36 de ani de exploatare a Canalului Dunăre – Marea Neagră
Numărul 21-22, 2-15 iunie 2020 » Roza vânturilor
Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CNACN) SA a marcat, la 26 mai a.c., 36 de ani de exploatare a Canalului Dunăre – Marea Neagră, unul dintre cele mai importante canale navigabile artificiale din Europa și unul dintre cele mai mari obiective de investiție 100% românească a tuturor timpurilor.
„Canalul Dunăre – Marea Neagră constituie veriga ce leagă traficul maritim, prin portul Constanța, de traficul fluvial pe apele interioare europene, fiind parte componentă a coridorului paneuropean de transport dintre Marea Neagră și Marea Nordului, prin Canalul Rin – Main – Dunăre, formând o importantă rută de transport cu costuri reduse pentru o gamă largă de mărfuri și servicii. Inaugurat la 26 mai 1984, canalul Dunăre – Marea Neagră se înscrie astfel în cea mai mare clasă de canale interioare, potrivit standardelor europene. Construcția canalului a implicat eforturi umane și financiare deosebite, dar și o serie de lucrări conexe de mare anvergură, precum construirea unor poduri, ecluze, rectificarea unor șosele, căi ferate și supraînălțări de terenuri inundabile”, menționează CNACN, într-un comunicat.
Canalul scurtează cu aproximativ 400 km ruta mărfurilor de la Marea Neagră pană la porturile dunărene din Europa Centrală și cu aproximativ 4.000 de kilometri drumul mărfurilor din Australia și Orientul Indepărtat către Europa Centrală. Principalul avantaj al canalului constă în legătura directă cu Portul Constanța, cel mai mare port maritim de la Marea Neagră și unul dintre cele mai mari din Europa.
„Canalul Dunăre – Marea Neagră reușește să își îndeplinească menirea prin traficul înregistrat în ultimii ani. Anul acesta, CNACN a înregistrat 13.468.596 tone capacitate din valoarea prognozată de 10.812.000 tone capacitate”, se menționează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial