2-8 aprilie, a doua etapă de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2019 – 2020
Telex » Știri 2 aprilie 2019
A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 începe astăzi, 2 aprilie, şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Înscrierea se face pe locurile disponibile, prin completarea/depunerea/validarea unor noi cereri. Acestea pot fi completate, online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, până în data de 8 aprilie, inclusiv. Cererile-tip completate online trebuie validate ulterior, în unitatea de învăţământ aleasă pentru înscriere, în prezenţa părintelui şi (cel puţin) a unui membru al comisiei, între orele 08:00 – 18:00, zilnic, de luni până vineri.
„Precizăm, în acest context, că până vineri, 29 martie 2019, dată la care fiecare unitate de învăţământ avea obligaţia să afişeze listele cu copiii înscrişi în prima etapă (4 – 22 martie) şi informaţii privind locurile rămase libere, au fost admise 149.439 de cereri de înscriere în învăţământul primar, ceea ce reprezintă 99,6% din totalul cererilor depuse (150.101). 662 de cereri au fost respinse fie din cauza opţiunilor insuficiente, fie din cauza lipsei de locuri în unităţile de învăţământ dorite. Acestea vor fi soluţionate în etapa a II-a (2 – 8 aprilie 2019)”, precizează MEN, într-un comunicat.
Tipologia cererilor depuse în prima etapă (150.101) relevă că 128.718 (85,8%) cereri au vizat înscrierea copiilor care vor împlini 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, iar 21.383 (14,2%) cereri, copii care vor împlini 6 ani după data de 1 septembrie 2019. În funcţie de opţiuni, 127.752 (85,1%) de cereri au fost admise la prima opţiune (făcută pentru şcoala de circumscripţie). Acestora li se adaugă alte 21.031 (14%) cereri, admise tot la prima opţiune (făcută, în schimb, pentru altă şcoală). 656 (0,4%) de cereri au fost admise la a doua opţiune (revenire la şcoala de circumscripţie).
Pe medii de rezidenţă, 82.815 cereri provin din mediul urban (55,2%), iar 67.286 din mediul rural (44,8%).
Listele finale cu elevii înmatriculaţi în clasa pregătitoare vor fi afişate la 11 aprilie 2019.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice