A fost constituit Comitetul interinstituțional pentru elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și a planului de acțiune aferent
Numărul 1, 10-16 ian. 2024 » Direct de la sursă
Prin Decizie a prim-ministrului (publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din 4 ianuarie 2024) a fost constituit Comitetul interinstituțional pentru elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și a planului de acțiune aferent. În componența Comitetului intră reprezentanți ai următoarelor instituții: Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Banca Națională a României, Autoritatea Vamală Română. Comitetul elaborează Strategia națională pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și planul de acțiune aferent, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului inițiată de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin Ministerul Finanțelor.
Potrivit actului normativ, Comitetul își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, aprobat în prima ședință de lucru. Comitetul se reunește în ședințe de lucru la solicitarea președintelui sau a oricărui membru. La ședințele Comitetului pot participa, în calitate de invitați, experți sau reprezentanți ai altor entități, instituții și/sau autorități și specialiști în domeniu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc