A fost actualizată Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult
Numărul 3, 29 ian. - 4 feb. 2025 » Direct de la sursă
Prin OPANAF nr. 103/2025, publicată astăzi în Monitorul Oficial nr. 68 din 28 ianuarie 2025, a fost aprobată Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și modelul și conținutul unor formulare. Prevederile prezentului ordin se aplică de către contribuabilii care optează pentru direcționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate începând cu anul 2024.
Astfel, pe lângă actualizarea Procedurii, prin OPANAF nr. 103/2025 a fost aprobat modelul, conținutul și instrucțiunile de completare pentru formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor”. De asemenea, au fost stabilite modelul și conținutul următoarelor formulare: a) 255 „Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private”; b) 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult”; c) „Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230, transmisă de entitatea beneficiară”; d) „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult”; e) „Notificare privind comunicarea contului bancar de către entitatea beneficiară”; f) „Notificare privind comunicarea datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor direcționate de aceștia din impozitul pe venit”; g) „Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult”.
Formularul 230 se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și care nu au optat la angajator/plătitorul de venit pentru distribuirea prin reținerea la sursă a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit. Contribuabilii completează formularul în următoarele situații: a) au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, și solicită restituirea acestora; b) dispun asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau unităților de cult. Formularul se depune până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru