840 milioane lei pentru 11 programe în domeniul mediului
Telex » Știri
17 martie 2017
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat astăzi că săptămâna viitoare va face public calendarul pentru şapte din cele 11 programe de mediu pe care şi le propune în 2017, a căror valoare se va ridica la 840 milioane lei. Printre acestea se numără Casa Verde, Rabla, Rabla Plus, staţii de reîncărcare autoturisme electrice, programul de conştientizare şi informare, Şcoala Verde şi autobuze electrice. „Vom da startul unor programe în valoare totală de 840 de milioane de lei. Aceşti bani vor merge către 11 proiecte, unele dintre ele care au funcţionat şi în alţi ani, iar altele sunt noi, aşa cum este cazul Şcoala Verde, Rabla electrocasnice, autobuze electrice, perdele forestiere sau programul Reciclează”, a declarat Daniel Constantin pentru News.ro.
Potrivit ministrului, prin programul Şcoala Verde, aproximativ 4000 de şcoli vor fi dotate cu panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, iar fondurile din care vor fi finanţate cele 11 proiecte vor proveni din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Daniel Constantin mai spune că ministerul pe care îl conduce îşi propune să acceseze şi fonduri provenite din tranzacţionarea certificatelor CO2, piaţă unde Ministerul Finanţelor Publice este adjudecant.
„Pentru noi este important ca tot mai mulţi oameni să aibă acces la aceste programe de mediu şi de aceea luăm încă de pe acum măsuri pentru a evita birocraţia din trecut. Intenţionăm să evităm situaţii precum cele din programul Casa Verde, când am avut sute de oameni la cozi”, a mai spus Daniel Constantin.
(Sursa: News.ro)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni