La 13 martie a.c. a avut loc, la Muzeul Colecțiilor de Artă, evocarea unui eveniment de la care s-au împlinit patru decenii: inaugurarea instituției care a reunit unele dintre cele mai valoroase colecții de artă donate statului român de-a lungul timpului. Clădirea, situată pe Calea Victoriei la întretăierea cu Calea Griviței (cunoscută sub numele de Palatul Romanit), a fost transformată în muzeu în urma cutremurului din 4 martie 1977, când numeroase construcții care adăposteau colecții de artă fuseseră distruse sau grav avariate. Pentru a se păstra valoroasele creații ale unor reputați artiști plastici români și străini, s-a înființat un muzeu special în reprezentativul edificiu din Calea Victoriei nr. 111.

Manifestarea de zilele trecute a prilejuit și prezentarea colecției Elena și Anastase Simu, colecție care a fost găzduită de o impresionantă clădire situată tot în centrul Bucureștiului, pe o străduță care făcea legătura dintre Bd. Magheru și străzile Episcopiei și Nicolae Golescu. Acea clădire – care semăna cu un templu antic – a fost demolată în anul 1964 în vederea realizării unui așa-zis plan de sistematizare care prevedea construcția blocurilor cunoscute, în prezent, sub numele de ONT și Eva. 

Istoria Muzeului Simu (păstrată, în zilele noastre, atât prin denumirea amintitei străduțe, cât și prin panouri documentare) este de-a dreptul fascinantă. Anastase Simu, originar din Brăila, fiu al unor oameni bogați, a studiat în Germania, Franța, Italia și, revenit în țară, a ales cariera diplomatică și apoi pe cea politică, devenind parlamentar al Partidului Conservator. A fost un mare colecționar de artă. Împreună cu soția sa, Elena, a avut ideea de a construi primul muzeu particular românesc menit să găzduiască o colecție de 1.182 de opere (pictură, sculptură, grafică, desen etc.), muzeu deschis în luna mai 1910. În noiembrie 1927, muzeul a făcut obiectul unei donații către statul român. După demolare, operele pe care le găzduia au fost răspândite în diferite instituții de cultură sau depuse în mai multe depozite. În urmă cu 40 de ani, au fost reunite în Muzeul Colecțiior de Artă.

Evenimentul despre care relatăm readuce în atenția publică o temă nu numai din sfera marii arte, ci și o tradiție care relevă continuitatea unui pregnant sentiment civic, concretizat prin actul donației destinate publicului larg. În București au mai rămas ori s-au înființat muzee ale unor mari artiști plastici și ale unor reputați colecționari, autori ai unor gesturi testamentare cu o mare încărcătură de generozitate. Au donat statului român clădiri și opere cu totul remarcabile. În același timp, numeroși colecționari au donat lucrări valoroase Pinacotecii Bucureștiului (găzduită, în prezent, de Muzeul Municipiului București). Alte donații pot fi admirate la Muzeul Național de Artă și la Muzeul de Artă Contemporană.

Generozitatea pe care o evocăm are adânci rădăcini istorice. Este suficient să ne referim la Muzeul Brukenthal din Sibiu, la Pinacotecile din Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Oradea, pentru a ne reaminti de foarte multe familii de donatori, de români care au considerat că achizițiile lor artistice trebuie să devină un bun public, să îmbogățească viața spirituală a generațiilor viitoare.

Strada pe care se afla Muzeul Simu s-a numit, până la începutul secolului trecut, El Dorado. La capătul ei s-a ridicat Ateneul Român, construit tot prin donații. Cum bine se știe, El Dorado era o țară imaginară cu o bogăție imensă, în special în aur. Donațiile pe care le evocăm sunt prețuite și ca valori materiale la sume considerabile. Dar, mai valoroase decât toate bogățiile lumii, sunt sentimentele și acțiunile umane pe care actul donației în interes public le îngemănează – generozitate, altruism, dragostea față de semeni. Este un adevărat El Dorado sufletesc, întruchipat de modele demne de urmat.