A doua reuniune a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021
Telex » Știri 29 aprilie 2021
Cea de-a doua reuniune a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021 a evidențiat necesitatea adaptării măsurilor de relaxare treptată în funcție de specificul fiecărui domeniu de activitate, se relevă într-un comunicat al Executivului. În paralel, Guvernul va extinde campania de vaccinare, pentru a facilita accesul cât mai multor cetățeni la imunizare.
„Reprezentanții asociațiilor și organizațiilor de profil au venit cu propuneri concrete privind perspectiva organizării unor evenimente culturale-pilot care să fie desfășurate în condiții de siguranță sanitară. Reprezentanții Asociației Municipiilor și-au exprimat disponibilitatea de a găzdui astfel de evenimente-pilot”, se menționează în comunicat. S-a discutat, de asemenea, despre pregătirea redeschiderii treptate a sectorului ospitalității, pe măsură ce avansează campania de vaccinare. Eliminarea restricțiilor și redeschiderea sectoarelor grav afectate de pandemie se va putea face treptat, în funcție de creșterea gradului de imunizare a populației. Campania de informare privind vaccinarea va fi și ea adaptată fiecărui sector vizat de măsurile de relaxare. Propunerile vor fi analizate începând de astăzi în grupuri tehnice de lucru pe domenii, în care reprezentanții ministerelor și instituțiilor abilitate se vor pune de acord asupra propunerilor specifice de măsuri. Acestea vor fi ulterior prezentate spre aprobare în cadrul Comitetului interministerial.
Astfel, grupurile de lucru vor avea în analiză propunerile venite în domeniile economie, sănătate, muncă și protecție socială, transporturi și infrastructură, educație și cercetare, tineret și sport, respectiv, cultură. „Campania de vaccinare merge bine în acest moment, există suficiente doze de vaccin pentru a ne atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate până în iunie, astfel încât rata de imunizare să ne permită revenirea treptată la normalitate”, a declarat secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor implicate în gestionarea situației pandemice, precum și ai autorităților locale, sectoarelor turismului, culturii și organizării de evenimente. Aceștia au subliniat că susțin campania de vaccinare împotriva COVID-19 ca soluție certă pentru revenirea treptată a României la normalitate în condiții de siguranță sanitară pentru toată lumea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile