La Muzeul Olteniei din Craiova s-a deschis Salonul Național de Restaurare 2018. În acest fel, se îmbogățește o veritabilă tradiție, al cărei filon ideatic îl constituie punerea în valoare a unor exponate care alcătuiesc o parte însemnată a avuției noastre naționale. Ediția din acest an, a XIV-a, depune mărturie despre un efort colectiv remarcabil la scara întregii țări (dat fiind faptul că exponatele aparțin patrimoniului a 27 de instituții muzeale) în vederea repunerii în circuitul public a unei game variate de piese restaurate din domeniile arheologiei, tehnicilor de prelucrare a metalelor, lemnului, textilelor, opere ale artelor vizuale și, nu în ultimul rând, a unor cărți vechi, deosebit de valoroase din punct de vedere istoric, științific și cultural.

Activitatea de restaurare este, fără îndoială, expresia unei înalte măiestrii, a unor talente autentice, în multe cazuri, cu efecte comparabile cu operele readuse „la viață”. Să redai unor obiecte, deteriorate din varii motive, o formă cât mai apropiată de original, reprezintă și un act de angajare civică. În această privință, își spune cuvântul și spiritul constructiv, într-o perioadă în care, nu de puține ori, prevalează tendința de a demola.

Cine a vizitat laboratoarele de restaurare a putut constata că este nevoie nu numai de multă migală, de răbdare, de perseverență, ci și de un respect ieșit din comun față de componente ale unui tezaur lăsat moștenire de înaintași, respect dublat de cunoștințe temeinice, multi și interdisciplinare. Aici, nu-și are locul kitsch-ul. Aici, nu pătrund superficialitatea, lucrul de mântuială, graba de a „bifa” un obiectiv înscris în programele de lucru. Totodată, metodele „clasice” de restaurare sunt, în bună măsură, înlocuite de tehnicile contemporane, inclusiv cele oferite de realizările erei digitale.

Trecerea în revistă a pieselor restaurate și contactul nemijlocit cu valori autentice permit să se evalueze rezultatele activității unor specialiști de marcă și dintr-o altă perspectivă. Incontestabil, avem de-a face cu elemente componente ale avuției naționale, concept clasic din sfera economiei. Este suficient să ne reamintim titlul celebrei lucrări a lui Adam Smith, Avuția națiunilor, pentru a aprecia activitățile despre care relatăm și prin prisma noțiunii de avuție națională.

În prezent, atât în țara noastră, cât și pe alte meridiane, au loc dezbateri ample legate de modul în care se poate calcula avuția națională. Dacă în cazul bunurilor tangibile, precum resursele naturale, produsele acumulate de-a lungul timpului, inclusiv cele durabile destinate consumului, s-au perfecționat metodologiile de calcul, în cazul bunurilor intangibile, cum sunt abilitățile, experiențele, cunoștințele acumulate, continuă să existe dificultăți. Sigur, există o piață a operelor de artă, a pieselor arheologice, a cărților rare, dar, dincolo de toate acestea, apare elementul definit prin investiția de frumos, de inteligență, de rafinament artistic, precum și stocul de cunoștințe. Includerea bunurilor intangibile în eforturile de cuantificare a avuției naționale este absolut justificată, cel puțin sub aspect metodologic. Cu siguranță, se vor găsi soluții și pentru satisfacerea acestei cerințe. Înseși bunurile intangibile, cărora restauratorii se străduiesc să le ofere o a doua viață, dau măsura unei părți importante a avuției naționale și, tocmai de aceea, se cer prețuite din toate unghiurile de vedere. Cuantificarea le va da, astfel, și un plus de valoare.