A fost reamenajat parcul din centrul Mangaliei
Telex » Știri 24 august 2020
Primăria Municipiului Mangalia anunţă că a finalizat, recent, lucrările de reamenajare peisagistică a parcului din zona fostului Oficiu Poştal, situat în centrul oraşului. Conform planurilor de sistematizare, în mai multe zone ale localităţii, au avut loc lucrări de reamenajare a parcurilor, spaţiilor verzi şi zonelor de recreere. Astfel, vechiul parc din apropierea fostei Poşte a fost desfiinţat, iar pe terenul respectiv s-a amenajat o nouă zonă de relaxare cu mai multe spaţii verzi, alei pietonale, băncuţe şi iluminat ambiental cu led-uri. Pe platoul din centrul parcului, s-au montat dale noi, iar aleile de acces din zona de umbrar au fost pavate cu dale din piatră. Intervenţiile din teren au cuprins şi lucrări de înfrumuseţare a spaţiilor verzi. S-a refăcut complet sistemul de irigaţii automatizat din parc şi s-a schimbat pompa de apă potabilă.
Potrivit unui comunicat al municipalităţii, asemenea spaţii de relaxare, dar şi locuri de joacă vor fi create şi în alte zone din oraş.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial