În aceste zile, din comune situate (cum se spune) în „creier de munte” până la începutul Căii Victoriei din București se multiplică, de mii de ori, următoarea scenă: copii și adolescenți, în modeste săli de expoziții amenajate în școli sătești, dar și în somptuoase muzee (precum cel de Istorie a României, amenejat în vechiul Palat al Poștelor de pe fostul „Pod al Mogoșoaiei”), ascultă, cu interes, explicațiile profesorilor, ale ghizilor profesioniști referitoare la mărturiile despre actul Unirii din 1859. Predomină figurile lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române, și Mihail Kogălniceanu, marele om politic și de cultură, de numele căruia sunt indisolubil legate nu numai actul de la 24 ianuarie 1859, ci și momentul istoric al proclamării independenței României (1877). Nu lipsesc, de regulă, nici reproduceri după picturi celebre, asemenea „Horei Unirii la Craiova” a lui Theodor Aman, nici litografii de epocă dedicate adunărilor elective de la Iași și București, manifestărilor populare prin care era salutată, cu un entuziasm ieșit din comun, Unirea, pentru totdeauna, a Munteniei cu Moldova, ca bază a Marii Uniri din 1918.

Cunoașterea documentelor și operelor de artă care marchează un moment crucial al istoriei naționale a fost și este întregită de desfășurarea unor manifestări științifice, de spectacole evocatoare, de alte acțiuni menite să păstreze mereu vii în memoria individuală și colectivă actele de istorie care ne definesc ca națiune, ca oameni ai acestui pământ, păstrat cu sfințenie de înaintași, deseori cu prețul propriei vieți. Bineînțeles, n-au lipsit și nu vor lipsi evenimentele tradiționale, evenimente la nivel înalt, în cinstea Unirii din 1859, principalele orașe unde se vor desfășura fiind București, Focșani și Iași.

Dacă punem laolaltă, sub genericul de „Eveniment”, toate aceste momente, ne dăm seama că există posibilități numeroase pentru a stimula interesul public – începând cu vârstele cele mai fragede până la generațiile a treia și a patra – pentru cunoașterea istoriei naționale. Aici se îmbină ceea ce numim instruirea cu educația. Avem experiența Anului Centenar al Marii Uniri care a readus în atenția multor segmente ale populației ceea ce reprezintă o sursă permanentă de regenerare a sentimentului identității naționale prin tot ceea ce are mai valoros, din toate punctele de vedere.

În continuitatea acestor preocupări se înscriu multitudinea și diversitatea manifestărilor dedicate împlinirii a 160 de ani de la Mica Unire. I se spune așa în comparație cu actul de la 1 Decembrie 1918, dar nici vorbă nu poate să fie despre diminuarea importanței pe care a avut-o – tocmai în procesul realizării Marii Uniri – ștergerea de iure și de facto a hotarului de pe râul Milcov.

Rădăcinile istorice ale prezentului, cele care sunt descoperite arheologic după mii de ani de viață în spațiul carpato-dunăreano-pontic, ne reamintesc neîncetat despre evoluția civilizației pe pământul natal, despre moștenirea inestimabilă lăsată de înaintași, generând – firesc – un dublu sentiment, de mândrie și de responsabilitate. Este încurajator că manifestările la care ne referim au reliefat ambele valențe ale evocărilor istorice, prefațând modul în care se va marca, în 2019, împlinirea a trei decenii de la momentul de răscruce din 1989, de ruptură cu trecutul totalitar și de deschidere a drumului spre democrație și economia de piață. Astfel, istoria face parte organică din patrimoniul de suflet al fiecărui român, ceea ce, cu certitudine, va fi un factor deosebit de important pentru a ne „modela” cât mai bine prezentul și viitorul.

(Sursa foto: commons.wikimedia.org)