17 străzi din Mangalia, reabilitate complet cu fonduri europene
Telex » Știri
17 decembrie 2019
Primăria Municipiului Mangalia a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a tramei stradale pe un număr de 17 străzi din localitate, a anunţat instituţia. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi se desfăşoară în parteneriat cu Primăria oraşului Balcik, din Bulgaria. „Zilele acestea, se semnează ordinul de începere a lucrărilor, iar cel mai probabil utilajele vor intra în teren imediat după sărbători”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. El a precizat că, în cadrul programului transfrontalier româno-bulgar, se asfaltează, cu bani de la UE, 17 străzi din zona centrală a oraşului şi alte cartiere, pentru o mai bună desfăşurare a traficului rutier şi pietonal. În acest sens, se vor reface trotuarele, spaţiile verzi şi alte suprafeţe adiacente pe următoarele străzi: Dr. Motaş, Frumoasei, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Libertăţii, Mărăşeşti, M. Eminescu, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Muncitorului, Negru-Vodă, Oituz, Portului, Ţepeş Vodă, Vânători, Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan. „La acest proiect, lucrăm de 2-3 ani, parcursul hârtiilor fiind destul de anevoios. După numeroase etape de evaluare, clarificări, licitaţii şi contestaţii suntem mulţumiţi că reuşim să intrăm efectiv în teren cu acest proiect. Tocmai de aceea, pe străzile incluse în programul de reabilitare nu am intervenit cu plombări, în această toamnă”, a explicat Radu Cristian.
El a mai spus că, în ultimii şapte ani, Mangalia a atras fonduri europene în valoare de peste 50 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor regăsindu-se în proiecte de infrastructură. Pe noul exerciţiu financiar european (2014-2020), Primăria Mangalia a depus, între anii 2015-2017, circa zece proiecte de atragere a fondurilor europene, pentru dezvoltarea oraşului şi staţiunilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor