Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
77% dintre companii estimează creșterea investițiilor în securitatea cibernetică, pe fondul extinderii riscurilor din utilizarea GenAI și a cloud-ului

77% dintre companii estimează creșterea investițiilor în securitatea cibernetică, pe fondul extinderii riscurilor din utilizarea GenAI și a cloud-ului

Numărul 41, 16-22 oct. 2024  »  Conectarea la era digitală

Peste trei sferturi (77%) dintre companiile respondente la un sondaj realizat de PwC la nivel global, Global Digital Trust Insights 2025, se așteaptă ca bugetul lor pentru investiții în securitatea cibernetică să crească în următorul an, ca urmare a extinderii vulnerabilităților din utilizarea inteligenței artificiale generative (GenAI), dar și a tehnologiei cloud și a Internet of Things (dispozitivelor conectate). 

Potrivit autorilor analizei, aproape o treime (30%) dintre organizații se așteaptă ca bugetele să crească cu 6% – 10% anul viitor, în timp ce o cincime (19%) estimează o majorare cu 11% sau mai mult. „Deși exista așteptarea ca bugetele să crească, studiul confirmă o situație cunoscută – de multe ori, comunicarea dintre ofițerii de securitate informatică și directorii generali ai societăților unde aceștia lucrează continuă să fie dificilă acolo unde prioritățile cibernetice nu sunt discutate în termeni de cost, oportunitate și risc. Rezultatele sondajului din acest an evidențiază, de exemplu, că există diferențe semnificative în percepția celor două funcții asupra capacității companiilor lor de a se conforma reglementărilor în zona de securitate informatică. Ofițerii de securitate informatică sunt în prima linie. Răspunsurile lor sunt mai puțin optimiste decât răspunsurile directorilor generali în ceea ce privește capacitatea organizațiilor lor de a respecta cerințele de conformitate privind inteligența artificială, reziliența și infrastructura critică“, a declarat Mircea Bozga, Partener în cadrul PwC România, citat în comunicatul PwC. 

Companiile intervievate consideră că investițiile în securitatea cibernetică reprezintă un factor-cheie de diferențiere în vederea obținerii unui avantaj competitiv, 57% dintre acestea menționând încrederea clienților și 49% integritatea și loialitatea brandului ca fiind principalii factori determinanți pentru astfel de investiții. În paralel, reglementările privind securitatea cibernetică sunt, de asemenea, un motor al investițiilor – 96% raportând că astfel de reglementări le-au crescut bugetele de investiții în ultimele 12 luni. 

Primele patru tipuri de atacuri cibernetice considerate cele mai îngrijorătoare sunt amenințările legate de cloud, hacking și scurgere de informații, breșele terților și atacurile asupra dispozitivelor conectate. 

Ca răspuns la problemele de securitate cibernetică cu care se confruntă, 78% dintre companiile intervievate spun că au crescut investițiile în GenAI în ultimele 12 luni, iar 72% au majorat investițiile în gestionarea riscurilor de guvernanță AI. 

„Deși valorificarea GenAI a devenit foarte importantă pentru strategiile de reziliență cibernetică, organizațiile se confruntă cu mai multe provocări atunci când încorporează această tehnologie, care provin în special din cauza sistemelor/proceselor existente in companie (39%) și din lipsa unor politici interne standardizate care să reglementeze utilizarea acesteia (37%)”, se menționează în comunicat.

PwC 2025 Global Digital Trust Insights este un sondaj realizat în rândul a peste 4.000 de executivi din domeniul afacerilor și tehnologiei din 77 de țări și teritorii. Distribuția regională este următoarea: Europa de Vest (30%), America de Nord (25%), Asia Pacific (18%), America Latină (12%), Europa Centrală și de Est (6%), Africa (5%) și Orientul Mijlociu (3%). 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.