CD cu forma scanată a cererii de finanțare, inclusiv anexele acesteia, în format PDF.

Imediat ce aplicația electronică MySMIS va fi operațională, MDRAP va publica un anunț pe site-ul programului www.inforegio.ro, va întrerupe depunerea cererilor de finanțare și va introduce noul sistem de depunere.

Versiunea finală a Ghidului Solicitantului – Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/2016/5/5.2/1 este publicată pe site-ul programului. Ghidul conține date despre specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, selecție, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse modele ale Cererii de finanțare și ale Contractului de finanțare. Prevederile sale se vor completa, acolo unde este cazul, cu prevederile Ghidului general al POR 2014-2020, intitulat Ghidul solicitantului – Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 – 2020.

Prioritizarea investițiilor
Investițiile în reconversia funcțională și reutilizarea unor terenuri și suprafețe degradate, vacante sau neutilizate din interiorul orașelor vor fi prioritizate în funcție de suprafața de spațiu verde/locuitor. Vor avea prioritate la finanțare orașele care înregistrează valori reduse în ceea ce privește suprafața spațiilor verzi, evidențiate în Registrul local al spațiilor verzi al orașului.

Valoare proiect:
  • Valoare minimă totală: 100.000 euro
  • Valoarea maximă totală este de 5.000.000 euro.

Ratele de cofinanțare aplicabile pentru cheltuielile eligibile sunt:
  • Pentru regiunea București Ilfov:
    - maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului reprezintă cofinanțarea acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
    - 18% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului provin din bugetul de stat (BS);
  • Pentru fiecare din celelalte 7 regiuni de dezvoltare:
    - maximum 85% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului reprezintă rata de cofinanțare acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
    - 13% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului reprezintă rata de cofinanțare din bugetul de stat (BS).

Beneficiarii vor asigura din bugetele proprii o cofinanțare de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.


Activități finanțabile:
  • demolarea clădirilor situate pe terenurile supuse intervențiilor;
  • realizarea de alei pietonale, piste pentru bicicliști, trotuare;
  • amenajare spații verzi (defrișarea vegetației existente; modelarea terenului; plantarea/gazonarea suprafețelor, inclusiv plantare arbori);
  • crearea de facilități pentru recreere pe terenurile amenajate (ex. zone speciale amenajate pentru sport, locuri de joacă pentru copii etc.);
  • achiziționarea și montarea elementelor constructive de tipul alei, foișoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, spații pentru întreținere/vestiare, scene (cu condiția ca suprafața cumulată a acestora să nu depășească 10% din suprafața totală a spațiului verde și numai pe baza unei documentații de urbanism, conform art. 18 alin. 7 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, cu modificările și completările ulterioare);
  • instalare Wi-Fi în spațiile publice;
  • instalare sisteme de supraveghere video a spațiilor amenajate prin proiect;
  • dotare mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete, împrejmuire etc.);
  • modernizarea străzilor urbane care conduc în mod direct la terenul supus intervenției (străzile urbane sunt eligibile în situații excepționale, numai în măsura în care astfel de investiții sunt necesare pentru facilitarea accesibilității la obiectivul de investiții și în limita de maximum 15% din valoarea cheltuielilor eligibile finanțate prin proiect);
  • înlocuirea și/sau racordarea la utilități publice a terenului obiect al investiției;
  • realizare sistem de irigații/sistem de iluminat pentru spațiile amenajate prin proiect.

Indicatori de realizare:
  • 117.893 metri pătrați de spații deschise create sau reabilitate în zonele urbane. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.