2.405 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în prima lună a anului
Numărul 8, 3-9 martie 2020 » Breviar statistic
În luna ianuarie, s-au eliberat 2.405 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 18,6%, faţă de aceeaşi lună din 2019, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Din numărul total de autorizaţii, 70,2% sunt pentru zona rurală.
Prima lună a anului a relevat o creștere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+377 autorizaţii), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, acest avans a fost reflectat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+130 autorizaţii), Nord-Vest şi Nord-Est (+124 fiecare) şi Sud-Vest Oltenia (+45). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-24 autorizaţii), Sud-Est (-13), Sud-Muntenia (-8) şi Vest (-1).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc