80% din fondurile obținute din exploatarea apelor minerale, a nisipului, a pietrișului și a altor minerale vor rămâne la bugetul autorităților locale și județene pe teritoriul cărora se face extragerea resurselor de suprafață
Telex » Știri 12 ianuarie 2022
Guvernul a aprobat, astăzi, prin HG, procedura privind încasarea redevenței obținute prin concesionarea din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului. „Era nevoie de acest act normativ întrucât, deși există legislație care prevede ca 80% din redevențele provenite din exploatările de suprafață să revină autorităților locale și județene și 20% să fie virate către bugetul de stat, în lipsa unei metodologii, această lege nu era aplicată. Conform prevederilor Codului Administrativ, aceste venituri vizează, în mare parte, autoritățile locale și județene, iar măsurile propuse prevăd aplicarea acestui drept”, a precizat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, citat într-un comunicat al ministerului de resort.
Hotărârea de Guvern va impune concesionarului să vireze din redevența pe exploatarea terenurilor agricole, respectiv a resurselor minerale de suprafață, inclusiv a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, exploatate pe teritoriul unei localități, în proporție de 80%, autorităților locale și județene, iar 20% la bugetul de stat. „Așadar, sumele provenite din redevență înseamnă bani în plus la bugetul autorităților locale și județene, bani care vor putea fi folosiți pentru dezvoltarea comunităților. În anul 2021, de exemplu, au fost încasate 421.712.000 de lei din concesionarea activităților de exploatare a resurselor la suprafață, din care 337.370.000 de lei, reprezentând 80%, vor fi virate către bugetele locale. În anul 2022, estimăm ca peste 300 de milioane de lei să intre în bugetele locale prin aceste tipuri de activități”, a declarat ministrul.
Concret, conform Codului Administrativ, cota de 40% din redevența obținută prin concesionarea terenurilor agricole va fi virată direct către bugetul local, 40% către bugetul județean și 20% către bugetul de stat, în fiecare lună, trimestru, semestru sau anual, conform contractului.
În ceea ce privește redevențele obținute prin exploatarea resurselor minerale, inclusiv a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, procentele de exploatare se distribuie astfel: 35% la bugetul județului pe teritoriul căruia se face activitatea de exploatare, 45% la bugetul localității și 20% la bugetul de stat, în fiecare lună, trimestru, semestru sau anual, conform contractului. De asemenea, avându-se în vedere faptul că dreptul unităților administrativ-teritoriale de a încasa o parte din redevențele obținute prin exploatarea resurselor de suprafață ale statului s-a constituit din momentul intrării în vigoare a Codului administrativ (iulie 2019), respectiv de la data reglementării procentelor din Legea minelor (ianuarie 2020), se prevede faptul că sumele reprezentând cota din redevența obținută prin concesionarea din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului și a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, după caz, cuvenită bugetelor locale și încasată la bugetul de stat în perioada cuprinsă de la intrarea în vigoare a celor două acte normative menționate și intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului, se acordă bugetelor locale începând cu data de 1 septembrie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial