70 de milioane de euro, disponibili pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea produselor agricole
Numărul 30-31, 8-21 august 2017 » Fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până la 31 octombrie 2017, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Astfel, solicitanții de fonduri europene nerambursabile au la dispoziție 70 de milioane de euro pentru proiecte care se încadrează în aria de finanțare a Schemei GBER aferente Submăsurii 4.2 – Sprijin pentru procesarea produselor agricole.
„Această schemă este singura formă de sprijin din PNDR care oferă finanțare pentru prelucrarea produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole, adică produse cu valoare adăugată, atât de necesare dezvoltării strategice a sectorului agricol și alimentar românesc. Precizările aduse de noul Ghid în ceea ce privește tipurile de investiții finanțate fac accesarea mai facilă în această sesiune. De exemplu, Ghidul precizează că un proiect poate prevedea investiții în mai multe puncte de lucru, cu condiția ca acestea să fie situate în cadrul aceleiași regiuni”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.
Solicitanții eligibili pentru finanțare prin această schemă sunt întreprinderile care realizează în mediul urban sau rural investiții inițiale pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole în sectoarele de activitate economică eligibile prevăzute în Anexa 4 la Ghidul solicitantului.
„Activitățile eligibile pe această linie de finanțare din domeniul industriei alimentare cuprind, de exemplu, fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon, fabricarea produselor lactate, fabricarea înghețatei și a altor produse asemănătoare înghețatei, cum este sorbetul, fabricarea băuturilor – ca, de exemplu, fabricarea berii artizanale”, precizează AFIR, într-un comunicat.
Depunerea proiectelor se va realiza online prin intermediul portalului AFIR.
Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina dedicată submăsurii respective.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice