A fost adoptat Statutul lucrătorului cultural profesionist
Telex » Știri 6 aprilie 2023
Executivul a adoptat, prin OUG, Statutul lucrătorului cultural profesionist, fiind astfel îndeplinit jalonul 345 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, proiectul de act normativ a fost elaborat în cadrul Reformei 3 - Reformarea sistemului de finanțare a sectorului cultural din, Componenta 11 - Turism și cultură și vizează maximizarea potențialului creativ al lucrătorilor culturali și menținerea activă a acestora pe piața muncii, dar și dezvoltarea sectoarelor culturale și creative și creșterea contribuției lor economice. „Practic, Statutul lucrătorului cultural profesionist propune un cadru coerent de protecție socială și fiscală aplicabil unor categorii profesionale atipice ce desfășoară activități artistice și culturale”, menționează reprezentanții ministerului de resort.
La elaborarea statutului a participat, în ultimele șase luni, o echipă multidisciplinară din România, cu expertiză în domeniul cultural-artistic, fiscal și al politicilor publice, care a beneficiat și de suportul a doi experți internaționali în cadrul unui proiect de asistență tehnică din partea UNESCO.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Coordonatorul de reforme și investiții a lansat în consultare publică propunerea legislativă Statutul lucrătorului cultural profesionist la data de 15 februarie 2023, iar textul acesteia a fost actualizat în acord cu recomandările și observațiile primite. Totodată, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management, a organizat patru evenimente de promovare a Statutului lucrătorului cultural profesionist în București (14 februarie), Iași (23 februarie), Timișoara (2 martie) și Cluj-Napoca (9 martie), în cadrul cărora au fost invitați la dialog profesioniștii care activează în sectoarele culturale și creative și care pot beneficia de măsurile de sprijin vizate prin respectivul Statut. „Ministerul Culturii își arată în continuare deschiderea la dialog, astfel încât legea de aprobare în Parlament a Ordonanței de urgență să fie în acord cu solicitările partenerilor sociali și, implicit, să răspundă nevoilor lucrătorilor culturali profesioniști din România”, se menționează în comunicat.
„Elaborarea unui Statut al lucrătorului cultural profesionist s-a impus ca necesară având în vedere experiența pandemiei COVID și impactul acesteia asupra celor care își desfășoară activitatea în sectorul cultural. Am dorit să construim un cadru unitar pentru ca, în situații de risc și nu numai, profesioniștii din sector să beneficieze de protecție socială și fiscală”, a transmis directorul Unității de Management a Proiectului, Bogdan Trîmbaciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial