4 din 10 joburi postate în 2023 au vizat candidați entry-level
Numărul 2, 17-23 ian. 2024 » Analize și sinteze
39,6% dintre joburile postate anul trecut au vizat candidații entry-level, respectiv pe cei care au între 0 și 2 ani de experiență. 28,4% au căutat candidați cu un nivel mediu de experiență (2 – 5 ani) și 21% acceptau inclusiv candidați fără niciun fel de experiență, relatează Mediafax. Totodată, conform datelor prezentate în cea de-a opta ediție a raportului anual Review & Trends, realizat de eJobs, 8,4% dintre joburi s-au adresat seniorilor, adică acelor candidați care au cel puțin 5 ani de experiență și 2,6% managerilor. Procentele sunt raportate la un număr total de 370.000 de joburi postate pe tot parcursul anului trecut.
„Procentele mai mici aferente pozițiilor de seniori și manageri se explică și prin faptul că 2023 a fost un an în care am văzut mai puține mișcări de carieră pe aceste două niveluri profesionale. Managerii și specialiștii au fost mai puțin predispuși să își schimbe job-urile, au fost mai stabili decât în alți ani și, prin urmare, s-au eliberat mai puține poziții de acest tip pentru care a fost nevoie să se găsească înlocuitori”, a afirmat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Candidații cu un nivel scăzut de experiență au fost nu doar cei mai căutați, ci și cei care au aplicat cel mai mult. Astfel, mai mult de jumătate din cele 11 milioane de aplicări din 2023 au mers către joburile entry-level. În plus, pentru al patrulea an consecutiv, categoria 18-24 de ani rămâne a doua cea mai activă grupă de vârstă, la distanță mică de primul loc, ocupat de candidații cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani. Este, totodată, și segmentul care a înregistrat o dinamică ascendentă în a doua jumătate a anului, comparativ cu prima, în timp ce aplicările candidaților de 25-35 de ani au avut o ușoară scădere în celelalte luni față de debutul anului.
Domeniile în care au aplicat cel mai mult candidații entry-level au fost retail, call-center / BPO, servicii, IT / telecom, banking, turism, advertising / marketing / PR și industria alimentară.
„Acestea sunt, de altfel, și domeniile care au cele mai multe joburi disponibile pentru cei care se află la început de carieră sau pentru cei care vor să se angajeze într-un domeniu nou, în care nu au foarte multă experiență. Pentru mulți tineri, spre exemplu, sunt considerate «punți» de trecere spre alte domenii și locul în care pot deprinde un prim set de abilități profesionale”, a explicat Roxana Drăghici.
15,7% dintre aplicările entry-level au mers către joburile remote și doar 1,7% au fost interesați de ofertele de muncă din străinătate.
Salariul mediu net la nivel național (pentru toate domeniile) pentru cei din segmentul entry-level este de 3.400 de lei, însă așteptările salariale pe care le au candidații urcă până la 4.500 de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial