A fost adoptată Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024-2030
Telex » Știri 30 octombrie, 16:06
Guvernul a adoptat astăzi, prin HG, Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024-2030, document care urmărește dezvoltarea capacității părinților sau a persoanelor care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia. Potrivit unui comunicat al Executivului, Ministerul Educației a elaborat acest document strategic împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în aplicarea art. 14, alin 2 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care menționează faptul că „statul sprijină părinții sau reprezentantul legal în vederea exercitării responsabilităților privind creșterea, îngrijirea, educarea copiilor”.
Strategia cuprinde o serie de obiective, direcții de acțiune și măsuri prin care Guvernul, prin instituțiile publice naționale autorizate, împreună cu parteneri din mediul public și privat sau din rândul societății civile, vin în întâmpinarea nevoilor acelor familii care au dificultăți în exercitarea rolului lor parental.
„Strategia se bazează pe inițiative anterioare și a fost elaborată în concordanță cu politicile și strategiile la nivel european și național, conceptul parentalității aflându-se la baza unui model de acțiune publică ce vizează susținerea familiilor în rolul lor parental. Transpunerea coerentă și organizată a elementelor existente privind sprijinul parental într-o strategie națională reprezintă o soluție validată de practica europeană și internațională, pentru impulsionarea creșterii gradului de educație parentală în rândul populației din România”, se menționează în comunicat.
Sprijinul parental vizează programele și serviciile (activitățile de informare, asistență, consiliere și formare) destinate părinților și celor care se ocupă de îngrijirea, protecția și educația copiilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial