A fost aprobată instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor
Numărul 27, 4-10 octombrie 2016 » Direct de la sursă
Pentru creșterea transparenței cu privire la interacțiunea dintre decidenții din Executiv (prim-ministru, miniștri, secretari de stat și alte funcții asimilate demnitarilor) și grupurile specializate din societatea civilă și mediul de afaceri, respectiv pentru a spori calitatea în contextul inițierii sau modificării unei politici publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a supus aprobării Memorandumul cu tema Instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor (RUTI). Potrivit reprezentanților Executivului, scopul RUTI este creșterea calității politicilor publice inițiate de autorități (prin politici publice înțelegându-se orice inițiativă guvernamentală cu impact public – nu numai proiecte de hotărâri de Guvern/ordonanțe simple/de urgență/proiecte de lege, ci și programe de finanțare, strategii și alte tipuri de acțiuni), dar și a unora noi care pot fi preluate din afara spectrului guvernamental.
„Guvernul, la propunerea MCPDC, face un prim pas, într-un demers mai amplu, în direcția stabilirii unor reguli asumate în interacțiunea dintre decidenții din Guvern și grupurile specializate din societate (din mediul de afaceri și ONG) cu scopul explicit de a crește, de o manieră transparentă și asumată, calitatea politicilor publice inițiate de Guvern sau preluate de mediul guvernamental. Ne aliniem practicilor europene și celor din SUA care și-au dovedit impactul pozitiv asupra calității deciziilor privind politicile publice, restul prevederilor legale prin care cetățenii în sens larg cunosc și comentează proiectele de acte normative (Legea nr. 52/2003) rămânând obligatorii”, a declarat ministrul de resort, Violeta Alexandru.
Menționat ca măsură preventivă în Strategia Națională Anticorupție 2016-2020 (Obiectivul specific 1.1 – Creșterea transparenței instituționale și a proceselor decizionale), RUTI se adresează grupurilor din societatea civilă și mediul de afaceri care practică deja activități prin care își propun, în mod asumat, să convingă decidenții, în mod legal, să inițieze o politică publică, respectiv să modifice o politică publică, și nu să slăbească eforturile instituțiilor de combatere a corupției. Demersul MCPDC, materializat într-o platformă de stocare a informațiilor (marea majoritate accesibile publicului larg, unele doar administrației) din care vor rezulta o serie de acțiuni prin care să se cunoască, în mod transparent și asumat, colaborarea dintre cele două părți, nu înlocuiește mecanismele de consultare cu publicul larg, așa cum sunt reglementate acestea în Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
„Mecanismul implică o evidență a interacțiunilor (tip întâlnire față în față) între decidenți și grupuri specializate prin publicarea de către miniștri/secretari de stat și conducători asimilați acestora a agendei lor, respectiv a informațiilor-cheie despre cine sunt grupurile interesate să convingă decidenții să adopte o politică publică și/sau să modifice una existentă. Prin decidenți înțelegem: prim-ministrul, șeful Cancelariei prim-ministrului și secretarul general al Guvernului, miniștri, secretari de stat, conducători cu rang de demnitar ai altor instituții sau organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor. Prin grupuri specializate ne referim la: societăți cu personalitate juridică, asociații, fundații și federații, organizații religioase ale cultelor sau asociate unui cult, organizații sindicale, organizații patronale, Camere de Comerț, structuri asociative ale administrației publice locale, alte tipuri de organizații legal constituite. Sunt asimilate grupurilor specializate și următoarele categorii: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi de familie, cabinete individuale, cabinete asociate, societatea profesională, cu sau fără personalitate juridică”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Prevederile RUTI vor intra în vigoare în două săptămâni de la aprobarea Memorandumului, iar platforma va fi disponibilă la adresa ruti.gov.ro. „Mecanismul recunoaște, astfel, interacțiunile inerente într-o societate democratică deschisă, care pot chiar contribui la sporirea răspunderii guvernanților și pot determina creșterea participării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor”, se arată în comunicat.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național