A fost semnat Memorandumul privind construcția Interconectorului de Gaze între România și Serbia
Telex » Știri 5 august, 16:00
Țara noastră își asumă rolul de lider regional în sectorul energetic prin conectarea BRUA cu nodul Mokrin din Serbia
România și Serbia și-au consolidat cooperarea energetică prin semnarea Memorandumului de Înțelegere privind proiectul de construire a interconectorului de gaze. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, investiția vizează conectarea sistemelor naționale de transport al gazelor naturale din cele două țări, realizând legătura dintre nodul tehnologic Mokrin din Serbia și magistrala de transport BRUA de pe teritoriul României.
Pe teritoriul României, conducta de transport gaze naturale se va cupla la conducta BRUA (localitatea Petrovaselo, județul Timiș) și va avea o lungimea de circa 86 km (granița dintre România și Serbia – localitatea Comloșu Mare, județul Timiș). Conducta traversează, pe teritoriul României, următoarele UAT-uri: Recaș, Lenauheim, Remetea Mare, Giarmata, Pișchia, Sânandrei, Orțișoara, Satchinez, Biled, Șandra, Gottlob, Comloșu Mare. „Conducta va fi proiectată astfel încât să asigure curgerea bidirecțională a unui debit de gaze de minimum 1,6 mld Smc/an (183.000 Smc/h). România și Serbia vor face toate eforturile pentru a începe construcția propriu-zisă anul viitor, investiția fiind estimată a fi finalizată până în 2028. Acest proiect reprezintă un pas major în consolidarea securității energetice a ambelor țări și în integrarea regională a piețelor, prin diversificarea rutelor de aprovizionare“, precizează Ministerul Energiei.
„Astăzi, România și Serbia au făcut un pas important pentru interconectarea sistemelor de transport a gazelor naturale. Memorandumul constituie baza pentru ca ambele țări să demareze investiția BRUA – Mokrin. Totodată, lucrăm îndeaproape pentru accelerarea interconectărilor de energie electrică, având toate premisele pentru finalizarea integrală a conexiunii Reșița – Pancevo în prima parte a anului 2025. Este esențial ca energia să circule ușor între țările noastre, ceea ce ar asigura două lucruri esențiale: o piață reală, competitivă, care va aduce prețul corect consumatorilor; securitate energetică, dezinsularizarea sistemelor energetice și diversificarea surselor de aprovizionare, poziționând România ca lider regional în sectorul energetic și furnizor de stabilitate geopolitică. Aceste elemente combinate, precum și investiția în sine în infrastructură, generează încredere și creștere economică, locuri de muncă și dezvoltarea întregii regiuni“, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial