A fost promulgată legea potrivit căreia, de la 1 iulie, e-Factura va deveni obligatorie în relația dintre firme și instituțiile statului
Numărul 19, 18-24 mai 2022 » Curier legislativ
Președintele Klaus Iohannis a semnat marți, 17 mai, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii în dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea. Actul normativ are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice. Potrivit expunerii de motive, implementarea și operaționalizarea sistemului național privind factura electronică RO eFactura vizează trei direcții mari de acțiune: oferirea unui serviciu public electronic necesar derulării contractelor de achiziții publice, contractelor de achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii și tranzacțiilor dintre operatorii economici, în fapt un instrument de sprijin adaptat evoluției contextului pandemic, coerența în realizarea și aplicarea politicilor și reformelor fiscal-bugetare prin gestionarea în mod eficient a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice, respectiv implementarea unor mecanisme corecte și eficiente care să asigure monitorizarea execuției bugetare și a sumelor alocate diferitelor programe de investiții, creșterea eficienței și eficacității în colectarea impozitelor și taxelor, cu concentrare în special în ceea ce privește îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA, precum și prevenirea și combaterea fraudei, a evaziunii și a eventualelor abuzuri în domeniul TVA.
Noua lege include o serie de amendamente față de forma promovată de Executiv. Unul dintre acestea are ca scop intenția de a asocia atestarea primirii facturii electronice în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, administrat de Ministerul Finanțelor, cu această persoană juridică de drept public, astfel că sintagma „se aplică semnătura electronică a Ministerului Finanțelor” a fost înlocuită cu expresia „aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor”.
În acest sens, a fost modificată și definiția, potrivit actului normativ, a „destinatarului facturii electronice” – operatorul economic, autoritatea contractantă, entitatea contractantă și orice altă entitate care primește factura electronică însoțită de sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura. Similar, s-a operat modificarea și în cazul definiției „destinatarului unei facturi electronice emise în relația B2G” – autoritatea contractantă, entitatea contractantă sau unitatea de achiziții centralizate cu atribuții în acest sens potrivit legii, care primește factura electronică însoțită de sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor în sistemul național privind factura electronică RO eFactura.
Legea promulgată prevede, față de forma inițială, în ceea ce privește facturarea electronică în relația B2B, că „operatorii economici înregistrați în Registrul RO e-Factura care nu dispun de o aplicație de conversie pot utiliza aplicația informatică pusă Ia dispoziție de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, la momentul operaționalizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura”.
De asemenea, toate funcționalitățile Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura utilizate de către operatorii economici înrolați sunt accesibile acestora și prin servicii digitale de tip mașină-la-mașină, respectiv interfețe de aplicație programabile.
În vederea gestionării mai eficiente a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice, prin implementarea unor mecanisme adaptate evoluției tehnologice actuale, care să asigure monitorizarea execuției bugetare și a sumelor alocate diferitelor programe de investiții, a fost considerată necesară introducerea facturării electronice obligatorii în relația B2G (Business-to-Government). Întrucât sistemul de facturare electronică RO e-Factura a fost operaționalizat încă din luna noiembrie a anului trecut, iar aplicarea opțională a acestuia a facilitat cunoașterea mecanismului de funcționare atât pentru operatorii economici, cât și pentru autoritățile publice, noua lege prevede ca trecerea de la aplicarea opțională la cea obligatorie să se realizeze începând cu data de 1 iulie 2022. Astfel, potrivit legii, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația, în relația B2G, definită conform art. 2 alin. (1) lit. m), să emită facturi electronice și să le transmită prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.
De asemenea, noul act normativ prevede că, în termen de 30 de zile de la data adoptării Deciziei de autorizare a României să aplice o măsură specială de derogare de la articolele 178, 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare, prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se stabilesc categoriile de operatori economici stabiliți în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care au obligația de a emite facturi electronice în relația B2B și de a le transmite prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, precum și data de la care intervine această obligație.
UPDATE: Legea nr. 139/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 490 din 17 mai 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național