24-26 iulie: Târgul „100 de Tradiții Românești”, la Muzeul Național al Țăranului Român
Telex » Știri
23 iulie 2020
În perioada 24-26 iulie, curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNTR) găzduieşte Târgul „100 de Tradiţii Româneşti” organizat de Fundaţia Kogaion 115. Intrarea la târg este liberă; accesul se face prin str. Monetăriei, iar ieşirea prin bd. Ion Mihalache. „La acest eveniment avem ocazia să cunoaştem oameni care sunt continuatorii unor vechi meşteşuguri preluate de la bunici sau părinţi. Straie populare din diferite colţuri ale ţării, icoane, covoare ţărăneşti, ţesături tradiţionale şi vase de lut vă aşteaptă la târgul din aceste zile. Tineri artizani expun bijuterii unicat din porţelan şi aur coloidal sau din flori presate, uleiuri de lavandă şi obiecte decorative din lemn. Producătorii sunt prezenţi la târg cu cele mai gustoase produse din gastronomia tradiţională (…). În curtea interioară a muzeului vor fi expuse obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, putineie, ceramică veche, unelte pentru ţesut”, se menţionează într-un comunicat al MNTR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia