MyWIZ - Business în cloud
A fost înființat Senatul Culturii

A fost înființat Senatul Culturii

Numărul 9, 13-19 martie 2018  »  Direct de la sursă

Academia Română și Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) au semnat un protocol prin care se înființează Senatul Culturii, organism cu rol consultativ, prin intermediul căruia MCIN va beneficia de experiența Academiei Române în configurarea politicilor publice din domeniul culturii.

Senatul Culturii își propune să elaboreze Strategia Națională în domeniul Culturii pe termen lung, să colaboreze pentru asigurarea unui înalt nivel valoric și organizatoric al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și participării României la Primul Război Mondial. În acest context, vor fi constituite grupuri de lucru de specialitate, în diverse domenii culturale. „Menirea noastră este să fim în slujba națiunii române, să fim în serviciul națiunii române și asta o putem face bine numai pe baza rezultatelor cercetărilor științifice obținute în unitățile noastre și în Academia Română. Deja sunt în curs de elaborare și finalizare o serie de proiecte care sunt cu destinație specială anului Centenarului Marii Uniri. Ele se inițiază acum și vor continua, unele dintre ele pe durată medie, iar altele pe durată mai lungă”, a declarat acad. Cristian Hera, președintele Academiei Române.

„Semnarea protocolului reprezintă una dintre primele acțiuni dintr-un efort mai larg, care vizează profesionalizarea actului administrativ în domeniul culturii, precum și corelarea energiilor creatoare românești, prea multă vreme dispersate, într-un demers consensual, național și european”, a subliniat ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu.

Din Senatul Culturii vor face parte președintele Academiei Române, ministrul Culturii și Identității Naționale și președinții următoarelor secții științifice ale Academiei Române: Secția de filologie și literatură, Secția de științe istorice și arheologie, Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, Secția de arte, arhitectură și audiovizual, Secția de știință și tehnologia informației, precum și reprezentanți ai uniunilor de creație și personalitățile relevante ale acestora.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.