A fost modificată procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante
Telex » Știri 11 decembrie 2020
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.998/2020 privind modificarea și completarea OMFP nr. 2.810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1.211 din 11 decembrie 2020. Actul normativ a fost elaborat în vederea armonizării prevederilor Ordinului nr. 2.810/2019 cu modificările și completările care au intervenit în OG nr. 6/2019, şi care conțin prevederi cu privire la:
▪ eliminarea sintagmei „în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei” din titlul ordinului, precum și din titlul procedurii prevăzute în anexa la ordin;
▪ modificarea termenului de depunere a notificării;
▪ modificarea termenului de depunere a cererii de restructurare a obligațiilor bugetare;
▪ completarea sferei de aplicare a prevederilor ordinului prin includerea unor noi categorii de debitori: debitorii care pierd eşalonarea la plată întrucât disponibilităţile băneşti ale acestora, previzionate pe perioada de derulare a eşalonării, nu permit susţinerea acesteia, precum și debitorii care au garantate obligaţiile bugetare potrivit art. 210-211 şi art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
▪ reglementarea expresă a faptului că notificarea poate fi retrasă oricând de către debitor la cererea acestuia, fără ca debitorul să piardă dreptul de a depune o nouă notificare până la împlinirea termenului prevăzut de lege;
▪ clarificarea prevederilor referitoare la plata procentului de 5%, 10% sau 15% reprezentând avans ce trebuie plătit prin raportare la cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată;
▪ clarificarea unor aspecte de procedură în legătură cu emiterea deciziilor în cazul în care sunt plătite anticipat sume cuprinse în graficul de plată, sau debitorul solicită modificarea sau menținerea înlesnirii la plată, precum şi pentru orice alte operaţiuni privind procedura de acordare şi de urmărire a derulării înlesnirilor la plată.
Totodată, au fost aduse modificări anexelor nr. 1-2 și 4-16 la Procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 iulie 2020. Astfel, aceste anexe au fost înlocuite cu anexele nr. 1-15 la noul ordin, iar modificările sunt, în esenţă următoarele:
▪ la anexele nr. 1-4 și 6 din procedură, sintagma „31 decembrie 2018” se înlocuiește cu sintagma „31 iulie 2020”;
▪ la anexele nr. 1-4 și 6 din procedura, sintagma „1 ianuarie 2019” se înlocuiește cu sintagma „1 august 2020”;
▪ la anexa nr. 4 din procedură la secțiunea A-II. Alte condiții, lit b4) sintagma „cuantumul obligațiilor bugetare” se completează cu sintagma „cuantumul obligațiilor bugetare principale”.
În plus, sunt reglementate și formularele care se utilizează pentru menţinerea înlesnirii la plată a cărei valabilitate a fost pierdută, pentru modificarea înlesnirii la plată, precum şi pentru orice alte operaţiuni privind procedura de acordare şi de urmărire a derulării înlesnirilor la plată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național