23 ianuarie, declarată zi liberă pentru salariații din sectorul public
Telex » Știri 18 ianuarie 2017
Executivul a stabilit astăzi, printr-o Hotărâre, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătura între zilele nelucrătoare de weekend, 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, potrivit prevederilor actului normativ, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activității.
De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile acestei hotărâri nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie 2017 şi nici participanților în aceste procese.
În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria Statului, s-au stabilit datele în care unitățile instituției înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie și, respectiv, 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum și categoriile de operațiuni de plăți prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanțelor Publice.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național