9.000 de pensionari mai puțin în T2 față de T1
Numărul 36, 19-25 sept. 2017 » Breviar statistic
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,225 milioane de persoane în al doilea trimestru al anului, în scădere cu 9.000 față de primele trei luni, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Pensia medie lunară a fost, în intervalul analizat, de 1.022 lei (în creștere cu 0,6% față de precedentele trei luni), iar pensia medie de asigurări sociale de stat, 982 lei. Potrivit INS, raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 51,1% (comparativ cu 52,2% în trimestrul precedent).
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați, în Municipiul București, la 17 pensionari la 10 salariați, în județul Teleorman. Și pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depășind 450 lei (790 lei în județul Botoșani față de 1.247 lei în Municipiul București).
Pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,5% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii anticipată și anticipată parțial au reprezentat 1,9%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizație socială), în trimestrul II 2017, a fost de 1,001 milioane de persoane, din care: 787.700 din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 16,9% din totalul pensionarilor din această categorie; 211.100 din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 55,7% din totalul acestora; 2.300 din sistemul militar, reprezentând 1,4% din totalul acestei categorii.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial