1,9% – ponderea cheltuielilor alocate de români pentru a lua masa în oraș
Numărul 1, 14-20 ian. 2020 » Roza vânturilor
Gospodăriile din România au alocat în 2018 doar 1,9% din cheltuielile lor totale de consum pentru servicii de catering furnizate de restaurante, cafenele, baruri și ceainării, cel mai mic procentaj din rândul statelor membre și de trei ori mai puțin decât media de 7% din Uniunea Europeană, potrivit datelor furnizate de Eurostat, citate de Agerpres. În total, gospodăriile din UE au cheltuit peste 600 de miliarde de euro (echivalentul a 3,8% din produsul intern brut al UE) pentru a lua masa în oraș. Cea mai mare pondere a cheltuielilor alocate pentru servicii de catering în cheltuielile totale de consum a fost înregistrată în Irlanda (14,4%), Spania (13%), Malta (12,6%) și Grecia (12,4%). La polul opus, cea mai mică pondere a cheltuielilor alocate pentru servicii de catering a fost înregistrată în România (1,9%), Polonia (3%) și Lituania (3,4%).
Între 2008 și 2018, ponderea cheltuielilor alocate pentru servicii de catering în cheltuielile totale de consum a crescut în majoritatea statelor membre UE, cu excepția a patru țări: România, Spania, Slovacia și Marea Britanie.
Datele Eurostat arată că România este statul membru în care cheltuielile alocate pentru servicii de catering au înregistrat cea mai puternică scădere, de la 2,9%, în 2008, până la 1,9%, în 2018, adică o diminuare de un punct procentual.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc