MyWIZ - Business în cloud

93 de blocuri cu risc seismic clasa I vor beneficia de lucrări de intervenție

Telex » Știri 13 iulie 2018  

Guvernul a aprobat Programul de acţiuni pe anul 2018 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajată, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.

Programul include 93 de clădiri de locuit multietajate, dintre care:

  • 84 de clădiri sunt renominalizate din Programul de acţiuni pe anul 2017, aprobat prin HG nr. 356/2017;
  • 6 clădiri au fost nominalizate în programul de acţiuni pe anul 2017, pentru care proiectarea lucrărilor de intervenţie este la final, urmând ca, în 2018, să se execute efectiv lucrările de intervenţie;
  • 3 clădiri au fost nominalizate de Primăria Municipiului Bucureşti.

Dintre cele 93 de clădiri incluse în Programul pentru 2018, la 40 vor se vor executa lucrări de intervenţie (30 în Bucureşti, 5 în Bacău, 2 în Tulcea şi câte una în Câmpina, Suceava şi Sfântu Gheorghe), iar pentru 53 se vor proiecta lucrările de intervenţie (31 în Bucureşti, 7 în Ploieşti, 6 în Iaşi, 5 în Bacău, 3 în Câmpina şi una în Suceava).

Programul anual de acţiuni a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), pe baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de consiliile judeţene, şi avizate de Comitetul Municipiului Bucureşti, respectiv comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, avizul final fiind dat de Comisia Naţională de Inginerie Seismică.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2018, MDRAP are alocate 20 de milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie şi consolidare a acestor imobile.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.