Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
3,675 miliarde lei (0,48% din PIB) cheltuiți anul trecut pentru activitatea de cercetare-dezvoltare

3,675 miliarde lei (0,48% din PIB) cheltuiți anul trecut pentru activitatea de cercetare-dezvoltare

Numărul 44, 21-27 nov. 2017  »  Breviar statistic

România a cheltuit, anul trecut, 3,675 miliarde lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Conform aceleiași surse, la sfârșitul anului 2016 își desfășurau activitatea în cercetare-dezvoltare 44.386 de salariați, număr în ușoară creștere față de cel înregistrat la sfârșitul lui 2015.

Anul trecut au fost cheltuiți pentru activitatea de cercetare‐dezvoltare în cele patru sectoare de performanță (sectorul mediului de afaceri, sectorul guvernamental, sectorul învățământ superior, sectorul privat nonprofit) 3,675 miliarde lei, din care 3,378 miliarde lei cheltuieli curente, respectiv 91,9%, și 296,6 milioane lei cheltuieli de capital, respectiv 8,1%.

În ceea ce privește structura cheltuielilor curente și de capital, pentru activitatea analizată, pe componente, în anul 2016, potrivit datelor INS, cheltuielile cu cercetarea aplicativă au reprezentat 54% din totalul cheltuielilor totale pentru activitatea de cercetare‐dezvoltare, înregistrând o creștere de 4 puncte procentuale, comparativ cu anul 2015. Cheltuielile cu cercetarea fundamentală au consemnat o scădere de 5,1 puncte procentuale în cheltuielile totale, comparativ cu anul 2015, respectiv de la 30% la 24,9%. Cheltuielile cu dezvoltarea experimentală au crescut cu 1,1 puncte procentuale, de la 20% la 21,1%.

După sursele de finanțare a cheltuielilor totale de cercetare‐dezvoltare, în anul 2016, sursele de la întreprinderi au avut cea mai ridicată pondere, respectiv 47,6%, urmate de fondurile publice, respectiv 39,6%.

În cadrul sectoarelor de performanță, din fondurile publice cele mai mari sume au primit unitǎțile din sectorul învǎțǎmânt superior (74,8%), urmate de unitǎțile din sectorul guvernamental (73,1%). Sursele de finanțare pentru activitatea de cercetare‐dezvoltare din străinătate au fost orientate în cea mai mare parte către unitățile din sectorul mediului de afaceri (57,5%), sectorul guvernamental (29,2%) și sectorul învățământ superior (12,7%).

Conform INS, la 31 decembrie 2016 lucrau în activitatea de cercetare‐dezvoltare 44.386 de persoane, dintre care 20.350 erau femei, reprezentând 45,8%.

După nivelul de pregătire profesională, din numărul salariaților care au lucrat în activitatea de cercetare-dezvoltare la sfârșitul anului 2016, 37.643 aveau studii superioare (84,8% din total), iar 6.743 aveau alt nivel de pregătire, exclusiv superioară (15,2%). Anul trecut, numărul persoanelor cu studii doctorale și postdoctorale care lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare a fost de 18.605 (dintre care 8.921 femei), în creștere cu 1.338 față de anul 2015.

Pe categorii de ocupații, în anul 2016, ponderea cea mai mare a salariaților din activitatea de cercetare-dezvoltare a fost reprezentată de cercetători (62,6% din total, respectiv 27.801 salariați, în creștere cu 548, comparativ cu anul 2015). Ponderea categoriei „tehnicieni și asimilați” a fost de 14,3%, respectiv 6.332 de salariați.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.