470 de localități își vor moderniza sistemele de iluminat public cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu
Telex » Știri 9 decembrie 2022
Administrația Fondului de Mediu a publicat, în urma ședinței Comitetului de Avizare de joi, o listă cuprinzând 470 dosare de finanțare aprobate în cadrul Programului Iluminat Public 2021, informează Agerpres. "Anunț cu bucurie că toate dosarele depuse în cadrul Programului Iluminat public, sesiunea deschisă începând cu 25 octombrie 2021 au fost analizate, iar rezultatele se regăsesc pe site-ul instituției. Finanțarea este acordată pentru modernizarea sistemelor de iluminat public care se va reflecta în scăderea facturii publice. Prin acest program, primăriile vor înlocui corpurile de iluminat existente care au un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED sau în situația în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncționale se va completa sistemul de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED. De asemenea, se vor achiziționa și instala sisteme de telegestiune aferente acestor obiective de investiții. Prin implementarea noilor tehnologii, vom obține o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și a cheltuielilor pe care localitățile din întreaga țară le alocă pentru iluminatul public. Ceea ce, având în vedere contextul energetic actual, reprezintă un sprijin extrem de important pentru reprezentanții acestor comunități", a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, conform unui comunicat.
În cadrul Programului Iluminat public 2021, finanțarea se acordă în procentaj de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți, și anume: ▪ pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori - maximum un milion de lei; ▪ pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori - maximum două milioane de lei; ▪ pentru orașe - maximum trei milioane de lei; ▪ pentru municipii de rang 0 - municipiul București - maximum 25 milioane de lei; ▪ pentru municipii de rang I - maximum șase milioane de lei; ▪ pentru municipii de rang II - maximum cinci milioane de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național