2021 – un secol de la reglementarea profesiei contabile în România

2021 – un secol de la reglementarea profesiei contabile în România

Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022  »  #CECCAR100

Cuprins:

I.

1921-2021 – 100 de ani de la înființarea CECCAR, un secol de la reglementarea profesiei contabile în România.

Marcăm centenarul profesiei contabile printr-o serie de materiale care vin să contureze istoria profesiei contabile, din 1921 până în prezent.

Să începem spunându-vă cum am pornit la drum.

Primii pași în direcția organizării unei asociații de experți contabili au loc în 1888, la aproape un deceniu de la obținerea independenței României, pe fondul unei societăți aflate într-o fază accelerată de modernizare în toate domeniile de activitate. Un grup de absolvenți ai școlilor comerciale, în majoritate funcționari superiori ai Băncii Naționale a României, înființează atunci Cercul Absolvenților Școalelor Comerciale și Financiare, transformat, un an mai târziu, în Asociația Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț. În anul 1906, la 29 octombrie, este organizat Congresul Asociației Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț unde, ca prim punct din program, figura „necesitatea legiferării profesiei de contabil”.

După o vremelnică sciziune, în aprilie 1910, organizațiile absolvenților se unesc, sub denumirea de Corpul Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, și, ca urmare a izbucnirii Primului Război Mondial, organizația va căpăta personalitate juridică abia în 1916. În vara anului 1921, la trei ani distanță de la realizarea idealului național – unirea tuturor românilor într-o singură formațiune statală –, România făcea un nou pas înainte în drumul spre modernizarea societății și a instituțiilor sale, fiind reglementată profesia de contabil. După ani de muncă și inițiative de pionierat pentru dezvoltarea profesiei, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I, „Întregitorul de țară”, aproba, prin Decretul Regal nr. 3.063, Legea pentru organizarea „Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili”, textul actului normativ fiind contrasemnat de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii și ocrotirilor sociale, lege care a fost publicată apoi în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921.

România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii, țări în care profesia contabilă era legiferată.

II.

Însoțim scurta retrospectivă a perioadei premergătoare și a momentului inaugural al existenței centenare a CECCAR cu o notă biografică a celui care a avut un rol important în reglementarea și, în exercitarea, la nivel național, a profesiei contabile, Grigore Trancu-Iași.

S-a născut în orășelul Târgu-Frumos, la 23 octombrie 1874, și a încetat din viață la 7 ianuarie 1940. A urmat cursurile primare, gimnaziale, liceale și universitare la Iași, dobândind, astfel, temeinice cunoștințe economice și juridice. A început să profeseze în 1900, în calitate de funcționar la Banca Națională a României (BNR), după care, în 1902, a devenit contabil-șef la Filiala BNR Galați. În acest oraș și-a început cariera de profesor la Școala Comercială. Îmbinând activitatea profesională de economist-contabil cu cea didactică, a venit la București, unde a predat, în calitate de profesor, la Școala Superioară de Comerț, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (astăzi ASE), la Școala Superioară de Război (astăzi Academia de Apărare), la Școala Superioară de Științe Politice și Administrative, la Școala de Aviație.

În calitate de ministru, a inițiat în 1920 legea conflictelor de muncă, o primă reglementare dintr-un lung șir de legi referitoare la dreptul muncii. A reprezentat România în Biroul Internațional al Muncii.

Grigore Trancu-Iași a fost autorul a peste o sută de lucrări științifice, literare, memorialistice, cursuri pentru comerț și contabilitate.

De numele său se leagă construirea cartierului bucureștean Vatra Luminoasă, la acea vreme un cartier de locuințe destinate cu precădere liber-profesioniștilor, inclusiv contabililor, micilor meseriași și comercianți, o expresie a concepției sale de consolidare a clasei mijlocii.

Spre cinstirea memoriei sale, amfiteatrului din sediul CECCAR Filiala București i s-a atribuit numele de Grigore Trancu-Iași.

III.

Constituirea organizației profesionale a contabililor români a marcat un moment deosebit în amplul proces de consolidare a statului nostru național și unitar. Primii ani postbelici s-au caracterizat printr-o efervescență fără precedent a vieții economice și sociale, România Mare oferind un exemplu european și mondial de dinamism al transformărilor menite să relanseze procesul de modernizare pe toate planurile. În acei ani, în intervalul 17 martie 1920 – 13 decembrie 1921, când la conducerea Guvernului se afla generalul Alexandru Averescu (cel care a devenit, la 14 iunie 1930, mareșal al României), au avut loc evenimente cruciale pentru destinul nostru național. O serie de tratate internaționale, printre care și cel de la Trianon (semnat la 4 iunie 1920), au consfințit frontierele României Mari. Astfel, factorul extern devenea extrem de favorabil pentru procesul desăvârșirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

În epocă se afirma că generalul Averescu era artizanul unui Mărăști social și politic (modalitate de evocare a rolului său decisiv în victoria din 1917 de la Mărăști), fapt confirmat de cel puțin trei mari realizări, cu adevărat istorice.

Înainte de toate, era vorba despre definitivarea legislației privind reforma agrară, cea mai amplă cunoscută până atunci în Europa. Au fost împroprietăriți peste un milion și jumătate de țărani cu peste 6 milioane de hectare. Practic, a dispărut marilor moșieri, deoarece limitele proprietății agrare au fost stabilite la 100 de hectare.

Al doilea moment a vizat reformarea nucleului politicilor publice, și anume a sistemului fiscal, ceea ce a influențat, într-o foarte mare măsură, și activitatea contabilă. Inițiatorul acestei reforme a fost nimeni altul decât Nicolae Titulescu, cel care la câțiva ani distanță, în 1930, a devenit președintele Adunării Generale a Ligii Națiunilor, cea mai înaltă funcție internațională deținută de un român în perioada interbelică. Reforma lui Titulescu, racordată la standardele occidentale, a urmărit echilibrarea politicilor de impozite și stimularea dezvoltării economiei, în special a industriei. Preocuparea pentru progresul economico-social, în condițiile date, a fost reflectată și de faptul că însuși generalul Averescu a deținut, într-o perioadă relativ îndelungată, interimatul la Ministerul Industriei și Comerțului.

Sunt elemente care atestă multitudinea demersurilor menite să asigure unificarea piețelor la scara întregii Românii Mari, pe fondul unor procese transformatoare caracteristice acelor vremuri.

Al treilea element l-a constituit un număr considerabil de acte legislative, care au conferit structurilor profesionale – de la sindicate până la patronate – un caracter național unitar, depășindu-se limitele provinciilor istorice existente înainte de Marea Unire. În acest mod s-au reglementat relațiile între capital și muncă, statutul sindicatelor și al altor structuri profesionale, evidențiindu-se ca factor de unitate națională.

Prin urmare, avem toate motivele să considerăm că actul de naștere a Corpului de contabili autorizați și experți contabili (actualul CECCAR) s-a semnat într-un moment istoric excepțional, ceea ce a constituit o premisă de bun augur pentru toate momentele care au urmat în viața și activitatea organizației noastre profesionale.

(Copyright foto: Pinterest)

IV.

Primii ani de activitate a organismului profesional au fost marcați, pe plan național, de importante evenimente care au consolidat statul național unitar, ceea ce s-a reflectat direct în întreaga activitate economico-socială a țării, în special prin unificarea și perfecționarea legislației. În același timp, o profundă semnificație și un larg ecou, inclusiv pe plan internațional, a avut solemnitatea încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, construită special cu acest prilej. Istoricul eveniment a avut loc la 15 octombrie 1922. Fotografii și filme documentare păstrează pentru totdeauna imaginile unor ceremonii emoționante, care consacrau și în plan dinastic Marea Unire, Alba Iulia marcând și un moment semnificativ al primei Uniri din 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Coroanei regale din oțel a lui Carol I, care amintea de victoria, la rândul ei istorică, de la Plevna, i s-au adăugat însemnele heraldice ale Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei.

Cu prilejul încoronării, Regele Ferdinand a adresat o Proclamație către Țară, în care a reafirmat idealurile Marii Uniri din 1918 și a trasat principalele obiective naționale în centrul cărora s-au aflat reforma agrară, votul universal, o nouă constituție.

A doua zi, la Arcul de Triumf din București s-a desfășurat un mare spectacol evocator, dedicat luptei seculare a poporului român pentru unitate statală. Au participat reprezentanți oficiali a peste 20 de state europene, precum și ai SUA și ai Japoniei, ca expresie a recunoașterii internaționale a României Mari.

Anul 1922 a fost marcat și de revenirea lui Ion I. C. Brătianu în fruntea unui guvern liberal, care și-a propus să promoveze, cu mai multă determinare, cunoscuta politică „prin noi înșine”, politică menită, în principal, să susțină capitalul autohton, fără a subaprecia, însă, importanța unei infuzii de capital străin.

Mai reținem un eveniment care a avut și el un larg ecou internațional. La 18 decembrie 1922, pe aeroportul din Dayton (SUA) s-a efectuat primul zbor de încercare a unui elicopter conceput de inginerul american de origine română George de Bothezat.

V.

În conformitate cu statutul, Corpul a organizat și și-a desfășurat congresele profesiei contabile din doi în doi ani. Primul a avut loc în 1923, la București, iar ultimul din perioada interbelică în 1939, la Brașov. La congrese s-au discutat foarte multe teme de o importanță deosebită pentru viața economică a țării la care profesioniștii contabili erau chemați să ia parte. Multe dintre acestea au fost finalizate prin moțiuni care s-au constituit în documente de mare interes la momentul respectiv, ce conturează un parcurs ascendent. Aceste elemente au fost scoase în evidență încă de la primul Congres, desfășurat la București, în zilele de 27-28 mai 1923, în Aula Fundației Universitare „Carol I” (actualul sediu al Bibliotecii Centrale Universitare).

Cuvântările rostite la deschiderea Congresului de Nicolae Butculescu și Grigore Trancu-Iași au marcat acest moment istoric pentru Corpul Contabililor din țara noastră.

„Îmi evoacă – când vă văd pe fiecare din dumneavoastră – o serie incontinuă de griji și nevoi pe care le-am trăit pentru a forma bogăția țării acesteia, pentru a da splendoare marilor instituții. Am trecut, e drept, prin perioada aceia de supunere, de disciplină și de suferințe așa de slab răsplătită lucrând în întunecimea ghișeurilor unei Bănci, dar având în inima noastră totdeauna scânteia, având în sufletul nostru inspirația, care ne spunea continuu: luptați contra umilinței, răbdați cu resemnare, pentru că odată va veni ziua de lumină și de triumf. Ziua cea de lumină și triumf a sosit! Ziua aceasta este pasul înainte pe care l'am făcut și pe care'l sărbătorim. Dar este încă primul pas, căci mai avem încă nevoi și avem încă lucruri de cucerit!” , a punctat, cu acest prilej, președintele de onoare al Corpului, Grigore Trancu-Iași.

În continuarea sintezelor referitoare la contextul în care CECCAR și-a început activitatea, prezentăm principalele evenimente politico-economice și juridice din anul 1923. În zilele de 26 și 27 martie, Adunarea Deputaților (cu 262 voturi pentru, 9 abțineri și 8 contra) și Senatul (cu 137 voturi pentru, 3 abțineri și 2 contra) au votat noua Constituție, promovată printr-un decret regal la 28 martie și publicată în Monitorul Oficial a doua zi. Noua lege fundamentală a țării reflecta realitățile postbelice, în spiritul adunărilor plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia, stabilind că „Regatul României este un Stat național unitar și indivizibil”, iar „teritoriul României este nealineabil și are un caracter independent și suveran”. În ceea ce privește capitolul drepturilor și libertăților cetățenești, Constituția din 1923 prevedea că „românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile și drepturile stabilite prin legi”.

Ilustrăm litera și spiritul Constituției cu prevederile referitoare la economia și finanțele țării. Astfel, art. 109 stipulează că „niciun impozit de orice natură nu se poate stabili și percepe decât pe baza unei legi”. Art. 110 prevedea că „prin lege se pot crea impozite numai în folosul Statului, județelor, comunelor și instituțiilor publice care îndeplinesc servicii de Stat”. Art. 112 interzicea orice fel de „privilegiuri în materii de impozite. Nici o excepțiune sau micșorare de impozit nu se poate statornici decât prin o lege. Monopoluri nu se pot constitui decât numai prin lege și exclusiv în folosul Statului, județelor și comunelor”. În privința bugetului național, art. 114 prevedea că „în fiecare an Adunarea Deputaților încheie socotelile și votează bugetul. Toate veniturile sau cheltuielile Statului trebuiesc trecute în buget și în socoteli. Dacă bugetul nu se votează în timp util, puterea executivă va îndestula serviciile publice după bugetul anului precedent, fără a putea merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat”.

Prin toate prevederile ei, Constituția României din 1923 a fost apreciată încă din acele vremuri până în zilele noastre drept una dintre cele mai avansate, mai moderne, prin promovarea statului de drept și a democrației, a libertăților cetățenești.

VI.

În primii ani de activitate a Corpului profesional s-a desfășurat o bogată și diversă activitate legislativă, menită să consolideze statul național unitar făurit prin Marea Unire din 1918. Cele mai multe dintre noile reglementări au lărgit și câmpul de acțiune a contabililor, angajați, la rândul lor, în vastul proces de modernizare economico-socială a țării noastre. Astfel, se cer menționate, în special:

▪ Legea pentru unificarea contribuțiunilor directe și pentru înființarea impozitului pe venitul global, care prevedea următoarele categorii de venituri impozabile: agricole, clădiri, mobiliare, comerț, industrie, bănci, salarii, profesiuni și ocupații neimpuse la altă categorie din cele prezentate, la care se adăuga impozitul progresiv asupra venitului global ș.a. Legea unifica diferitele sisteme de impozite directe care se practicaseră până atunci în provinciile istorice românești unite cu Regatul României;

▪ Legea privind reglementarea operațiunilor de devize prin „Oficiul de control al devizelor” de pe lângă Banca Națională;

▪ Legea pentru persoanele juridice (asociațiuni și funcțiuni), care preciza condițiile pe care trebuia să le îndeplinească o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Această reglementare viza direct și organizația profesională a contabililor români;

▪ Legea privitoare la comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale statului, prin care acestea se împărțeau în întreprinderi de interes general (CFR, PTT, RMS, Atelierele Armatei, Pirotehnia și Pulberăria Armatei etc.), și care nu puteau fi decât întreprinderi de stat, și celelalte întreprinderi (miniere, metalurgice, de transporturi fluviale și maritime, exploatarea pădurilor, abatoarelor etc.), care puteau fi exploatate în regie mixtă de stat în asociație cu capitalul privat. Aplicarea, conform legii, a măsurilor de cointeresare a capitalului privat pentru coparticipare la întreprinderile statului era coordonată de Consiliul Superior de Control și Îndrumare, în componența a zece membri (un senator, un deputat, reprezentanți ai Curții de Conturi, BNR, Creditului Industrial, Uniunii Camerelor de Comerț și specialiști numiți de guvern);

▪ Legea minelor, împreună cu altele adoptate în acea perioadă, ce reflecta concepția economică liberală „prin noi înșine”, privind exploatarea bogățiilor țării (zăcămintele, substanțele minerale din care se puteau extrage metale, metaloide sau combinațiuni ale acestora, zăcămintele combustibililor minerali, bituminele, apele mineralizate în genere și gazele naturale de orice fel, precum și bogățiile de orice natură ale subsolului), prin colaborarea dintre stat și capitalul privat autohton;

▪ Legea energiei, care urmărea valorificarea rezervelor hidraulice ale țării, cu utilizarea la maximum a energiei căderilor de apă și a cărbunilor inferiori. Totodată, Legea acorda concesiuni pe perioade mergând până la 90 de ani întreprinderilor sau societăților anonime românești, cu condiția ca acestea să se conformeze programului de electrificare a țării, rezervând statului o pătrime din totalul energiei produse;

▪ Legea pentru unificarea administrativă, potrivit căreia teritoriul României se împărțea în județe, plăși, comune urbane reședințe, municipii, comune urbane nereședințe, comune rurale și sate;

▪ Legea pentru organizarea căilor ferate, prin care CFR căpăta un început de autonomie administrativă și financiară. Pe această bază s-a înființat Administrația CFR, cu statut de persoană juridică și cu buget propriu;

▪ Legea pentru reglementarea repausului duminical și a sărbătorilor legale, prin care patronii tuturor întreprinderilor erau obligați să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale, inclusiv pentru sărbătorile religioase și pentru ziua de 1 Mai.

*

Evident, toată această bogată și diversă legislație a avut drept scop principal stimularea efortului intern de dezvoltare accelerată economico-socială, ca bază a consolidării statului național, unitar, ceea ce a lărgit considerabil și aria de acțiune a contabililor.

VII.

În completarea tabloului general oferit de istoria anilor de început a activității CECCAR, reținem mai multe evenimente care, direct și indirect, au implicat profesioniștii contabili, atât în procesul de modernizare a societății românești, cât și în crearea de condiții favorabile pentru afirmarea țării pe plan internațional.

Astfel, la 23 iunie 1924, s-a înființat, cu participarea statului și a Băncii Naționale a României, Societatea Națională de Credit Industrial (capital: 500 milioane de lei), cu scopul stimulării procesului de industrializare a țării, cu accent pe industria grea. Se acordau împrumuturi avantajoase, în special pe termen lung. La 31 decembrie 1925, societatea avea un capital de 2,5 miliarde de lei.

De-a lungul anilor 1923-1925, au avut loc la București, Belgrad, Praga, Viena, Varșovia, negocieri finalizate prin tratate și acorduri referitoare la colaborarea bi și multilaterală în vederea consolidării statelor naționale din Centrul și Estul Europei și dezvoltării colaborării lor economice.

La începutul lunii ianuarie 1924, s-au desfășurat lucrările primului Congres al Cooperației din România, la care a participat Regele Ferdinand I. Între delegați și invitați s-au aflat și numeroși profesioniști contabili.

La 14 aprilie 1925 s-au înființat Camerele pentru Agricultură, a căror activitate a antrenat în rândurile lor profesioniștii contabili. De asemenea, prin reorganizarea, la 7 mai din același an, a Camerelor de Comerț și Industrie, s-a extins și aria de activitate a profesioniștilor contabili.

La 19 mai 1925, s-a încheiat convenția între Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României pentru revalorizarea leului (prin care se urmărea lichidarea surplusului emisiunilor BNR și întărirea acoperirii circulației bănești) și lichidarea totală a datoriilor statului către BNR, precum și o Convenție referitoare la reorganizarea BNR și a raporturilor ei cu statul (banca centrală obține o prelungire a privilegiului de emisiuni pe încă 30 de ani și extinderea operațiunilor ei asupra întregului teritoriu al țării).

Comitetul Executiv al Partidului Conservator-Progresist declară unirea cu Partidul Poporului; această decizie marchează încetarea activității Partidului Conservator, imediat după decesul lui Alexandru Marghiloman (10 mai 1925).

În cursul anului 1925 s-au publicat actele normative privind dezvoltarea întreprinderilor care produceau echipamente și armament pentru apărarea țării, precum și a unor uzine ale statului în domeniile metalurgiei și energeticii. În același an, a intrat în exploatare, experimental, prima linie aeriană internă București-Galați, iar în plan științific, notăm că Gogu Constantinescu a inventat dispozitivul energetic care îi poartă numele, în timp ce Traian Vuia a produs generatorul cu abur, cu ardere, în cameră închisă.

VIII.

După înființarea Corpului, în 1921, România a participat la toate evenimentele internaționale care priveau profesia contabilă. Reprezentanții țării noastre au prezentat referate, au participat la discuții, au formulat observații și propuneri, multe dintre ele regăsindu-se printre moțiunile adoptate de respectivele reuniuni.

Astfel, la primul Congres Internațional de Contabilitate ținut după război și desfășurat la Bruxelles, în anul 1926, Corpul contabililor din România a fost reprezentat de întreaga conducere a Consiliului Superior, remarcându-se prin intervențiile și referatele susținute. Alegerea lui Nicolae Butculescu în prezidiul Congresului, precum și numirea președintelui de onoare al Corpului, Grigore Trancu-Iași, ca vicepreședinte al Consiliului general internațional și membru în Comitetul de patronaj, au constituit o confirmare elocventă a aprecierii de care s-au bucurat contabilii români pe plan internațional. De asemenea, propunerea – în premieră mondială – profesorului G. Alesseanu ca „elementele de activ să fie trecute în bilanț în ordinea lichidității lor” a produs o impresie deosebită, motiv pentru care a fost adoptată ca moțiune de Congres. O altă propunere românească a fost formulată de Nicolae Butculescu, care, referindu-se la doctrinele profesionale, a spus: „Contabilii din toată lumea trebuie să vorbească și să înțeleagă o singură limbă contabilă, motiv pentru care este nevoie să se producă o unificare a metodelor contabile”. Acest punct de vedere a fost susținut de șeful delegației franceze, René Delaporte, vicepreședintele Asociației Internaționale de Contabilitate, care „își exprima speranța că va putea vedea toți contabilii reuniți sub o aceeași gândire, către o aceeași directivă”. Tot o propunere românească – cea a lui V. M. Ioachim – aprobată de Congres viza înființarea unui Birou permanent internațional de contabilitate, format din 10 membri, care urma să se ocupe cu revizuirea statutelor Asociației Internaționale de Contabilitate, în această comisie țara noastră fiind reprezentată de Nicolae Butculescu.

În același an, a fost programat pentru a se desfășura la Amsterdam Congresul Internațional al Experților Contabili, o manifestare internațională cu precădere a țărilor anglo-saxone, spre deosebire de Congresele Internaționale de Contabilitate, care erau manifestări preponderent ale țărilor latine. Explicația celor două tipuri de Congrese a oferit-o secretarul general al Corpului, Petru Drăgănescu-Brateș: „Profesiunea de expert contabil fiind mai nouă decât alte profesiuni, s-a cristalizat mai târziu, chiar de curând, am putea spune, ca o profesiune bine definită, de aceea este explicabil faptul că la Amsterdam a avut loc doar al doilea Congres internațional al experților contabili, spre deosebire de Congresul științei contabile de la Bruxelles, care este la cea dea cincia manifestare, fiind vorba de o profesiune mai veche”.

Este de semnalat că delegația română a propus ca cele două organisme să se unească, să aibă loc un singur Congres. Din păcate, grupul experților contabili – în majoritate anglo-saxoni – reprezentând Austria, SUA, Olanda, țările scandinave, Germania, nu a acceptat propunerea.

În condițiile date, Corpul contabililor români a fost admis ca membru cu drepturi depline al Asociației Internaționale de Contabilitate, iar decanul Corpului, Nicolae Butculescu, a devenit membru al comitetului provizoriu de conducere a Asociației. De asemenea, Societatea Academică de Contabilitate din Bruxelles a conferit titlul de membru de onoare lui Grigore Trancu-Iași și de membru corespondent reprezentanților români Nicolae Butculescu, G. Alesseanu, I. Mecu, V. M. Ioachim și Petru Drăgănescu-Brateș.

Membrii delegațiilor române participante la Congresele de la Bruxelles și Amsterdam au fost invitați la Paris de președintele „Compagnie des Chefs de Comptabilité” – Alfred Cormier. Vizita a avut loc la sediul asociației din Rue Cambon 47, unde s-a efectuat un schimb de opinii privind organizarea profesiei contabile din cele două țări. Cu același prilej, lui Petru Drăgănescu-Brateș i-a fost conferit titlul de membru corespondent al prestigioasei asociații franceze. În drum spre țară, V. M. Ioachim și Petru Drăgănescu-Brateș s-au oprit la Milano răspunzând, astfel, amabilei invitații a colegilor italieni.

Trecem, în continuare, în revistă contextul istoric în care s-a desfășurat activitatea CECCAR în primii ani postbelici, cu accent pe anul 1926, când s-au recuperat cele mai multe pierderi de substanță economică, determinate de Primul Război Mondial și de crizele economico-financiare care i-au urmat.

Unul dintre cele mai importante evenimente l-a constituit emiterea Decretului Regal prin care s-a definitivat complexul proces de unificare legislativă rezultat din Marea Unire. Este vorba despre o nouă împărțire administrativă a țării, instituindu-se următoarele entități teritoriale: județ, municipiu, plasă, comună urbană reședință de județ sau plasă, comună urbană nereședință de județ sau de plasă, comună rurală, sat. Activitatea CECCAR urma să se desfășoare, pe plan local, la nivelul respectivelor unități administrativ-teritoriale.

În sfera politicilor economice a prezentat o importanță deosebită modificarea tarifului vamal, cu scopul de a se proteja industria autohtonă, în special întreprinderile metalurgice și textile. Tariful a crescut la produsele din aceste ramuri cu 50% până la 100%.

Între evenimentele consemnate în economie reținem fabricarea, la Reșița, a primei locomotive românești de cale ferată cu ecartament normal și înființarea, la Brașov, cu contribuția capitalului francez, a Uzinei „Industria Aeronautică Română” (IAR). În 1938, această mare întreprindere a devenit, în întregime, proprietatea statului român. Se mai constituie societăți pentru producerea și comercializarea bunurilor specifice industriei carbonifere și metalurgice.

Cadrul instituțional în domenii strâns legate și de exercitarea profesiei contabile s-a întregit prin înființarea Institutului de Statistică Generală. De asemenea, s-a înființat Fundația culturală „Regele Ferdinand I”, care a avut un rol foarte important în stimularea creativității în toate domeniile vieții publice.

Mai consemnăm încheierea de tratate și alte acte internaționale cu Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, în vederea apărării și promovării intereselor comune în domeniile politic, militar, economic și cultural.

IX.

Reconstituirea cadrului istoric în care s-a desfășurat activitatea organizației profesionale a contabililor români ne prilejuiește consemnarea unor evenimente care au influențat considerabil întreaga evoluție a României la nouă ani de la Marea Unire.

Anul 1927 a fost puternic marcat de doliul național instituit, la 20 iunie, în urma decesului Regelui Ferdinand I, „Întregitorul de neam și țară”. Tot în anul 1927, la 24 noiembrie, a încetat din viață Ionel I.C. Brătianu, omul de stat care a avut o contribuție esențială la făurirea statului național unitar și la promovarea consecventă a politicii „prin noi înșine”.

În plan economico-social, cronica anului 1927 a înscris, între altele, constituirea unor importante societăți din industria minieră, cu participarea capitalului autohton și a celui francez, respectiv austriac; promulgarea Legii privind înființarea Camerelor de Muncă și a Consiliului Superior al Muncii; începutul activității Institutului de Cercetări și Stațiuni Agronomice din România, condus de savantul Gheorghe Ionescu-Șișești (astăzi, Academia de Științe Agricole și Silvice); crearea Institutului de Igienă și Sănătate Publică.

Tot în 1927 au avut loc evenimente importante în viața științifică și cultural-artistică a țării. Reținem că, în acel an, s-a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (astăzi, Societatea Română de Radiodifuziune); a demarat expediția medicului și exploratorului român Constantin Dumbravă în Groenlanda; au apărut tratatele fundamentale elaborate de reputatul matematician Simion Stoilow, de creatorul de școală, eminentul chimist Costin D. Nenițescu, de inginerul deschizător de drumuri noi în tehnica aeronautică, Ilie Carafoli, de medicul legist de anvergură mondială Mina Minovici. Totodată, s-au publicat Istoria învățământului românesc, de Nicolae Iorga, precum și operele de beletristică Hanul Ancuței, de Mihail Sadoveanu, Ciuleandra, de Liviu Rebreanu, Ciulinii Bărăganului, de Panait Istrati, Cuvinte potrivite, de Tudor Arghezi, Poeme cu îngeri, de Vasile Voiculescu.

X.

Activitatea organizației profesionale a contabililor români s-a desfășurat, în anul 1928, în condiții economico-sociale complicate. Pe de o parte, a continuat procesul de modernizare a întregii societăți, pe altă parte, frământările politico-sociale au îngreunat desfășurarea unor acțiuni menite să fructifice, la un nivel mai înalt, situația benefică determinată de Marea Unire. La finalul anului s-a format primul guvern național-țărănesc în frunte cu Iuliu Maniu. La alegerile din decembrie 1928 Partidul Național-Țărănesc (PNȚ) a obținut 77,76% din totalul voturilor exprimate, cel mai mare succes electoral înregistrat de un partid politic din România în perioada interbelică. Noul guvern a inițiat acțiuni importante, precum stabilitatea monetară, construcția de șosele, reorganizarea aparatului de stat în scopul creșterii atribuțiilor organelor administrative locale, sprijinirea țărănimii, îndeosebi a celei înstărite, majorarea subvențiilor acordate bisericilor, reglementarea raporturilor de muncă (încheierea contractului colectiv de muncă, asigurări sociale, rezolvarea problemei pensiei celor care n-au depus jurământul, respectarea legislației muncii), amnistie politică, iar, în plan economic, a promovat politica „porților deschise”, facilitând astfel penetrarea capitalului străin în economia țării. Criza economică mondială, declanșată un an mai târziu, se va extinde și în România și va reduce simțitor eficiența programelor inițiate de PNȚ.

În contextul evocat, Banca Națională a României a încheiat convenții cu 14 bănci de emisiune din străinătate pentru un credit total de 25 de milioane de dolari (reînnoite la 20 septembrie 1929, în vederea prelungirii creditelor pe o perioadă de încă un an, cu începere de la 7 februarie 1930).

De asemenea, guvernul a decis ridicarea cenzurii asupra publicațiilor apărute în țară, anularea stării de asediu din zonele în care se afla atunci în vigoare.

În 1928 a continuat activitatea legislativă menită să asigure cadrul juridic necesar îmbunătățirii activității în diverse domenii. Astfel, s-au adoptat Codul Cooperației (se reglementau constituirea și modul de funcționare a entităților de profil); Legea învățământului secundar (se înființa liceul cu 7 clase, cu două cicluri, respectiv ciclul inferior de trei ani și cursul superior de patru ani, se reintroducea bacalaureatul la care se adăuga un an preparator în vederea accesului la studii universitare); Legea pentru ocrotirea muncii minorilor și stabilirea duratei zilei de muncă de opt ore.

Tot în anul 1928 România a ratificat importante acorduri internaționale, între care Tratatul multilateral de renunțare la război ca instrument de politică națională.

Sub aspect cultural-științific, anul 1928 a fost marcat de construirea sediului Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Piața Romană (astăzi, ASE); dezvelirea a numeroase monumente, între care Câmpul istoric Mărăști, Crucea de pe Caraiman și Leul de la Cotroceni (în amintirea victoriilor românești din timpul Primului Război Mondial), Arcașul așteptând, de Ion Jalea, de pe peluza din Constanța; deschiderea Salonului Oficial de Arte Plastice; apariția unor lucrări științifice fundamentale ale savanților români Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ion Cantacuzino; realizarea convertizorului sonic mecanic al lui Gogu Constantinescu – invenție prezentată la Expoziția universală de la Paris; inaugurarea Postului Național de Radio; publicarea noilor creații literare ale lui Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Topârceanu, Hortensiei Papadat-Bengescu.

XI.

În anul 1929, activitatea organizației profesionale a contabililor români a fost puternic influențată de evoluțiile contradictorii ale economiei naționale, sub impactul unor evenimente majore de pe piețele financiare internaționale. Chiar de la începutul anului, s-au făcut simțite deficitele în materie de susținere a cheltuielilor statului. Astfel, la 1 februarie 1929, Guvernul român a încheiat un contract de împrumut cu un grup de bănci (The Chase National Bank of the City of New York, Banque de Paris et de Pays-Bas și Hambros Bank Limited), în valoare de 69 milioane de dolari, 565 milioane de franci francezi și 2 milioane de lire sterline.

În a doua zi s-a semnat, la Paris, Convenția între guvernul român și societatea Svenska Tändsticks Aktiebolaget (STAB) din Stockholm, cu privire la exploatarea de către aceasta a monopolului fabricării și distribuirii chibriturilor în România pentru o perioadă de 30 de ani, în schimbul unei chirii anuale de 20 milioane lei și participării STAB la un împrumut de stabilizare cu 30 milioane de dolari SUA.

În aceeași zi, s-a semnat, tot la Paris, contractul cu un grup de bănci internaționale (The Chase National Bank of the City of New York, Banque de Paris et de Pays-Bas și Hambros Bank Limited), așa-numitul „împrumut de stabilizare”, în valoare de 100 milioane de dolari (circa 17 miliarde de lei), cu o dobândă reală de 8,98% și garantat de guvern cu veniturile viitoarei Regii a Monopolurilor Statului, cu terenurile petrolifere, fabricile de chibrituri, societatea de telefoane ș.a. Ca urmare, din totalul împrumutului, statul român a încasat efectiv 87 milioane de dolari, respectiv peste 14 miliarde de lei. Contractarea acestui credit a implicat instituirea unui sistem de control al creditelor prin „consilieri tehnici” și „experți” străini în pozițiile-cheie dintr-o serie de instituții economice (Ministerul Finanțelor, Banca Națională Română și Căile Ferate).

În strânsă legătură cu aceste credite s-a adoptat, la 7 februarie 1929, Legea pentru stabilizarea monetară prin devalorizarea leului (scăderea conținutului în aur). Totodată, s-a trecut la convertibilitatea leului la bursa liberă de devize, pe baza cererii și ofertei, iar Băncii Naționale i se reconfirma privilegiul de emisiune monetară.

De asemenea, s-a creat Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României (CAM), cu dreptul exclusiv de a exploata toate monopolurile statului asupra tutunului, timbrelor, sării, hârtiei de țigarete, chibriturilor, cărților de joc, în vederea formării fondurilor necesare achitării anuităților împrumutului de stabilizare.

Activitatea de reglementare a activităților economico-sociale a continuat până la sfârșitul anului cu adaptarea următoarelor acte normative mai importante:

  • Legea pentru exploatarea minelor, prin care se instituia regimul de punere în valoare a zăcămintelor miniere care puteau fi concesionate „societăților de orice fel, române sau străine… precum și persoanelor juridice de orice fel”. S-au asigurat, astfel, condiții mai favorabile pătrunderii capitalului străin în economia României.
  • Legea pentru organizarea cooperației, prin care s-a statuat principiul autocontrolului asupra activității operatorilor prin Oficiul Național al Cooperației și prin Banca Centrală Cooperativă.
  • Legea pentru organizarea și administrarea, pe baze comerciale, a tuturor întreprinderilor și avuțiilor publice. Bunurile statului, județelor, comunelor și altor instituții de utilitate publică se organizau și se administrau prin: arendare sau închiriere, concesiune, regie mixtă, publică sau cooperativă. Potrivit acestei Legi, concesiunile se făceau prin licitație publică, facilitându-se astfel și participarea întreprinzătorilor străini.
  • Legea privind contractele de muncă, prin care se reglementau relațiile dintre patronii și salariații din industrie și comerț; se stabileau durata zilei de muncă, dreptul la concediu de odihnă plătit, în raport cu vechimea, de 7-30 zile pe an, dreptul la preaviz în caz de concediere; se interzicea denunțarea contractelor individuale de muncă de către patroni, în caz de grevă sau de lock-out, și se recunoștea dreptul muncitorilor asociați de a-i da în judecată pe patroni în cazul nerespectării contractului colectiv ș.a.
  • Legea pentru construcția de vagoane și locomotive în țară; a avut un rol important în stimularea industriei constructoare de mașini.
  • Legea privind administrarea generală a pescăriilor statului și ameliorarea zonei inundabile a Dunării.
  • Legea pentru organizarea învățământului agricol și casnic, cu scopul pregătirii de cadre pentru promovarea unei agriculturi de mare randament, precum și răspândirii cunoștințelor științifice în rândurile țărănimii.
  • Legea pentru crearea Regiei Autonome C.F.R., care lua în exploatare și administrare toate liniile de cale ferată.
  • Legea pentru reorganizarea Înaltei Curți de Conturi.

La începutul lunii august s-a adoptat un nou tarif vamal, prin care, potrivit doctrinei economice a „porților deschise”, se reduceau taxele vamale de import la o serie de produse (unelte agricole și materiile prime necesare agriculturii și la articolele de primă necesitate) și se stabileau taxe protecționiste la produsele agricole. În aceeași lună, Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău și Academia de Agricultură de la Cluj s-au transformat în Academii de Înalte Studii Economice, în vederea îndeplinirii unui rol important în dezvoltarea învățământului agronomic.

În ceea ce privește dezvoltarea industriei și comerțului, este de consemnat înființarea Camerelor de profil, care au avut o contribuție de seamă la identificarea și promovarea intereselor comune ale majorității întreprinzătorilor români.

Mai este de reținut constituirea Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană (CFRNA), cu sediul la Paris, care a primit, pentru o perioadă de 20 de ani, concesiunea transportului pe calea aerului, de călători, mărfuri, colete poștale pe rutele București – Belgrad – Budapesta – Viena – Praga – Strasbourg – Paris și București – Istanbul.

În plan științifico-cultural, cronica anului 1929 a înscris introducerea în București a tramvaiului electric, ceea ce a marcat și finalul transportului în comun cu tracțiune animală; premierea, de către Academia Franceză de Astronautică, a lucrării lui Herman Oberth prin care s-au pus bazele motorului pentru rachetele menite să cucerească spațiul cosmic; apariția lucrării clasice consacrate protecționismului și schimburilor comerciale internaționale a inginerului-economist Mihail Manoilescu, precum și a Istoriei învățământului românesc de Nicolae Iorga, a romanelor „Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă” de Mihail Sadoveanu și „Bal Mascat” de Ionel Teodoreanu.

Spre finalul anului, în „marțea neagră” (24 octombrie 1929) s-a înregistrat marele crah de la Bursa din New York care a declanșat cea mai puternică și mai lungă criză economică mondială de până atunci. Criza a avut efecte deosebit de grave și în România, influențând negativ întreaga viață economică, socială și politică a țării.

XII.

Pentru organizația profesională a contabililor români, pentru toate categoriile de întreprinzători și salariați, pentru agricultori și alte segmente ale sectorului privat, anul 1930 a reprezentat o perioadă extrem de grea prin apariția și acutizarea continuă a marii crize economico-financiare mondiale, declanșate de crah-ul de la Bursa din New York la finalul lunii octombrie 1929.

În aceste circumstanțe, situația – pe ansamblul societății românești și, îndeosebi, sub aspect statal-constituțional – s-a complicat prin revenirea în țară a lui Carol al II-lea, proclamat Rege al României la 8 iunie 1930. Forțele politice principale au adaptat poziții diferite față de acest act, legitimat, însă, de Parlament, iar crizele guvernamentale s-au înmulțit. S-a creat, astfel, și o conjunctură favorabilă activității formațiunilor politice de extremă dreaptă și de extremă stângă.

Cea mai importantă preocupare la nivel decizional național a constituit-o contracararea crizei prin măsuri legislative și instituționale. Astfel, Parlamentul a votat o serie de reglementări majore:

  • Legea pentru protecția muncii cetățenilor români, prin care se urmărea îngrădirea afluenței de muncitori străini, respectiv reducerea numărului de șomeri în rândul autohtonilor;
  • Legea pentru organizarea Camerelor de Agricultură, cu scopul de a contribui la ocrotirea acestei ramuri a economiei în condițiile crizei;
  • Legea pentru organizarea Creditului Funciar Rural și a Creditului Agricol. Se înființa o societate de credit agricol cu un capital de 500 miliarde de lei, din care jumătate era subscris de stat;
  • Legea sanitară, în baza căreia se înființa în fiecare capitală de județ câte un Oficiu de profil, iar în mediul rural se constituia Casa de ocrotire în vederea apărării, îngrijirii sănătății populației și educației sanitare a acesteia;
  • Legea privind crearea Regiei Monopolului de Gaz Metan;
  • Legea pentru reducerea salariilor în sectorul public, precum și a plăților din bugetele caselor autonome și ale regiilor publice comerciale (reducerea, cu circa 10%, era aplicată începând din ianuarie 1931, cunoscută ca „prima curbă de sacrificiu”).

Un loc tot mai important pe agenda factorilor decidenți l-au ocupat măsuri menite să îmbunătățească dotarea Armatei Române cu armament modern. În vederea asigurării resurselor necesare pentru realizarea acestui obiectiv s-a făcut apel la populație prin intermediul politicilor fiscale. Între numeroasele exemple care pot fi date în acest sens, reținem instituirea timbrelor „Aviației” și „Poștei Aeriene”, timbre lipite pe cele mai folosite bunuri de consum curent, în primul rând asupra majorității sortimentelor de pâine, valoarea acestora fiind inclusă în prețurile de vânzare. În același timp, a continuat achiziționarea de armament. Bunăoară, s-a semnat contractul pentru livrarea de armament cu Uzina „Zbrojovka” din Brno (Cehoslovacia), urmat de contractul cu uzinele Schneider din Franța. În același timp, încheierea contractului de furnituri între Ministerul Apărării Naționale și firma „Škoda” pentru puști-mitralieră în valoare de 1,25 miliarde lei și pentru tunuri în valoare de 5,5 miliarde de lei, a provocat o puternică criză politică (Afacerea Škoda), care s-a referit la clauzele dezavantajoase pentru statul român.

Nevoia imperioasă de bani a determinat și semnarea unui contract cu International Telephone and Telegraph Corporation din New York, în vederea acordării unui împrumut de 8 milioane de dolari, cu 8% dobândă, concesionându-se societății americane serviciul național de telefoane (concesiune care a durat până în 1941, când a fost răscumpărată de statul român).

În privința altor sfere de preocupări, reamintesc că, în 1920, au avut loc alegeri administrative la nivelul județelor. Atunci s-a aplicat pentru prima data dreptul femeilor de a alege și de a fi alese, drept înscris în Constituția din 1923 (dar condiționat de studii, de profesiune etc.).

La finalul anului s-a desfășurat recensământul general al populației României, potrivit căruia numărul total al locuitorilor țării era de 18.052.896, din care 8.870.778 (49,1%) bărbați și 9.182.118 (50,9%) femei, România situându-se, astfel, pe locul 8 în Europa, după numărul populației și locul 10, după suprafața teritoriului (295.049 kmp). Potrivit structurii etnice a populației, situația era următoarea: români 71,9%; unguri, inclusiv secuii – 7,9%; germani (sașii din Transilvania, șvabii din Banat și Crișana, precum și grupurile de germani din Bucovina și Basarabia) – 4,1%; evrei – 4,0%; ucraineni, ruteni – 3,2%, ruși – 2,3%; bulgari – 2%; țigani – 15,5%; turci – 0,9%; găgăuzi – 0,6%; cehi, slovaci – 0,3%; polonezi – 0,3%; greci – 0,1%; tătari – 0,1%; albanezi, armeni, huțani – sub 0,1%.

1930 a fost și anul unor importante realizări științifice și culturale. Astfel, savantul român Elie Carafoli și inginerul francez Lucien Virmoux realizează proiectul avionului I.A.R. 11 C.V., fabricat ulterior la Brașov, iar Ștefan Procopiu descoperă efectul circular al discontinuităților de magnetism („efectul Procopiu”).

De asemenea, au apărut opere esențiale din creația lui Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Alexandru Philippide, Cezar Petrescu, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Eugen Lovinescu.

XIII.

România a primit însărcinarea să fie gazda celui de-al VII-lea Congres Internațional de Contabilitate, din anul 1931, și cum tot în acel an urma să aibă loc și al V-lea Congres al Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România, organizatorii au hotărât ca cele două manifestări să aibă loc simultan, la București, în perioada 5-9 septembrie 1931. Președinte de onoare al comitetului de organizare a fost prof. Nicolae Iorga – președintele Consiliului de Miniștri. În dimineața zilei de 6 septembrie, în sala de festivități a Academiei de Înalte Studii Comerciale, a avut loc deschiderea oficială a Congresului într-o atmosferă impresionantă, cuvântul de bun-venit fiind rostit de Ion Răducanu, rectorul Academiei.

În partea a doua a zilei și a doua zi, lucrările Congresului au continuat pe secțiuni, care au abordat următoarele teme: „Aplicarea contabilității duble la stat, administrații locale și regii autonome”, „Rolul și funcția expertului contabil”, „Contabilitatea și fiscul”, „Concepții noi în proiectul Codului de Comerț român”.

Pentru profesioniștii contabili, practic pentru întreaga societate românească, anul 1931 a rămas în istorie ca o perioadă marcată de puternica agravare a situației economice și sociale a țării, ca urmare directă a crizei globale declanșate în SUA la finalul anului 1929. Cu scopul de a se opri declinul, autoritățile au recurs la noi împrumuturi externe, între care cel mai important a fost contractat cu firma suedeză „Svenska Aktiebolaget”, din Stockholm, și societatea anonimă „Sved” din Luxemburg, pentru 3,2 miliarde de lei. De asemenea, s-a obținut cea de-a doua tranșă a creditului de stabilitate în valoare de 53 milioane de dolari, cu o dobândă de 9,4%.

Criza a afectat toate ramurile economiei cu un grad sporit de acuitate în sectorul agricol. De aceea, Parlamentul a adoptat Legea de organizare a societății anonime Creditul Agricol Ipotecar al României, cu un capital inițial de 99 milioane lei, din care participarea statului cu 51 milioane de lei, a acționarilor români cu 3 milioane de lei, a celor străini cu 45 milioane de lei, în vederea acordării de credite ipotecare producătorilor agricoli care aveau proprietăți de peste 15 hectare, precum și Legea pentru suspendarea executărilor silite în vederea preîntâmpinării unor tensiuni sociale în lumea satelor. S-a stabilit pentru un timp limitat (15 februarie 1932), sistarea vânzării bunurilor țăranilor datornici. Legea a fost prelungită până la 30 iunie 1933. În același timp, s-a înființat Banca Agriculturii României cu un capital de 650 milioane de lei, subscris de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor instituțiilor de credit, survenite prin aplicarea conversiei datoriilor agricole. În iunie 1932, Banca a fost pusă în lichidare, deoarece statul nu a vărsat capitalul promis.

Mai reținem că, în 1931, s-au adoptat importante acte normative, printre care Legea contra cametei, prin care statul intervenea, pentru prima dată, în raporturile dintre debitori și creditori. Se stipula că dobânda legală anuală nu poate depăși scontul BNR decât cu 1% în afacerile civile și cu 2% în cele comerciale. De asemenea, s-a adoptat Legea organizării avocaților.

În același an, au apărut opere fundamentale ale lui Gheorghe Țițeica, Lucian Blaga și Simion Mehedinți, precum și lucrări rămase la loc de seamă în istoria literară ale lui Tudor Arghezi, Eugen Ionesco, Gala Galaction, Otilia Cazimir. George Enescu a terminat de compus tragedia lirică „Oedip”. Tot în 1931, s-a construit blocul „ARO” (în prezent „Patria”) din București, una dintre cele mai reprezentative clădiri din perioada interbelică, creație a arhitectului Horia Creangă.

XIV.

Anul 1932 a fost marcat, în România, în Europa și în întreaga lume, de o fază mai acută a crizei globale declanșate în 1929, fază caracterizată printr-o deosebit de severă comprimare a activităților economice, însoțită de reducerea dramatică a veniturilor populației, de apariția și extinderea șomajului în masă, inclusiv în rândurile profesioniștilor contabili. În țara noastră, scăderea continuă a producției industriale a fost însoțită de deteriorarea deosebit de puternică a finanțelor publice și private, cu accente mai grave, mai dure în agricultură.

În aceste circumstanțe a fost adoptată Legea pentru asanarea datoriilor agricole („Legea de conversiune a datoriilor agricole”) prin care se urmărea stoparea actelor de deposedare a proprietarilor datornici de bunurile rurale și de terenurile destinate agriculturii prin anularea datoriilor față de bănci și alte instituții de credit. În completare a fost promulgată Legea privind diminuarea fiscalității excesive, prin care impozitul agricol se reducea cu 50%, impozitul pe clădiri se micșora de la 12% la 10%, cel profesional, de la 8% la 6%. De asemenea, se prevedea suprimarea impozitului pe cifra de afaceri pentru micii meseriași, dacă volumul obținut de aceștia nu trecea de 6.000 de lei pe lună. Totodată, s-a adoptat Legea prin care Banca Națională a României era autorizată să procedeze la instituirea reglementării întregului comerț cu devize. Tot BNR era împuternicită să controleze totalitatea operațiunilor de import și export din economia românească.

Măsurile de contracarare a crizei au inclus și Legea pentru înființarea și organizarea Camerelor de Muncă menite să soluționeze conflictele care au apărut și s-au extins în entitățile economice din industrie. Apoi, s-a adoptat o nouă Lege a conversiunii datoriilor agricole, care suspenda aplicarea legii anterioare, debitorii urmând ca, în timp de 18 luni, să se înțeleagă cu creditorii asupra sumelor pe care urmau să le plătească, în caz contrar, apelându-se la arbitrajul instanțelor judecătorești care hotărau suma și termenul la care urma să fie achitată.

Procesul de legiferare menit să contracareze criza a continuat prin adoptarea actului normativ referitor la organizarea CEC, ca instituție a statului, abilitată să stimuleze procesul de economisire în vederea asigurării condițiilor necesare pentru relansarea economiei.

În plan politico-social, anul 1932 a fost caracterizat prin prelungirea instabilității, fapt confirmat și de creșterea numărului de acțiuni greviste, de schimbarea frecventă a guvernelor, de extinderea mișcărilor extremiste, toate pe fondul punerii în aplicare a celei de-a doua „curbe de sacrificiu” (reducerea salariilor cu 15%). Tot pentru atenuarea tensiunilor sociale s-a adoptat Legea privind controlul averii și apărarea onoarei privind persoanele care deținuseră funcții publice după 15 august 1914. Potrivit acestui act normativ, ancheta era efectuată de magistrați de carieră, în condițiile probării acuzațiilor și instituirii în folosul statului a unui impozit de 90% din valorile care nu puteau fi justificate. În cazul în care sesizările se dovedeau neîntemeiate, vinovații de calomnie erau pasibili de pedeapsa cu închisoarea de la o lună până la un an.

O măsură de larg interes, inclusiv pentru formarea profesioniștilor contabili, a fost conținută de Legea privind organizarea învățământului universitar, prin care instituțiile de profil din București, Cluj, Iași și Cernăuți căpătau statutul de entități ale statului, autonome în ceea ce privește organizarea studiilor cu caracter teoretic și practic, a cercetării academice menite să contribuie la progresul științei și la răspândirea culturii. Mai consemnăm adoptarea Legii pentru organizarea bibliotecilor și muzeelor în municipii, în comune rurale și urbane.



XV.

Anul 1933 a marcat încheierea crizei globale declanșate în SUA în 1929. A fost o perioadă de patru ani în care s-a diminuat drastic activitatea economică, cu grave consecințe, inclusiv pentru profesioniștii contabili. A continuat și în acest interval să se manifeste instabilitatea politică, prin numeroase schimbări de ordin guvernamental. În special „cea de-a treia curbă de sacrificiu”, declanșată chiar în ianuarie 1933, a determinat multiplicarea factorilor generatori de tensiuni puternice în rândurile tuturor categoriilor de salariați și de liber-profesioniști. În aceste circumstanțe, s-a semnat, la Geneva, un acord de contractare a unor noi împrumuturi condiționate de reducerea salariilor și pensiilor și de concedierea a 30% din efectivul total de muncitori și funcționari. În același timp, s-a instituit starea de asediu la București, Iași, Cernăuți, Galați, Timișoara, în zona industrială a județul Prahova, cu împuternicirea guvernului de a o extinde în întreaga țară.

Simultan cu aceste măsuri, Parlamentul a adoptat mai multe acte normative, între care:

  • Legea pentru unificarea asigurărilor sociale, menită să amelioreze cadrul instituțional și financiar, prin acordarea de sprijin salariaților în caz de boală, accidente, invaliditate etc.;
  • Legea pentru reglementarea datoriilor agricole și urbane, prin care se stabilea un moratoriu pe cinci ani în vederea achitării obligațiilor asumate; în cazul neacceptării moratoriului de către creditori, debitorul era obligat să înceapă imediat plata datoriei;
  • Legea pentru unificarea contribuțiilor directe și înființarea impozitului pe venitul global, pentru șapte categorii de taxe, în funcție de sursa veniturilor.

În zilele de 27-28 august 1933 a avut loc, la Cernăuți, cel de-al VI-lea Congres al profesiei contabile. Lucrările – care au beneficiat de excelentul spirit organizatoric al prof. Ion Ghițescu, președintele Secției Cernăuți – s-au desfășurat în sala Teatrului Național din capitala istorică a Bucovinei și au fost deschise cu prezentarea unei dări de seamă privind activitatea din ultimii doi ani. A urmat apoi expunerea profesorului Grigore Trancu-Iași, Alte orientări în viața economică și rolul constructiv al Corpului Contabililor, care a constituit tema centrală a Congresului. Subliniem că ne aflam în perioada finală a marii crize economice, astfel încât preocupările participanților s-au concentrat asupra posibilităților de relansare a economiei prin contribuția activă a profesioniștilor contabili.

Tema centrală a conținut următoarele subdiviziuni:
– Rolul Corpului Contabililor în gospodărirea publică – referat prezentat de N. Arghir;
– Rolul Corpului Contabililor în gospodărirea privată – lucrări prezentate de V.M. Ioachim și N. Butculescu;
– Șomajul contabil – referat prezentat de Al. Botez;
– Corpul tehnic economic – expunere făcută de P. Drăgănescu-Brateș;
– Considerații asupra Legii și Regulamentului Corpului – referat prezentat de prof. I. Ghițescu.
La finalul discuțiilor, Congresul a adoptat următoarele moțiuni:
– În chestiunea Corpului tehnic economic: „Pentru însănătoșirea întreprinderilor și a vieții economice în general, contribuția membrilor Corpului este cea mai indicată prin pregătirea, experiența și simțul lor gospodăresc”.
– În chestiunea șomajului contabil: „Pentru ajutorarea șomerilor contabili, Congresul îndeamnă secțiunile să constituie fonduri speciale sau să înființeze case de asistență după modelul celei din București. Congresul protestează împotriva elementelor din alte țări pentru lucrările de contabilitate și cere ca numai membrii Corpului Contabililor, regulat înscriși și fiind în Tabloul Corpului, să fie întrebuințați la toate întreprinderile, fie particulare, fie cu participarea statului”.
– În chestiunea rolului Corpului Contabililor în gospodărirea publică: „Se cere modificarea statutului funcționarilor publici în așa fel încât funcțiile publice cu caracter contabil să fie încredințate numai membrilor Corpului Contabililor Experți și Autorizați, ținându-se seama de gradul ce-l au în Corp”.
Congresul a prilejuit și cunoașterea unor obiective turistice din Bucovina.

Anul 1933 consemnează și apariția lucrării intitulate Anuarul general al contabililor din România, concepută sub coordonarea expertului contabil Alexandru Botez, la Editura „Profit și pierdere”. Geneza Anuarului datează din 1926, când în ședința Consiliului Superior al Corpului contabililor, din 2 martie, s-a hotărât să se editeze o lucrare cu privire la mișcarea contabilă din România.

În același an a avut loc, la Londra, și al IV-lea Congres Internațional al Experților Contabili, în perioada 17-21 iulie. Delegația română a participat activ la lucrările reuniunii aducându-și contribuția la perfecționarea diferitelor practici contabile ale acelor vremuri.

Anul 1933 a fost marcat și de multiple evenimente remarcabile în plan științific. Astfel, Henri Coandă a realizat și experimentat primul model de „aerodină lenticulară”, bazată pe folosirea efectului care-i poartă numele, iar Radu Țițeica a susținut doctoratul în fizică la Universitatea din Paris, cu o teză mult apreciată pe plan internațional privind spectrul de vibrație și structura moleculară.

Tot în 1933 s-au terminat și dat în folosință Palatul Telefoanelor, după planurile arhitecților americani Louis Weeks și Walter Froy, cea mai înaltă clădire din București (53 metri) din acel timp, primele hale ale uzinelor metalurgice Malaxa (arhitect Horia Creangă), cele dintâi capacități de producție la Uzinele de Avioane IAR Brașov (arhitect George Matei Cantacuzino) și Uzina „ASTRA Vagoane” (arhitect Ion Costinescu), tot din Brașov. De asemenea, au apărut lucrări reprezentative ale scriitorilor Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Geo Bogza, Aron Cotruș, Vasile Voiculescu, Ilarie Voronca, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu.

 

XVI.

Primul an post-criză, 1934, s-a caracterizat prin reluarea creșterii economice pe fondul unei stabilități guvernamentale liberale care s-a menținut până la finele lui 1937. În același timp, activitatea legislativă a urmărit descurajarea acțiunilor extremiste și consolidarea finanțelor publice și private. Astfel, între alte acte normative, Parlamentul a adoptat:

  • Legea pentru apărarea ordinii de stat, în baza căreia orice grupare politică socotită că „periclitează ordinea politică și socială” putea fi imediat dizolvată;
  • Legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane;
  • Legea pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă; se creează Consiliul superior bancar, organ central de urmărire și control al activității bancare din țară; Consiliul acorda nominal autorizații de funcționare și hotăra menținerea, lichidarea sau fuzionarea băncilor. În perioada 1934-1941, Consiliul a decis 85 de fuzionări și 460 de lichidări de bănci;
  • Legea prin care întreg personalul CFR era tratat, în caz de mobilizare, conform regulamentelor militare;

Tot în cursul anului 1934, ministrul de Externe, Nicolae Titulescu, a condus numeroase negocieri, finalizate prin acorduri privind garantarea securității statelor din Balcani și din Estul Europei, instituindu-se măsuri pentru întărirea colaborării, inclusiv economice, ca element fundamental pentru consolidarea păcii în aceste zone ale continentului.

Elementele pozitive de ordin intern și extern au fost fructificate în plan științific și cultural. Astfel, Ion Basgan inventează „forajul sonic” (brevetul „Metodă pentru îmbunătățirea randamentului și perfecționarea forajului rotativ, prin rotație percutantă și prin amortizarea presiunilor hidromecanice”); Henri Coandă brevetează în Franța, în domeniul mecanicii fluidelor, „Procedeul și dispozitivul pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”, cunoscute sub numele de „efectul Coandă”; Șerban Țițeica își susține doctoratul în fizică la Universitatea Leipzig, cu teza Variația rezistenței în câmp magnetic; Horia Hulubei începe să publice, la Paris, ciclul de lucrări privind analiza spectrală a unor elemente, lucrări cu un puternic impact internațional; Theodor V. Ionescu demarează publicarea ciclului de lucrări referitoare la studiul gazelor ionizate și al ionosferei, lucrări de referință în domeniu; Dan Barbilian definește structurile cunoscute sub numele de „spații Barbilian”; Octav Onicescu și Gheorghe Mihoc introduc, în teoria probabilităților, noțiunea de „lanț cu legături complete”.

Apare la București, lunar, Revista Fundațiilor Regale (până în decembrie 1947, în două serii), condusă succesiv de D. Caracostea și Al. Rosetti, Paul Zarifopol, Camil Petrescu; una dintre publicațiile de cultură influente ale epocii. Printre colaboratori: T. Arghezi, Gala Galaction, Vl. Streinu, V. Voiculescu, I. Pillat, Perpessicius.

De asemenea, s-a adoptat Legea „Fondului național al cinematografiei”, prin care se înființa un studio de profil la București și se prevedeau modalitățile de finanțare a producției naționale de filme. Tot în 1934, se realizează realizează primul „jurnal de actualități sonore” românesc și documentarul „România” (în regia lui Jean Mihail).

În anul 1934, au continuat să apară opere reprezentative ale lui Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Camil Petrescu.

 

XVII.

Anii 1935-1936 au avut multe caracteristici comune, mai ales sub aspect economic și social, inclusiv în ceea ce privește evoluția pieței contabile și perfecționarea formelor și metodelor de exercitare a profesiei. Avem în vedere ritmurile și amploarea progreselor din aproape toate domeniile de activitate. Astfel, a continuat procesul legislativ de stimulare a afacerilor, de atenuare a tensiunilor sociale, între noile reglementări înscriindu-se cele care au vizat îmbunătățirea procesului de pregătire profesională a salariaților și de exercitare a meseriilor, precum și organizarea modernă a învățământului comercial.

În contrast cu evoluțiile prezentate, a avut loc o recrudescență a mișcărilor extremiste, ceea ce a provocat mari îngrijorări în rândurile populației. În schimb, în sfera politicii externe, sub coordonarea lui Nicolae Titulescu, s-au făcut pași importanți în consolidarea relațiilor cu statele vecine, în vederea întăririi securității României și promovării păcii în Europa și întreaga lume.

În acești doi ani s-a desfășurat și un proces investițional fără precedent, finalizându-se, printre altele, oțelăria Uzinei siderurgice de la Hunedoara și Uzina de țevi din complexul Industrial Malaxa. Totodată, s-a încheiat reamenajarea Parcului Herăstrău și s-au dat în folosință Palatul Administrativ CFR (sediul actual al Ministerului Transporturilor), clădirea Bibliotecii Academiei Române, Spitalul Elias. De asemenea, s-a terminat construcția Arcului de Triumf de pe Șoseaua Kiseleff.

În acești ani, apar noi lucrări științifice de mare valoare ale savanților români Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Constantin C. Giurescu, Alexandru Sanielevici. Se diversifică presa literară și se publică noile creații ale scriitorilor Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Hortensia Papadat-Bengescu. Constantin Brâncuși începe realizarea operelor sale monumentale de la Târgu Jiu, dedicate eroilor români din Primul Război Mondial. Are loc premiera primului film sonor românesc „Big-Bang”, ai cărui protagoniști au fost celebrii actori comici N. Stroe și V. Vasilache.

Pentru Corpul de Contabili Autorizați și Experți Contabili, anul 1935 a consemnat al VII-lea Congres al profesiei contabile, desfășurat în perioada 22-24 septembrie, la Timișoara. La eveniment, înainte de începerea dezbaterilor profesionale, protopopul local, dr. Patrichie Tiurca, a oficiat un serviciu religios, după care domnia sa a ținut o frumoasă predică, subliniind importanța profesiei contabile pentru viața economică a țării. Printre temele dezbătute la acea distinsă reuniune s-au aflat: Prețul de cost în industrie și comerț (dr. Iulian Proca), Expertul contabil ca liber-profesionist (dr. Petru Drăgănescu-Brateș), Controlul în administrațiile publice (prof. Gh. Huber), Controlul și verificările contabile în întreprinderi (prof. Andrei Gheorghiu), Corpul contabililor și Camera de Muncă (Vasile Teodoru). După finalizarea lucrărilor, în dimineața zilei de 23 septembrie, congresiștii au vizitat întreprinderile mai importante din Timișoara: Manufactura de Tutun, Fabrica Kandia, Industria 90 Lânii și Fabrica de Bere, rămânând plăcut impresionați de ritmul economic ce pulsa în inima Banatului. În după-amiaza aceleiași zile, congresiștii au vizitat cea mai mare întreprindere industrială a țării, Reșița.

 

XVIII.

Anii 1937-1938 au fost extrem de complicați în viața publică a țării, într-un context internațional care s-a constituit în preludiul celui de-Al Doilea Război Mondial. În aceste condiții, s-a declanșat și un proces de expansiune a curentelor de extremă dreapta și s-a instaurat, prin adoptarea Constituției, la 27 februarie 1938, regimul regal de autoritate, care a marcat și finalul sistemului parlamentar democratic.

În perioada 19-21 iunie 1937 a avut loc, la Galați, al VIII-lea Congres al profesiei contabile, al cărui organizator a fost George Eșanu, președintele secției locale a Corpului. Reuniunea a început printr-un serviciu divin oficiat la catedrala orașului, la care au luat parte toți congresiștii împreună cu notabilitățile orașului. Lucrările, deschise de Grigore Trancu-Iași, președintele de onoare al Corpului, au abordat tematici diverse, precum: Studiul contabilității la Academiile de Înalte Studii Comerciale și Industriale (lucrare prezentată de prof. Spiridon Iacobescu), Importanța situațiilor contabile pentru conducerea întreprinderilor (dr. P. Drăgănescu-Brateș), Situația membrilor Corpului față de statutul funcționarilor particulari (Nicolae Butculescu și Gh. Panait), Membrii Corpului contabililor și statutul funcționarilor publici (prof. Al. Costache), Înființarea unei Case de pensiuni, asigurare și asistență a Corpului (raportor prof. Gh. Huber).

În pofida convulsiilor de pe scena politică, economia a progresat în ritmuri fără precedent, astfel încât s-au înregistrat cele mai înalte cote de dezvoltare din întreaga perioadă interbelică, proces care a contribuit substanțial și la lărgirea ariei de acțiune a profesioniștilor contabili. Atunci s-a înregistrat perioada de vârf în ceea ce privește organizarea în teritoriu și numărul de membri ai Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili: în perioada 1938-1939, organismul profesional dispunea de 70 de secțiuni, iar numărul membrilor ajunsese la aproape 15.000.

Revenind la contextul economic, față de anul 1929, când s-a declanșat criza globală, în 1938, producția industrială a fost mai mare cu 41,2%, sectorul energetic cunoscând o creștere superioară, respectiv de 104%. Capitalul propriu al firmelor s-a majorat față de același referențial de la 25,2 miliarde de lei la 108,8 miliarde de lei, iar volumul investițiilor din industrie a sporit de la 39,4 miliarde de lei la 109 miliarde de lei. S-au înregistrat progrese în domeniul urbanismului și în numeroase alte sfere de activitate cu impact asupra stării sociale a populației.

Evoluțiile menționate au fost facilitate pe plan legislativ de adoptarea unor importante reglementări. Menționăm, în special, noua Lege a minelor, care a favorizat întreprinderile cu capital românesc, în special în industria petrolului, atât în sectorul de extracție, cât și în cel de prelucrare. De asemenea, au intrat în vigoare noile Coduri, Penal și de Procedură Civilă, precum și Legea de organizare a învățământului industrial.

Între edificiile cele mai importante finalizate în acești ani s-au remarcat Academia Militară și Palatul Victoria.

În același interval, au apărut lucrări fundamentale ale savanților români Nicolae Ionescu-Șișești, Octav Onicescu, Mihail Manoilescu. Dimitrie Gusti a publicat primul volum din cele patru ale lucrării fundamentale Enciclopedia României. Memorabil a fost și evenimentul prilejuit de inaugurarea celor trei monumente Poarta sărutului, Masa tăcerii și Coloana fără de sfârșit, operele nemuritoare de la Târgu Jiu ale lui Constantin Brâncuși.

 

XIX.

Anii 1939-1940 au fost puternic marcați de declanșarea și desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial, ceea ce a influențat decisiv întreaga viață economico-socială a României, încă neangajată în marea și sângeroasa conflagrație. Restructurările provocate de nevoile presante de apărare a țării, situația deosebit de gravă creată de rapturile teritoriale operate într-o manieră imperialistă de URSS, care au dus la ocuparea samavolnică a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța, precum și urmările Diktatului de la Viena nu mai puțin samavolnic, care a avut ca efect ruperea din trupul țării a Ardealului de Nord, au restrâns considerabil activitățile economice și sociale, ceea ce a determinat și schimbări cu multe efecte negative pe piața serviciilor contabile.

Din cauza pierderilor de teritorii, numărul membrilor Corpului s-a redus semnificativ începând cu anul 1939, iar patrimoniile secțiilor Corpului din teritoriile ocupate au fost puse sub sechestru. În teritoriile ocupate, situația secțiunilor Corpului era dramatică, despre multe dintre ele neștiindu-se nimic. În acele condiții dificile, organismul profesional își informa membrii cu privire la activitatea sa în special prin revista Corpului.

În anul 1939, în perioada 28-29 mai, a avut loc, la Brașov, al IX-lea Congres al profesiei contabile din România, ultimul dinaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. De organizarea acestui Congres s-a ocupat prof. Ioan Pricu, președintele Secției Brașov. După oficierea unui serviciu religios la Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului din Cetate, în prezența a peste 300 de delegați din cele 70 de secțiuni ale Corpului din țară s-au deschis lucrările Congresului, sub președinția decanului Nicolae Butculescu, în localul Camerei de Comerț. Printre temele dezbătute s-au aflat: Inventarierea patrimoniului public (referenți prof. I. Mărculescu și prof. Sp. Iacobescu), Noul Cod de comerț (prof. Sp. Iacobescu); Crearea Casei de pensiuni (Gh. Huber); Contabilitatea în serviciul raționalizării întreprinderilor (dr. V.M. Ioachim); Înființarea colegiului economic, cooperativ și contabil (dr. Petru Drăgănescu-Brateș).

Anul 1939 marchează și demisia lui Nicolae Butculescu, la 5 noiembrie, din funcția de decan al Corpului, pe care a deținut-o timp de 18 ani. La propunerea sa, în locul său a fost ales profesorul Spiridon Iacobescu. Nicolae Butculescu a fost ales decan de onoare al Corpului, funcție special creată pentru a omagia astfel activitatea și rolul său în crearea și dezvoltarea organismului profesional. Noul Birou Permanent al Corpului va funcționa până în martie 1941.

În această perioadă, în absența pluripartitismului, actele legislative au constituit prerogativa exclusivă a regelui Carol al II-lea, principalele reglementări vizând ordinea publică și apărarea națională. Criza politică prelungită, agravată la extrem de cedările teritoriale, a facilitat extinderea și consolidarea Mișcării Legionare (ca partid politic), al cărei caracter antinațional și antiumanist a fost relevat de asasinarea marelui istoric Nicolae Iorga, eminentului economist Virgil Madgearu, a altor personalități politice și culturale. Ca replică la măsurile represive ale regimului carlist, legionarii l-au asasinat și pe primul-ministru, Armand Călinescu.

Situația internă și externă a României s-a agravat continuu la sfârșitul deceniului patru, iar în pofida unor susținute acțiuni diplomatice, sistemul de alianțe construit cu multă trudă, sistematic în întreaga perioadă interbelică, s-a prăbușit iremediabil.

Regele Carol al II-lea a fost silit să cedeze tronul fiului său, devenit regele Mihai I. Întreaga putere a fost transferată generalului Ion Antonescu, căruia i s-a atribuit titlul de „conducător al Statului”. Evoluțiile ulterioare au dus la apariția și acutizarea conflictului dintre generalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară. Deznodământul s-a produs abia în ianuarie 1941, când a fost lichidată, cu implicarea armatei, rebeliunea legionară.

În condițiile date, instabilitatea politică a determinat și înrăutățirea condițiilor de trai, autoritățile recurgând la raționalizarea bunurilor de folosință curentă, începând cu pâinea, făina și mălaiul.

În situația evocată, viața cultural-artistică a continuat să genereze realizări remarcabile, materializate în operele savanților Grigore Benetato, Dimitrie Bagdasar, Ion Simionescu, ale scriitorilor Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Șerban Cioculescu, Geo Bogza, Ion Minulescu. În aceeași perioadă, apare primul volum din Opere complete ale lui Mihai Eminescu, sub coordonarea marelui critic și istoric literar Perpessicius.

 

XX.

Perioada 1941-1944 a avut ca element fundamental implicarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, cu consecințe puternice, grave pe toate planurile vieții și activității tuturor cetățenilor țării. Pe tema războiului s-au publicat mii de studii, inclusiv în legătură directă cu economia, cu aria de acțiune a profesioniștilor contabili. Prin urmare, este imposibil – într-o scurtă retrospectivă a acelor ani dramatici și tragici – să se prezinte măcar esențialul. Din acest motiv, retrospectiva noastră se va focaliza pe unele caracteristici ale economiei de război, așa cum s-au reflectat ele în țara noastră.

Măsurile excepționale adoptate în condițiile date, cu accent, firește, pe aspectele economico-sociale, au vizat, între altele, militarizarea majorității întreprinderilor și instituțiilor de stat și particulare, incertitudinea unui sistem de „rechiziționare” a bunurilor populației în sprijinul operațiunilor Armatei, prelungirea timpului oficial – săptămânal de lucru la 56-72 de ore, introducerea rațiilor alimentare pe bază de cartele și a prețurilor fixe (mercurialul) pentru bunurile de uz curent. Totodată, s-au înființat „Oficiile industriale”, adică un sistem de monopoluri, pe domenii, precum producția de oțel, de textile, pielărie, de lactate, structuri subordonate departamentelor guvernamentale responsabile de aprovizionarea frontului. De asemenea, s-au înființat societăți mixte româno-germane cu același scop.

Economia a cunoscut un proces continuu de degradare, inclusiv prin imensele pagube provocate de bombardamentele aviației anglo-americane și de ocuparea, de către armatele sovietice, a nord-estului teritoriului național. S-a ajuns ca 65,5% din totalul cheltuielilor bugetare să fie alocate pentru război.

Actul de la 23 august 1944 a marcat trecerea României de partea coaliției antihitleriste și declanșarea luptelor pentru eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupația horthistă impusă de Diktatul de la Viena. În același timp, s-a revenit la regimul constituțional, bazat pe Legea fundamentală din 1923.

Chiar și în condițiile vitrege ale războiului, creația cultural-artistică a înregistrat succese remarcabile prin publicarea operelor lui Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian, Eugen Lovinescu, George Călinescu, prin lucrările de artă plastică ale lui Theodor Pallady, Ion Țuculescu, Lucian Grigorescu, Gheorghe Anghel.

 

XXI.

Indiferent de modul în care este evaluat și interpretat actul istoric de la 23 August 1944, nimeni n-a contestat că atunci am avut de-a face cu o veritabilă „bornă de hotar” în evoluția societății românești în ultimii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial și în prima perioadă postbelică. Economia țării a fost extrem de grav afectată de uriașe pierderi umane și materiale din timpul cumplitei conflagrații, de efectele aplicării Convenției de armistițiu și de provizoratele determinate de prelungirea negocierilor privind încheierea Tratatului de Pace.

În aceste circumstanțe, profesioniștii contabili au fost confruntați cu dificultățile considerabile provocate de procesul conversiei economiei de la război la pace, de inflația galopantă, de consecințele dezastruoase ale unei secete cu o acuitate fără precedent. În același timp, instabilitatea politică, regimul de ocupație și fenomene precum creșterea exponențială a infracționalității, specula, cămătăria, devalizarea sectorului public au distorsionat grav întregul mecanism de piață, atât cât a mai rămas liber.

O serie de acte de primă importanță cum au fost reforma agrară (împroprietărirea a peste 900.000 de familii țărănești), renașterea mișcării sindicale, a pluripartidismului, a organizațiilor profesionale, revenirea la Constituția din 1923 și la cea mai mare parte a legislației din perioada interbelică, în cele mai numeroase domenii ale vieții economice și sociale, reforma monetară, alte acțiuni menite să mențină societatea românească „pe linia de plutire” au influențat puternic activitatea din toate domeniile esențiale pentru o economie națională. În anul 1947 s-a înființat Consiliul permanent al normării contabilității, iar Ministerul Finanțelor a primit coordonarea întregii metodologii a normării contabile.

Perioada la care ne referim, complexă și contradictorie, s-a încheiat, cum se știe, cu abdicarea forțată a Regelui Mihai I și trecerea la așa-numitul proces de „transformare socialistă a României”. În anul 1948 a avut loc naționalizarea principalelor mijloace de producție, astfel încât centralizarea tuturor comenzilor economice a devenit operantă sută la sută. În aceste condiții, existența unui Corp al contabililor independenți devenea aproape imposibilă.

În anii 1945-1947, s-au dat în folosință Aerogara Băneasa, conducta magistrală de gaze naturale care pornea din centrul Transilvaniei spre București (lucrare realizată, în bună parte, de brigăzile de tineri voluntari), precum și Teatrul Giulești și Halele Obor.

Mai reținem că, în această perioadă, s-au elaborat și publicat lucrări fundamentale ale savanților români Grigore Moisil, Gheorghe Mihoc, Gheorghe Vrânceanu, Ștefan Procopiu, precum și ale scriitorilor Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Geo Bogza, George Călinescu.

 

XXII.

Cu toate că perioada 1948-1989 a fost marcată de numeroase faze și etape distincte, evocarea în bloc a acestui trecut mai îndepărtat sau mai apropiat se impune, deoarece economia și societatea românească, în ansamblu, au parcurs patru decenii de evoluție în condițiile existenței aceluiași sistem și regim politic. Desigur, un asemenea interval nu poate fi „scos” din istoria națională, fie și numai dintr-o dublă perspectivă: România a continuat să existe și să se manifeste ca un stat unitar și independent, concetățenii noștri și-au continuat, generație după generație, cursul firesc al vieții, chiar dacă vitregia vremurilor și-a pus amprenta asupra a tot ceea ce s-a întâmplat atunci în spațiul carpato-dunăreano-pontic.

Nu ne propunem o abordare istorică exhaustivă și nici să ne pronunțăm asupra unor teme deosebit de controversate, dar – așa cum mai remarcam – nu putem pune între paranteze o întreagă perioadă istorică.

Dacă ar fi să identificăm elemente de consens în evaluarea perioadei, atunci, cu siguranță, putem afirma că sistemul și regimul înlăturate – prin voința populară – în decembrie 1989 a fost totalitar în toate componentele lui și a imprimat o direcție a dezvoltării economico-sociale contradictoriu, a asigurat un incontestabil progres al societății românești și și-a realizat obiectivele, de regulă, prin metode dictatoriale, inclusiv prin încălcarea gravă a drepturilor omului.

Economia hipercentralizată, instaurată de actul naționalizării din 11 iunie 1948, colectivizarea agriculturii declanșată în martie 1949, trecerea la planificarea generalizată, tot în 1949, au fost urmate de măsuri și acțiuni extreme, caracteristice economiei de comandă, în ceea ce a influențat decisiv destinele întregii populații a țării. A fost un proces însoțit și de represiuni dure, incompatibile cu lumea civilizată, stări de fapt care, de asemenea, nu pot fi, în niciun caz, ignorate.

Totodată, nu poate fi eludat faptul că s-a schimbat radical înfățișarea țării, ca efect al unui proces constructiv fără precedent, după cum nici alfabetizarea, extinderea și modernizarea învățământului, constituirea unei rețele ramificate și diversificate pe unități sanitare, darea în folosință a peste patru milioane de apartamente și multe alte realizări incontestabile, inclusiv numeroasele și valoroasele creații în sfera artei și culturii, depun mărturie că nu totul trebuie evaluat în alb și negru, definirea unei perioade atât de îndelungate nefiind posibilă prin recursul exclusiv la simplificări, la sloganuri, la poziții partizane, străine unor abordări realmente științifice.

Pentru a nu lăsa loc interpretărilor subiective (legitime și ele în limitele raționalității) vom prezenta câteva date statistice, confirmate pe plan internațional, după corectarea strict necesară a operațiunilor de cosmetizare din intervalul 1948-1949.

În anul 1938, considerat, pe bună dreptate, cel mai rodnic din perioada interbelică, România ocupa, totuși, ultimele locuri „în clasamentul” european la principalii indicatori economico-sociali. Ei bine, la finalul anului 1989, țara noastră ocupa aproximativ aceleași locuri. Desigur, în patru decenii, au evoluat toate țările luate în considerare în statisticile respective, așa că nici progresele de necontestat ale României n-au fost trecute cu vederea. Dar aceasta este realitatea, decalajele istorice s-au menținut, unele chiar s-au adâncit. Cu titlu de exemplu reținem următoarele: la produsul intern brut pe locuitor, România se situa pe locul 23 între țările europene, decalajul față de media continentală fiind de 1/5,4, la productivitatea socială a muncii ocupa locul 23 la un decalaj de 1/5,7, la consumul de energie pe locuitor, locul 21, la un decalaj de 1/1,2, la valoarea adăugată în industria prelucrătoare, locul 22, la un decalaj de 1/3,4, la randamentul producției de cereale pe hectar, locul 22, la un decalaj de 1/1,9, la numărul de tractoare la o mie de hectare, locul 21, la un decalaj de 1/2,3, la consumul de îngrășăminte pe hectar, locul 22, la un decalaj de 1/1,3, la export pe locuitor, locul 22, la un decalaj de 1/4,3, la populația neagricolă, locul 23, la un decalaj de 1/1,2, la populația urbană, în totalul populației, locul 22, la un decalaj de 1/1,3, la consumul de calorii pe un locuitor, locul 19, la un decalaj de 1/1,1, la consumul de proteine animale, pe locuitor, locul 22, la un decalaj de 1/1,4, la numărul de medici la 10.000 de locuitori, locul 19, la un decalaj de 1/1,5, la paturi de spital la 10.000 de locuitori, locul 15, la un decalaj de 1/1,2, la numărul de elevi în învățământul secundar ca pondere în populația de vârstă corespunzătoare, locul 14, cu un decalaj de 1/1,1, la numărul de studenți ca pondere în populația de 20 și 24 de ani, locul 23, cu o pondere de 1/3,1, la numărul de aparate TV la o mie de locuitori, locul 22, cu un decalaj de 1/1,9, la durata medie a vieții, pe locul 24, cu decalaj de 1/1,1. Toate aceste date au fost incluse într-un indicator sintetic-agregat; astfel, a rezultat că România se situa, în 1989, la un nivel de dezvoltare economico-socială care atesta, fără putință de tăgadă, că se afla pe locul 23 din totalul statelor europene.

Acesta a fost punctul de pornire al tranziției spre economia de piață, cu toate consecințele care decurgeau de aici pentru viitorul european și euroatlantic al României.

 

XXIII.

Procesul de tranziție spre economia de piață s-a desfășurat în țara noastră, într-o perioadă îndelungată, cu suișuri și coborâșuri, firești în cazul unei experiențe istorice fără precedent (drumul de la economia de comandă la cea bazată pe proprietatea privată și libera inițiativă), iar altele posibil de evitat. Spre deosebire de unele țări vecine care au început procesul tranziției chiar înainte de căderea regimurilor totalitare, România s-a aflat în situația de a demara, practic, de la zero, complicatele și, deseori, dureroasele programe de măsuri menite să (re)construiască sistemul economic și social capitalist. Astfel, în primele luni postdecembriste s-a trecut la acțiune fără existența unor solide premise de natură strategică, primele măsuri vizând înlăturarea barierelor hipercentralismului și stimularea micilor afaceri. Așa, de exemplu, s-a adoptat, în regim de urgență, în condițiile renașterii parlamentarismului democratic, un set de acte normative menite să încurajeze înființarea de întreprinderi private.

În campania electorală pentru cele dintâi alegeri libere s-au avansat programe contradictorii referitoare la tranziția spre economia de piață. Dezbaterile au luat în considerare și experiența din alte țări, dar mai ales evaluările unor analiști din statele cu o economie de piață dezvoltată. Discuțiile nu s-au focalizat pe obiectivele fundamentale ale tranziției (în această privință a existat o cvasiunanimitate în favoarea modelului occidental de capitalism), ci asupra modalităților practice de realizare a obiectivului comun. S-a manifestat, în special, opoziția dintre cei care clamau o terapie de șoc și cei care se pronunțau pentru una graduală. Nu mai puțin acute s-au dovedit dezbaterile pe tema reconstituirii proprietății private, în special, a celei din agricultură.

Parlamentul ales la 20 mai 1990 a trecut, în ritm alert, la adoptarea unor legi esențiale referitoare la cele două mari capitole ale tranziției – restructurarea și privatizarea. Treptat, s-au înființat și instituții specifice economiei de piață, cum ar fi Registrul Comerțului, Camerele de Comerț și Industrie, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, patronatele din aproape toate ramurile economiei. S-au reorganizat pe baze noi întreprinderile de stat (Legea nr. 15/1990) prin înființarea societăților comerciale și regiilor autonome, ca un pas decisiv pentru crearea condițiilor în vederea trecerii la privatizarea în masă. Aproape nimic nu s-a desfășurat lin, fără piedici majore. S-au comis și erori. În anii 1990-1992, economia țării se afla (cum se spune) în cădere liberă, fiind necesare măsuri excepționale pentru oprirea declinului.

S-a depus un efort considerabil pentru clarificarea a numeroase aspecte teoretice și pentru conceperea de soluții practice menite să diminueze costurile sociale greu de suportat ale procesului de tranziție în vederea așezării economiei pe bazele solide ale unei economii de piață funcționale. La acest efort au participat activ și profesioniștii contabili, mai ales după renașterea organismului profesional creat în 1921. Aria de acțiune a serviciilor specifice contabilității în condițiile unei piețe libere s-a extins și s-a adaptat rapid, calificat la noile cerințe.

Procesele de reformă au cunoscut mai multe etape, un moment-cheie constituindu-l adoptarea, la 21 iunie 1995, a Strategiei de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, document care a conținut și modalitățile de realizare a unei economii de piață reale, racordată la valorile și principiile comunitare. Din acel moment, tranziția a căpătat un program coerent, date fiind obiectivele clare care urmau să fie atinse.

 

XXIV.

O caracteristică a procesului de tranziție spre economia de piață în țara noastră, mai ales în primele ei faze, au constitut-o locul și rolul de primă importanță deținute de organizațiile financiare internaționale în stabilirea obiectivelor strategice și tactice și în monitorizarea modului în care autoritățile de la București își onorează obligațiile asumate prin diferite înțelegeri, începând cu anul 1991.

În acest context, este de remarcat concordanța recomandărilor Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Băncii Mondiale (BM) cu prevederile acordurilor încheiate de România cu CEE (Comunitatea Economică Europeană, predecesoarea actualei UE). Practic, integrarea României în structurile politice și economice occidentale a fost „jalonată” de evoluția relațiilor ei multilaterale cu cele trei organisme menționate.

Simpla trecere în revistă a înțelegerilor cu FMI, BM și CEE ar presupune publicarea a zeci de pagini, așa că ne vom rezuma la menționarea câtorva momente definitorii pentru procesul pe care îl evocăm:

▪ La 1 februarie 1993 s-a semnat, la Bruxelles, Acordul de asociere a României la CEE, pas decisiv în procesul de integrare europeană a țării noastre.

▪ La 28 septembrie 1993, România a dobândit calitatea de membru cu drepturi depline al Consiliului Europei.

▪ La 9 decembrie 1993 s-a semnat un Acord stand-by cu FMI, acord care condiționează un împrumut pentru accelerarea reformelor economice de îndeplinirea unor obiective concrete referitoare la creșterea substanțială a sectorului privat în ansamblul economiei naționale.

▪ La 5 aprilie 1994, conducerea BM a aprobat un credit pentru România în valoare de 225 de milioane de dolari.

▪ La 12 mai 1994, FMI a aprobat încă un credit pentru România pe baza unui amplu Memorandum privind Programul de politică economică a Guvernului României pentru o perioadă de 19 luni. De fapt, programul guvernamental a fost stabilit, punct cu punct, de experții FMI, reprezentând astfel un document cu putere de lege, dat fiind faptul că a fost votat de Parlamentul țării. Pe baza acestui Memorandum s-au adoptat mai multe legi și alte acte normative esențiale în materie de restructurare și privatizare.

 

XXV.

În primele etape ale procesului de tranziție spre economia de piață s-a trecut la conceperea și aplicarea unui program complex de reforme care a inclus și sistemul financiar al României. Cele dintâi schimbări operate de Parlament au vizat obiectivele bugetului național și structura acestuia, cu accent pe separarea bugetului de stat de bugetele asigurărilor sociale de stat și bugetele locale. De asemenea, s-au stabilit liniile de demarcație între sectorul public și restul economiei.

Reforma finanțelor publice a fost orientată spre obiective de cea mai mare importanță, precum simplificări menite să diminueze birocrația și să faciliteze relațiile cu contribuabilii, asigurarea transparenței modalităților de alocare a resurselor financiare, promovarea principiilor de echitate socială, în condițiile creșterii gradului de predictibilitate în materie de politici fiscal-bugetare. Bineînțeles, s-a trecut și la reorganizarea întregii administrații fiscale.

În faza inițială, definită și prin absența piețelor financiare proprii unei economii libere, cum ar fi piețele de capital, piața obligațiunilor de stat și ale autorităților locale, piața de schimb valutar, s-a trecut, pe un „front” larg, la adoptarea actelor normative aferente. Astfel, au apărut și reapărut bursa de valori, fondurile mutuale, organizațiile non-bancare, sistemul de leasing etc. Un amplu demers strategic, dar și tactic (avându-se în vedere uriașele dificultăți de ordin financiar cu care se confrunta economia reală) s-a declanșat și în zona restructurării întregului sistem de creditare și de politică monetară, începând cu Banca Națională a României și terminând cu băncile comerciale. Cum se știe, procesul a fost contradictoriu, ceea ce a determinat și falimentarea, de facto, a unor bănci.

În același timp, toate categoriile de impozite au căpătat un alt conținut economic și social. Totodată, s-au introdus impozite specifice economiei de piață, în acest sens, instituirea taxei pe valoarea adăugată prezentând o însemnătate aparte.

 

XXVI.

Fiecare etapă a procesului de tranziție spre economia de piață din perioada postdecembristă prezintă un incontestabil interes, deoarece nu este vorba numai despre istoria relativ recentă, care influențează puternic prezentul și viitorul, ci și despre un complex de efecte directe și indirecte în evoluția profesiei contabile, atât sub aspect conceptual, cât și operațional.

De data aceasta, în succesiunea măsurilor reformatoare, ne vom referi, cu precădere, la deosebit de importantul proces de adoptare și utilizare a conturilor naționale, de fapt de aliniere la standardele internaționale de statistică (și nu numai).

Nu întâmplător, conturilor naționale li se mai spune contabilitate națională, întrucât la baza lor se află definiții, clasificări și reguli contabile.

Introducerea sistemului conturilor naționale a presupus un efort considerabil care a antrenat un mare număr de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României, Institutul Național de Statistică, Institutul Național de Cercetări Economice, Academia de Studii Economice și din alte instituții, activitatea de profil desfășurându-se cu sprijinul tehnic al Băncii Mondiale.

Sistemul acumulase o vastă experiență internațională după anul 1936, când a apărut în Occident, sub semnul necesității de a se susține procesul de relansare economică, în urma crizei mondiale din anii 1929-1933, fiind inspirat direct din teoriile keynesiene. Așa cum se subliniază în anuarele statistice ale României, „contabilitatea națională reprezintă un ansamblu coerent și detaliat de conturi și tabele ce oferă o imagine comparabilă și completă a activității economice a unei țări. Aceasta clasifică marea varietate de fluxuri economice într-un număr restrâns de categorii fundamentale și le înscrie într-un cadru de ansamblu ce permite obținerea unei reprezentări a circuitului economic, adaptată nevoilor de analiză, previziune și politică economică”.

Practic, se analizează nu mai puțin 20 de conturi principale între care cele de producție, distribuție primară a veniturilor, de alocare a acestora, de utilizare.

„Nucleul” sistemului îl constituie principalul agregat macroeconomic al contabilității naționale, și anume produsul intern brut (PIB), adică rezultatul final al activității de producție a entităților economice din spațiul național.

Simultan cu introducerea conturilor naționale s-a desfășurat o amplă acțiune științifică de elaborare a unei metodologii strict necesare pentru calcularea PIB și pentru perioada îndelungată în care, în România, dar și în restul lumii, nu se utiliza acest indicator. Așa a fost posibil să se determine evoluția PIB încă din anul 1862, de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, de la apariția statisticii oficiale în Principatele Române. Astfel, suntem cu toții, cei din prezent (2021) beneficiarii unui instrument esențial de „măsurare” a creșterii economice dintr-o largă perspectivă istorică și cu repere de neînlocuit pentru comparații internaționale.

 

XXVII.

Transformările rapide, adesea contradictorii, apărute în procesul de tranziție spre economia de piață au influențat direct și indirect parametrii exercitării profesiei contabile și, totodată, cursul întregii vieți sociale în diferite segmente de timp. În acest sens, „nucleul” dur al schimbărilor l-a constituit relativ îndelungatul proces al privatizării. Una dintre cele mai disputate legi a fost cea care a creat cadrul general de transferare a entităților aflate în proprietatea de stat în cea privată, respectiv Legea nr. 58/1991.

Reconstituirea principalelor momente ale acestui proces legislativ este interesantă, inclusiv din perspectiva prezentului (2021). Pe de o parte, a fost o veritabilă confruntare între forțele reformatoare și cele conservatoare privind fondul transferului real de proprietate, iar, pe de altă parte, a fost o adevărată școală a democrației, respectiv a renașterii parlamentarismului în România.

Proiectul de lege a fost depus de Guvern la 7 iunie 1991, cu solicitarea expresă de a i se acorda un regim de urgență. Chiar dacă partidul guvernamental deținea o majoritate confortabilă (peste două treimi din totalul parlamentarilor) atât în Birourile Permanente ale ambelor Camere legislative, cât și în plenul Senatului și al Adunării Deputaților (denumirea de atunci a actualei Camere a Deputaților), s-au tergiversat procedurile, întrucât mulți exponenți ai întregului spectru politic nu acceptau nici măcar ideea de privatizare. Apoi, s-a decis ca lucrările Comisiilor speciale constituite în vederea dezbaterii proiectului de lege aferent să nu fie publice, deși un obiectiv primordial al democrației postdecembriste îl constituia transparența procesului decizional la nivel național. Comisiile speciale au primit mandat să-și încheie lucrările până la finalul lunii iunie 1991, ceea ce nu s-a întâmplat, din cauza dezbaterilor contradictorii, atât în privința temelor de fond, cât și a aspectelor de ordin tehnico-instituțional.

Chiar și după dezbaterile dure din Comisiile speciale, când s-au reunit ambele Camere parlamentare pentru a se declanșa dezbaterea finală, opoziția a cerut imperativ Guvernului să retragă proiectul de lege și să-l modifice substanțial. Până la urmă, s-a ajuns la un anumit consens. Se stabilise ca dezbaterile finale să înceapă la 8 iulie. Despre desfășurarea acestor dezbateri și deznodământul lor vom prezenta o scurtă retrospectivă în numărul viitor al publicației noastre.

 

XXVIII.

Cu cât pătrundem mai adânc în modul în care a avut și are (încă) loc tranziția spre economia de piață funcțională, ne dăm seama câte obstacole au fost depășite, cât de aprigă a fost confruntarea de idei, cât de determinați au fost protagoniștii în demersurile lor pentru înscrierea economiei, a întregii societăți românești pe drumul modernității, al integrării europene și euroatlantice. În această ordine de idei, merită (credem) rememorat procesul adoptării Legii nr. 58/1991, actul normativ prin care s-a trecut efectiv la cea mai complexă transferare a majorității entităților economice de stat în proprietate privată.

Dezbaterile parlamentare s-au prelungit prin invocarea unor proceduri legislative, însă substratul acestor tentative l-a constituit evitarea asumării tranșante a răspunderii față de o asemenea operațiune cardinală, în condițiile în care drumul spre economia de piață implica și mari costuri sociale. Un asemenea drum era imposibil de parcurs, atât timp cât sectorul privat reprezenta numai 15% din PIB. Nu vom intra în detalii, însă este de rememorat că s-au inițiat numeroase întâlniri la cel mai înalt nivel ale reprezentanților puterii și opoziției, că au avut loc retractări ale unor poziții, precum și asocieri politice „contra firii”. În sfârșit, în după-amiaza zilei de 15 iulie 1991, deputații au început dezbaterile pe tema proiectului Legii privatizării. Au fost urmați, imediat, de senatori. În total, stenogramele dezbaterilor în ambele camere parlamentare au însumat 912 pagini. Sunt mărturii valoroase de ordin istoric și, totodată, expresii vii ale unor confruntări autentice de idei. Abia la 31 iulie 1991 Senatul și Camera Deputaților au adoptat amendamentele propuse de parlamentari și au votat legea.

În vederea promulgării s-a întocmit o NOTĂ de 12 pagini în care se reconstituia „odiseea” acestui act normativ a cărui importanță era (și este) evidentă. În seara zilei de 14 august 1991 s-a anunțat oficial promulgarea Legii privatizării societăților comerciale. Fusese trecut un „hop” major, dar procesul privatizării avea să ne rezerve – și pe mai departe – multe alte surprize.

 

XXIX.

Faptul că în retrospectiva noastră punem accentul pe procesul de privatizare din perioada tranziției spre economia de piață se explică, simplu, prin adevărul economic de necontestat potrivit căruia numai o societate bazată pe proprietatea privată poate fi funcțională și are șanse reale să progreseze. Totodată, din perspectiva profesioniștilor contabili, extinderea și consolidarea proprietății private au însemnat, deopotrivă, creșterea exponențială a numărului de clienți și exercitarea unei tipologii de activități racordate la cerințele lumii moderne, civilizate.

Inițial, procesul de privatizare era gândit să se încheie cel mai târziu în anul 1997, în acest scop înființându-se cinci Fonduri ale Proprietății Private, transformate în actualele SIF-uri, precum și Fondul Proprietății de Stat (care a parcurs mai multe etape, astfel încât și-a restrâns activitatea în Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților). În ultimul sfert de secol a avut loc transferul de la stat a mii de entități economico-sociale în zona privată. Procesul nu s-a încheiat integral până în momentul de față (2021).

Chiar dacă reglementările legale erau adecvate scopului propus, practica a demonstrat, cu vârf și îndesat, că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Așa-numitul proces de privatizare în masă a fost marcat de numeroase derapaje, care au dus, în unele cazuri, la o considerabilă reducere a substanței economice în majoritatea ramurilor economiei. De asemenea, marile privatizări au generat controverse privind „costurile” transferului de proprietate.

Dacă vom limita exemplificările la PETROM, Combinatul Siderurgic Galați, ALRO Slatina, IMGB București, va fi evident că procesele de privatizare nu s-au derulat nici lin și nici fără „problemele” de natură financiară. În momentul de față, sectorul public al economiei realizează 7% din PIB-ul României.

 

XXX.

Un moment important, un adevărat punct de inflexiune în procesul de reformare a economiei românești, l-a constituit finalizarea cu succes a Documentului intrat în istoria recentă cu numele de „Snagov II”, ca rezultat al activității laborioase a unui grup de lucru inter și multidisciplinar al cărui obiectiv principal l-a constituit elaborarea Strategiei Naționale de pregătire a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Strategia era esențială din cel puțin trei unghiuri de vedere: ▪ fără acest document, acceptat de autoritățile de la Bruxelles, nu se dădea „semnalul verde” pentru demarajul negocierilor; ▪ fără acordul tuturor formațiunilor politice parlamentare ale acelei legislaturi, Comisia Europeană nu accepta nici măcar primirea Strategiei; ▪ fără fundamentarea măsurilor principale de reformă într-o manieră consensuală, partidele politice nu acceptau semnarea Documentului.

Toate aceste trei condiționalități au fost îndeplinite, ceea ce a permis deschiderea oficială a negocierilor încă din anul 2000, tocmai pe baza Strategiei „Snagov II”.

Conform regulilor stabilite de UE, negocierile vizau 30 de capitole, iar la fiecare dintre acestea, autoritățile române aveau obligația de a prezenta un document amplu numit „de poziție”, în vederea detalierii măsurilor aferente. Elaborarea acestor documente a fost facilitată de studiile aprofundate efectuate în cursul activității grupului de lucru „Snagov II”.

Primele capitole supuse negocierilor au vizat libertățile esențiale promovate de UE, și anume libera circulație a mărfurilor, libera circulație a persoanelor, libera circulație a serviciilor, libera  circulație a capitalurilor.

Pentru a ne da seama de complexitatea temelor abordate, precizăm că numai la primul capitol, cel referitor la circulația mărfurilor, au fost incluse nu mai puțin de 26 de subcapitole.

Rememorăm aceste componente ale procesului de aderare a României la UE, deoarece ele recompun drumul – deloc simplu și nici lesne de străbătut – pentru dobândirea statutului de stat membru al Uniunii Europene, fiecare capitol reprezentând „rădăcini” ale unor realități ale prezentului în care toți ne desfășurăm activitatea profesională, cu un impact semnificativ asupra tuturor componentelor traiului cotidian.

 

XXXI.

Odată cu demararea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, economia noastră națională a intrat într-o nouă etapă, cea a creșterii constante până la declanșarea crizei globale din 2008. Procesul negocierilor s-a derulat concomitent cu progresele notabile în îndeplinirea, punct cu punct, a acquis-ul comunitar, succesul tratativelor fiind condiționat de convenirea asupra măsurilor prevăzute în cele 30 de capitole de aderare. În centrul atenției s-au aflat modalitățile de creare a unei piețe cu adevărat libere, bazate pe extinderea și consolidarea proprietății private, pe principiile și regulile statului de drept, ale democrației autentice.

Cea mai mare parte a activității legislative și a măsurilor instituționale a vizat, în intervalul 2000-2004, adaptarea stărilor de fapt din România la modelul politic, economic și social al Uniunii Europene. Au fost vizate domenii esențiale precum politica monetară, finanțele publice, incluziunea socială, dezvoltarea durabilă, educația, cercetarea științifică, concomitent cu politicile destinate fiecărei ramuri a economiei reale.

Cadrul general al transformărilor a fost definit de Constituția României, adoptată în anul 2003, care, la Titlul IV, la articolul 135, alin. (2) prevedea: „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară; c) stimularea cercetării științifice naționale; d) exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național; e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic; crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții”.

Sub toate aspectele, de la organizarea de stat până la drepturile fundamentale ale cetățeanului, de la statutul autorităților locale până la puterea judecătorească – noua Constituție a României era menită să faciliteze și procesul de integrare europeană și euro-atlantică a țării noastre. În Titlul VI, cel referitor la integrarea euro-atlantică, se află o prevedere care a prezentat și continuă să prezinte un interes deosebit. Este vorba despre prevederea potrivit căreia reglementările obligatorii ale Uniunii Europene au prioritate față de legislația internă.

Prin urmare, definirea cadrului constituțional în vigoare și în momentul de față a reprezentat un moment esențial care a determinat și determină, în mare măsură, întreaga desfășurare a vieții economice și sociale a țării, inclusiv cadrul de desfășurare general pentru exercitarea profesiei contabile.

 

XXXII.

Ziua de 6 octombrie 2003 a fost așteptată în România – începând cu autoritățile și terminând cu întreprinzătorii din IMM-uri – cu înfrigurare și cu emoții pe deplin justificate, ca data la care Comisia Europeană avea să publice Raportul de țară referitor la modul în care s-au realizat în România obiectivele stabilite pentru respectiva etapă a pregătirilor de aderare la UE.

Un sentiment de nedisimulată satisfacție a provocat evaluarea referitoare la principalul obiectiv al amintitului proces, și anume acordarea oficială, de către Uniunea Europeană, a statutului de țară cu economie de piață funcțională. Acest statut era așteptat să fie acordat încă din anul precedent, însă o serie de condiționalități nu fuseseră îndeplinite. Practic, de la 6 octombrie 2003, s-a deschis drumul spre finalizarea în anul următor a negocierilor la toate capitolele stabilite pentru aderarea la UE. Deși Raportul conținea unele rezerve și un număr semnificativ de recomandări pentru perioada imediat următoare, noul statut reprezenta consacrarea comunitară a faptului că economia românească devenea compatibilă cu principiile și regulile fundamentale stipulate în actele fondatoare ale Uniunii Europene. Cel mai important „hop” fusese trecut prin adoptarea unor acte legislative privind intrarea și ieșirea din piață a firmelor, în special prin Legea falimentului. În acest fel, erau completate și aprofundate măsurile anterioare referitoare la liberalizarea prețurilor (rămâneau puține prețuri reglementate) și comerțului, garantarea dreptului la proprietate privată (prin Constituția din 2003), procesul de creare a unui număr tot mai mare de IMM-uri și structura unui sistem juridic compatibil la nivelul celui european.

Noul statut al României deschidea și posibilități mai mari de exercitare a profesiei contabile, prin „construcția” unui mediu de afaceri concurențial și, deci, favorabil obținerii de noi performanțe economico-sociale la nivel micro și macro.

 

XXXIII.

Anul 2004 a marcat încheierea cu succes a negocierilor la toate capitolele referitoare la îndeplinirea principalelor prevederi ale acquis-ului comunitar. În acest mod, a fost posibilă conturarea unui bilanț semnificativ și a obiectivelor pentru perioada imediat următoare. Raportul anual de țară, dat publicității la începutul lunii octombrie 2003, stabilea liniile directoare, de natură strategică, în centrul cărora se aflau modalitățile de promovare prioritară a capitalului privat atât autohton, cât și străin, consolidarea statutului de țară cu economie funcțională, condiții obligatorii pentru obținerea statutului de țară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

Prin urmare, aveau să treacă doi ani dificili, întrucât se instituiseră reguli severe de monitorizare a progreselor prevăzute în fiecare dintre cele 30 de capitole de negociere, dar și asupra unor teme de interes general, precum edificarea statului de drept, promovarea democrației și depolitizarea justiției. Cu acel prilej, se instituise și cunoscutul, de acum, MCV. Totodată, se anticipau pașii meniți să creeze premisele adoptării monedei unice europene, prin îndeplinirea criteriilor de convergență nominală, reală și instituțională.

Accentul se punea pe accelerarea procesului legislativ, deoarece s-a considerat că fără o serie de reglementări consonante cu principiile UE, era imposibil să se progreseze în direcțiile dorite de participanții la negocieri. Astfel, s-au adoptat reglementări referitoare la concurență, politicile industriale, fiscalitate, agricultură, protecția consumatorului și la alte domenii de primă importanță care au fost și sunt componente esențiale ale statutului de țară cu economie de piață funcțională. Este de remarcat că la elaborarea proiectelor de acte normative au fost angajați și partenerii sociali, patronatele, sindicatele, organizațiile profesionale din diferite domenii, inclusiv Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

În cele două rapoarte ale Comisiei Europene pentru anii 2005 și 2006 au fost consemnate progresele înregistrate, mai cu seamă în ceea ce privește creșterea economică susținută, înregistrată de România și ca efect al punerii în practică a reglementărilor menționate. Bineînțeles, s-au exprimat, din nou, unele rezerve și s-au formulat recomandări pe care partea română le-a acceptat.

Se poate, deci, conchide că, într-o perioadă relativ scurtă, a fost posibil să de îndeplinească o serie de condiții, deloc simple și ușoare, însă, spre finalul anului 2006, a fost adoptată decizia forurilor de conducere comunitare ca, de la 1 ianuarie 2007, România să devină stat membru al Uniunii Europene.

 

XXXIV.

Așa cum relevam în numărul precedent al publicației noastre, perioada cuprinsă între momentul încheierii negocierilor (finalul anului 2004) și aderarea oficială la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007) urma să fie marcată de măsuri radicale menite să asigure compatibilitatea dintre economia românească și cea europeană. Firește, n-a fost vorba nici măcar despre atingerea nivelului mediu de dezvoltare la scara întregii comunități, ci numai despre armonizarea legislativă și instituțională cu standardele prevăzute în acquisul comunitar. Este de remarcat că, în acești doi ani, s-au înregistrat progrese semnificative în conceperea și aplicarea unor măsuri concrete, precum continuarea procesului de dezinflație, întărirea disciplinei financiare a entităților economice, îmbunătățirea administrației fiscale, inclusiv prin mai buna colectare a taxelor și impozitelor, încheierea procesului de privatizare a sistemului bancar, accelerarea reformei la nivelul unităților publice, perfecționarea metodologiei de diminuare și eliminare a arieratelor, mai ales în sectorul energetic și în industria prelucrătoare, diminuarea semnificativă a ajutoarelor de stat directe și indirecte, limitarea fondului de salarii din sectorul public, ameliorarea mediului de afaceri, modificarea procedurilor bugetare și eficientizarea cheltuielilor publice, monitorizarea strictă a creșterii masei monetare și de credit. Toate aceste măsuri au avut nu numai efecte economico-financiare majore, ci și consecințe dureroase în plan social.

Este, de asemenea, de subliniat că, în perioada respectivă, toate măsurile amintite – și altele asemănătoare – nu au limitat drepturile de proprietate și alte drepturi fundamentale ale omului, chiar dacă o serie de conflicte sociale au influențat ritmul aplicării reformelor. O mare atenție s-a acordat, atât în plan legislativ, cât și în plan instituțional, prevenirii situațiilor nefavorabile consolidării economiei de piață funcționale, statut câștigat de țara noastră cu multe „costuri” considerabile, chiar și cu prețul diminuării temporare a nivelului de trai al majorității covârșitoare a populației țării. Toate „testele” impuse de aceste procese reformatoare au fost trecute, în general, cu succes, ceea ce a permis forurilor de conducere ale UE, respectiv Parlamentul, Consiliul European și Comisia Europeană, să accepte aderarea României, cu drepturi depline, la comunitatea politică și economică a statelor de pe continentul nostru.

 

XXXV.

Anul 2008 a fost marcat, încă de la început, de continuarea robustă a proceselor de integrare europeană și euroatlantică a țării noastre. Principala preocupare a constat în alinierea la principiile și regulile promovate de Uniunea Europeană. Între acțiunile cele mai importante care vizau nu numai prezentul, ci și viitorul țării, s-a înscris semnarea Pactului Național pentru Educație, elaborat pe baza diagnozei și a soluțiilor propuse de Comisia Prezidențială de Analiză și Definire a Politicilor din Sfera Învățământului și Cercetării Științifice. Pactul prevedea alocarea a 6% din PIB pentru educație în perioada 2008-2013. La rândul ei, programa școlară avea să fie adaptată la cerințele pieței forței de muncă, precum și ale fiecărei comunități în parte. Prevederile Pactului erau consonante cu politicile educative promovate la scara întregii Uniuni Europene, iar aplicarea lor ar fi determinat progrese substanțiale de care noi, cetățenii României, am fi putut beneficia în prezent și în viitor.

Un eveniment deosebit pe linia de politică externă a României l-a constituit desfășurarea, la București, a summitului NATO, la care au participat 48 de șefi de stat și de guvern, peste 3.000 de diplomați și 3.500 de jurnaliști. La București, au fost prezente atunci personalități ale vieții politice internaționale precum președintele SUA, George W. Bush, premierul Marii Britanii, Gordon Brown, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, președintele Franței, Nicolas Sarkozy. De asemenea, a fost invitat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu prilejul desfășurării Consiliului NATO – Rusia.

După numeroase demersuri politico-diplomatice, care au fost marcate și de semnalele din ce în ce mai puternice ale izbucnirii crizei globale, autoritățile publice din țara noastră au participat la numeroase reuniuni la care s-au examinat căile și mijloacele de contracarare a efectelor crahului economico-financiar.

În aceste circumstanțe, într-un efort de realizare a unui consens național, a fost semnat „Parteneriatul pentru România 2008-2012”, care, între altele, prevedea „asigurarea unui climat economic de stabilitate, în contextul crizei globale”. În acest scop, se stabileau măsuri concrete, între care menținerea cotei unice de impozitare, introducerea unor măsuri suplimentare de protejare a persoanelor vulnerabile, crearea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și agriculturii, absorbția fondurilor comunitare, descentralizarea reală a administrației locale.

Din păcate, în aceeași perioadă, s-au înmulțit semnalele care atestau desfășurarea unei crize globale fără precedent. România nu fusese, însă, afectată prea puternic până la finalul anului de fenomenele și procesele din lumea înconjurătoare, creșterea economică reprezentând o constantă a realităților din acea vreme. Perspectivele semnalate au fost transmise și de forurile Uniunii Europene. În condițiile promovării unor politici prociclice, țara noastră nu a fost pregătită pentru a face față primelor șocuri ale crizei globale, ceea ce avea să afecteze grav toate domeniile de activitate, inclusiv piața serviciilor contabile.

 

XXXVI.

La începutul anului 2009 a avut loc o întâlnire la nivel înalt România – UE, în timpul căreia președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a prezentat o listă de priorități pe care autoritățile de la București aveau „datoria principală” să le îndeplinească, printre care adoptarea și implementarea unor măsuri menite să contribuie la atenuarea crizei economice, în curs de desfășurare și în acel an.

Tot atunci au fost adoptate proiectele de buget pentru anul 2009. Acestea prevedeau, între altele, o creștere economică de 2,5%, investiții masive și protejarea persoanelor cu salarii și pensii mici, reducerea deficitului bugetar de la 5,4% (în 2008) la 2% în anul în curs, scăderea consistentă a cheltuielilor statului (de reținut că, în urma negocierilor și încheierii Acordului de împrumut cu FMI, deficitul bugetar a fost stabilit la 4,2% din PIB), iar alte obligații se refereau la achitarea datoriilor față de firmele private, capitalizarea CEC și Eximbank. Practic, se deschidea drumul spre aplicarea unor măsuri de austeritate, care includeau reducerea cheltuielilor de personal din administrația centrală și a numărului de agenții (se anticipa ca, la fiecare cinci angajați publici, unul să fie concediat).

Întrucât am evocat Acordul cu FMI, este de reamintit că avea o valabilitate de doi ani, în urma acordării unui credit în valoare de 12,95 miliarde de euro, cu o dobândă de 3,5% pe an, creditul urmând a fi acordat până în 2015. La pachetul de finanțare FMI, se adăugau Uniunea Europeană, cu o contribuție de 5 miliarde de euro, Banca Mondială și BERD, cu câte un miliard de euro fiecare, în total 19,5 miliarde de euro. Pentru acordarea împrumutului, FMI a impus îndeplinirea unor condiții severe în siajul măsurilor de austeritate. Acestea vizau, între altele, monitorizarea strictă a companiilor cu capital de stat, reducerea arieratelor, majorarea taxelor pentru companiile care înregistrau profit, combaterea evaziunii fiscale, schimbarea bazei de impozitare volatilă cu una controlată. În acest context, a fost adoptată o nouă lege de salarizare și s-a trecut la reformarea sistemului public, prin reducerea numărului de agenții în scopul diminuării birocrației. Toate acestea nu au avut efectul scontat, economia românească intrând într-o criză profundă, pe care a reușit s-o depășească abia după doi ani, prin măsuri severe de austeritate, care au tensionat climatul social. La alte efecte ale crizei și la măsurile menite să redreseze economia românească ne vom referi în „episoadele” următoare.

 

XXXVII.

Prezintă un interes deosebit, inclusiv pentru prezent (2021), modalitățile prin care s-a încercat și, în bună măsură, s-a reușit să se contracareze efectele puternicei crize financiare globale din anii 2008-2010. În acest context, se cere reținut, în special, faptul că în primăvara anului 2008 Consiliul Uniunii Europene a adresat statelor membre, deci și României, invitația de a semna o înțelegere extinsă de cooperare, bazată pe Acordul anterior privind gestionarea crizelor, încheiat în 2005, între băncile centrale, autoritățile de supraveghere și ministerele de finanțe din statele UE. A fost, într-un anumit sens, o expresie a premoniției, dar, mai presus de toate, un demers prudențial, care se constituie într-o veritabilă lecție pentru prezent și viitor. Prin respectivul acord se promovau principii comune; un cadru analitic comun, de evaluare a implicațiilor sistemice ale unei eventuale crize, inclusiv prin adoptarea unor terminologii comune, aplicabile crizelor financiare transfrontaliere de către toate autoritățile relevante; asigurarea premiselor pentru efectuarea în timp util a măsurilor necesare adoptării de decizii în situații de criză. Am subliniat noțiunea de comun, deoarece, fiind vorba despre o criză globală, depășirea acesteia a fost, este și va fi posibilă numai prin conjugarea eforturilor tuturor părților implicate și interesate. Aceasta este și o lecție valabilă pentru prezent. În contextul amintit a fost elaborat un ghid practic pentru gestionarea crizelor care a reflectat înțelegerea comună a etapelor și procedurilor de parcurs în situația de criză globală. Reamintim că acordul a fost semnat și de Banca Națională a României (BNR), la Reuniunea ECOFIN, care a avut loc în aprilie 2008.

În același an, BNR a urmărit aducerea ratei inflației pe traiectoria prognozată, respectiv 3,8% ± 1 punct procentual, în condițiile în care economia românească se confrunta cu dificultăți considerabile de ordin financiar, provocate de prelungirea și amplificarea șocurilor inflaționiste de natura ofertei.

Ritmul accelerat de depreciere a monedei naționale față de euro, începând cu luna octombrie 2008, i-a determinat pe unii analiști să semnaleze un atac speculativ la adresa leului, situație în care BNR a optat pentru măsuri de contracarare eficiente pe vânzarea masivă de valută, operațiune care a permis menținerea stabilității financiare a României.

Este, de asemenea, de reamintit că, în prima parte a anului 2009, poziția BNR de creditor al sistemului bancar autohton s-a consolidat, ceea ce a permis ca, treptat, cererea de rezerve a băncilor să se echilibreze cu oferta, prin utilizarea activă a operațiunilor pe piața monetară. Astfel, a fost evitată volatilitatea excesivă a cursului de schimb și s-au asigurat condiții pentru funcționarea fluentă a pieței interbancare, simultan cu stabilizarea relativă a ratelor dobânzilor interbancare în jurul celei de politică monetară. Totodată, s-a îmbunătățit lichiditatea sistemului bancar, prin creșterea stocului de titluri de stat, iar creditul guvernamental a contrabalansat contracția creditului acordat firmelor.

Reamintirea tuturor acestor acțiuni, în condițiile actuale, se constituie într-o pledoarie convingătoare în favoarea măsurilor menite să se facă față cu succes dificultăților și provocărilor determinate de prelungirea și agravarea pandemiei, ceea ce prezintă și un interes deosebit pentru evoluția din prezent și în perspectivă a pieței serviciilor contabile.

 

XXXVIII.

Anii 2020 și 2021 – perioadă de criză multiplă – au provocat în lumea afacerilor numeroase dificultăți fără precedent cărora a fost, este și va fi necesar să li se facă față, cu eforturi deosebite, în toate domeniile de activitate economico-socială. Evident, am avut de-a face cu situații imposibil de anticipat înainte de declanșarea crizei, iar una dintre consecințe a constat în transformarea pieței serviciilor contabile. Restrângerea și chiar încetarea unor activități economico-sociale s-au reflectat și în rezultatele înregistrate de experții contabili și de contabilii autorizați, atât la nivel individual, cât și la scara firmelor de profil. În schimb, au existat și există – ca să ne exprimăm în termeni medicali – și anticorpi. Profesioniștii contabili s-au adaptat noii paradigme, s-au reinventat și și-au regândit strategia de afaceri, inclusiv în ceea ce privește cerințele erei digitale, și au menținut același standard superior în prestarea serviciilor contabile. Calitatea de principali consilieri ai întreprinzătorilor, ai managerilor a conferit profesioniștilor contabili noi valențe, realitate confirmată și reconfirmată de evoluția pozitivă a indicatorilor activităților de profil.

Acesta a fost și este cadrul general în care profesia contabilă – acum, la 100 de ani de la reglementarea acesteia în țara noastră – se dovedește a fi exemplară din foarte multe unghiuri de analiză. În prim-plan apare, astfel, conceptul de bune practici. Nu este cazul să detaliem, însă câteva aspecte care fac legătura dintre general și particular merită să fie reamintite pe scurt.

Incontestabil, conceptul de bune practici nu este nici atemporal și nici „dependent” de factorii locali. Chintesența constă în dimensiunile și rezultatele unui proces pe care îl putem numi „europenizare”, care include atât metodologiile, cât și mentalitățile.

Astfel, la aproape un deceniu și jumătate de evoluție în interiorul Uniunii Europene, România are un bilanț predominant pozitiv, dar, în niciun caz, la nivelul șanselor de care a beneficiat și beneficiază, inclusiv sub impactul crizelor medicale, economice și sociale, prin suportul profesioniștilor contabili, al celorlalte segmente profesionale. Voința de integrare s-a manifestat cu forță, dovadă fiind aderarea la Pactul Euro +, precum și la Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în Uniunea Economică și Monetară și la pregătirea momentului reprezentat de crearea Uniunii Bancare Europene. Ancorele stabilite pentru parcurgerea etapelor integrării, reprezentate de aceste tratate, sporesc șansele consolidării structurilor și practicilor interne, care ar fi de dorit să accentueze tendințele de convergență nominală, legislativă, instituțională.

 

XXXIX.

Odată cu finalul de an, încheiem retrospectiva contextului intern și extern în care a evoluat profesia contabilă, în intervalul de un secol de la momentul istoric al reglementării acesteia în spațiul nostru național, creat prin Marea Unire din 1918. Incontestabil, bilanțul general economico-social înscrie progrese considerabile mai ales pe linia modernizării întregii societăți, în pofida vicisitudinilor cărora poporul român a fost obligat să le facă față, de la război la regimuri dictatoriale, de la confruntarea cu rămânerile în urmă „moștenite” de secole până la dificultățile enorme determinate de cerința adaptării permanente la o lume în continuă schimbare.

Deoarece elemente de bilanț au conținut aproape toate „episoadele” consemnate până acum, considerăm că este oportun să ne concentrăm atenția asupra prezentului, dar tot din perspectiva procesului de modernizare a României.

Dacă ne referim la situația actuală, este vorba, în special, de reconstituirea drumului parcurs în ultimii ani în eforturile de integrare europeană și globală. În ce măsură, chiar în condițiile deosebit de dificile, provocate de crizele pandemice, economice și sociale, s-a reușit să se micșoreze decalajele care despart România de țările dezvoltate, membre ale Uniunii Europene?

Desigur, se cer luați în calcul numeroși factori, însă, pentru sinteza pe care o supunem atenției cititorilor, apelăm la produsul intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare.

Așadar, dacă pornim de la situația existentă, la începutul anului 2007, când România a devenit stat membru cu drepturi depline al UE, unde ne aflăm acum, spre finalul anului 2021?

În 2007, PIB-ul pe locuitor era de 4.200 euro; în 2020 a ajuns la mai mult decât dublu, respectiv la 8.810 euro. Dacă în urmă cu un deceniu și jumătate PIB-ul pe locuitor se afla la nivelul de 54% față de media UE, în prezent, a depășit 75%. În comparație cu alte state din estul Europei, țara noastră a reușit, cel mai repede, să diminueze decalajele istorice. În acest sens, pot fi menționați numeroși indicatori, precum creșterea veniturilor, diminuarea inegalităților sociale, a disparităților teritoriale, așa că ne limităm la ceea ce a fost și este esențial. România se află pe drumul cel bun și depinde, în primul rând de noi, de cetățenii țării, de fiecare în parte și toți laolaltă, să valorificăm inteligent și în timp rezonabil șansele de care dispunem, mai ales dacă ne raportăm la avantajele comparative ale țării noastre care pot și trebuie să fie transformate în avantaje competitive. Istoria confirmă și reconfirmă, mai ales din perspectiva perioadei care a trecut de la Marea Unire, că dispunem de resursele necesare pentru a îndeplini marile deziderate naționale, în centrul cărora se află procesul complex, decisiv, de modernizare a României.

« articolul anterior

Prezent și viitor Prezent și viitor

articol următor »

Bloomberg: Sectorul mondial al transporturilor se pregătește pentru un nou an de turbulențe severe Bloomberg: Sectorul mondial al transporturilor se pregătește pentru un nou an de turbulențe severe



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.
Sunt de acord
Mai multe detalii