224 de municipalități din România vor avea internet gratuit în spații publice, prin proiectul WiFi4EU, derulat de Comisia Europeană
Numărul 48, 11-17 dec. 2018 » Conectarea la era digitală
224 de localități din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless, înscriindu-se între municipalitățile desemnate de Comisia Europeană câștigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU. În total au fost alocate 42 milioane de euro pentru toate cele 2.800 de municipalități din întreaga UE, care vor beneficia de finanțare.
Lista integrală a localităților câștigătoare din țara noastră poate fi consultată aici.
Cele 30 de state participante au avut garantate, fiecare, un număr de minimum 15 bonuri și maximum 224, în funcție de numărul înscrierilor. Bonurile pot fi utilizate de localitățile selectate pentru a pentru a achiziționa și instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri precum biblioteci, muzee, parcuri sau piețe publice.
„Datorită primului apel WiFi4EU, 2.800 de municipalități din întreaga UE vor putea oferi pentru mii de europeni, localnici sau călători, acces gratuit la internet în spațiile publice, aducând conectivitatea mai aproape de cetățeni în viața lor de zi cu zi. Acele municipalități sunt situate în toate colțurile Europei. Îmbunătățirea conectivității în UE este o parte esențială a strategiei noastre privind piața unică digitală, iar WiFi4EU este un alt pas concret pentru a face ca acest lucru să devină o realitate pentru toată lumea”, a declarat comisarul european Mariya Gabriel, resposabil pentru economie și societate digitală.
Costurile pentru întreținerea rețelei vor fi acoperite de localități. Rețele finanțate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate și nu vor colecta date cu caracter personal. Finanțarea va fi acordată numai rețelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente și cu o calitate similară în același spațiu public.
Localitățile care nu au fost câștigătoare în această rundă, vor avea încă trei oportunități de depunere a cererilor de finanțare prin WiFi4EU. Până în 2020, în total vor fi alocate 120 milioane de euro din bugetul UE pentru aproximativ 8.000 de localități din toate statele membre, precum și din Norvegia și Islanda. (Al.R.)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice