A fost actualizată Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult
Numărul 4, 2-8 feb. 2022 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 96 din 31 ianuarie 2022 a fost publicat OPANAF nr. 80/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 15/2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare. Reprezentanții menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OG nr.8/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse unele modificări și completări dispozițiilor prevăzute la art.1231 din Codul fiscal privind acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii. Potrivit actului normativ menționat, contribuabilii pot opta pentru depunerea cererii privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat (formularul 230) la entitatea nonprofit/unitatea de cult, beneficiară a sumei. Entității nonprofit/unității de cult îi revine obligația transmiterii prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent, a unui formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii.
În acest context, a fost promovat OPANAF nr. 80/2022, care reglementează, în esență, următoarele: ♦ actualizarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii; ♦ aprobarea modelului și conținutului formularului „Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230”; ♦ modificarea formularelor „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult” și „Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/ unităților de cult”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice