Municipiul Alba Iulia este în mentalul colectiv al românilor, prin excelență, capitala simbolică a Marii Uniri, un oraș care respiră istorie, cu o continuitate milenară. După Primul Război Mondial, atunci când din tranșeele Bătrânului continent se iveau „zorii” unei noi Europe, la data de 1 Decembrie 1918, în urmă cu 100 de ani, peste 100.000 de oameni s-au strâns, pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, pentru a fi martori la scrierea unei pagini importante de istorie. „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“, se menționează în textul rezoluţiei Unirii. Eforturile înaintașilor se împlineau prin făurirea idealului național, trăit la intensitate în toate colțurile țării.

Atmosfera de sărbătoare din urmă cu 100 de ani este descrisă astfel de către poetul Lucian Blaga: „Era o dimineaţă rece de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună“.

Astăzi, sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, de când, profitând de contextul favorabil intern și internațional, Basarabia, Bucovina și Transilvania au ales, pe rând, să facă parte din statul român. Tot în 2018, Anul Centenarului, experții contabili și contabilii autorizați, membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), sărbătoresc 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în țara noastră. Istoria organismului profesional care gestionează profesia contabilă se întrepătrunde cu cea a neamului, în perioada de clădire a fundamentului instituțional național.

În anul 1888, la zece ani de la obținerea independenței statului român, respectiv șapte ani de la proclamarea regatului, pe fondul unei societăți aflate într-o fază accelerată de modernizare și occidentalizare în toate domeniile de activitate, au loc și primii pași în direcția organizării unei asociații de experți contabili: un grup de absolvenţi ai şcolilor comerciale, în majoritate funcţionari superiori ai Băncii Naţionale a României, înfiinţează Cercul Absolvenţilor Şcoalelor Comerciale şi Financiare, transformat, un an mai târziu, în Asociaţia Absolvenţilor Şcoalelor Superioare de Comerţ. În anul 1906, la 29 octombrie, este organizat Congresul Asociaţiei Absolvenţilor Şcoalelor Superioare de Comerţ, unde, ca prim punct din program, figura „necesitatea legiferării profesiei de contabil”. În anul 1908, ministrului Comerțului, Alexandru G. Djuvara, i-a fost înaintat, de către Uniunile Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț din Țară, un prim proiect privind reglementarea profesiei contabile, prin constituirea Corpului Contabililor, dorindu-se astfel „a statuà asupra tot ceea ce privește interesele profesionale ale carierei de contabil în general”, „a da concursul în toate chestiunile sau lucrările de competență a sa, în toate diferendele ce i-ar fi supuse în calitate de: arbitri, raportori, experți, conciliatori etc”. De asemenea, în proiect se menționa că organismul profesional are drept scop „a stabili strânse legături între corp și comercianți și industriași” și „a stabili raporturi amicale și de interes reciproc cu asociațiunile de contabili din străinătate”.

După o vremelnică sciziune, în aprilie 1910, organizaţiile absolvenţilor se unesc, sub denumirea de Corpul Absolvenţilor Şcolilor Superioare de Comerţ, și, ca urmare a izbucnirii Primului Război Mondial, va căpăta personalitate juridică, abia prin Legea din 17 februarie 1916. Imediat după încheierea ostilităților, lupta pentru constituirea unui Corp al contabililor se reia cu şi mai mare perseverenţă. În vara anului 1921, la trei ani distanță de la realizarea idealului național – unirea tuturor românilor într-o singură formațiune statală – România făcea un nou pas înainte în drumul spre modernizarea societății și a instituțiilor sale, fiind reglementată profesia de contabil. După mai bine de 40 de ani de muncă și inițiative de pionierat pentru dezvoltarea profesiei, la 13 iulie 1921, regele Ferdinand, „Întregitorul de țară”, aproba, prin Decret Regal, legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România, textul fiind contrasemnat de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii și ocrotirilor sociale, un promotor și susținător al acestei inițiative legislative.

„La ceas aniversar, pe baza moștenirii predecesorilor, CECCAR, organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, acordă o importantă atenție prezentului și, mai ales, viitorului economiei și societății românești. La 100 de ani de la momentul Marii Uniri, avem datoria de a nu uita eforturile strămoșilor, să cinstim memoria predecesorilor care, cu mari sacrificii, au desăvârșit ființa statală. Pe baza acestei fundații trebuie să construim viitorul României și al profesiei contabile pe care cu mândrie o reprezentăm. Centenarul Marii Uniri trebuie să fie pentru noi toți un moment de bilanț, dar și un nou început pentru societatea românească în ansamblul ei”, a declarat președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil.