A fost semnat protocolul de colaborare pentru construcția metroului din Cluj
Telex » Știri
27 ianuarie 2022
Protocolul de colaborare pentru construcția metroului Cluj-Napoca - Florești a fost semnat, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. „Am semnat protocolul de colaborare pentru construcția metroului de la Cluj-Napoca și Florești. Traseul va avea 21 de km, cu 19 stații. Din estimările preliminare va transporta până la 164.000 de călători pe zi în anul 2030”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. El a subliniat că Ministerul Transporturilor va finanța acest obiectiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea totală estimată este de două miliarde de euro.
Primăriile Cluj-Napoca și Florești se vor ocupa de licitația pentru proiectarea și execuția acestui proiect, dar și de implementarea contractului, a precizat ministrul, adăugând că lucrările de bază pentru primele 9 stații trebuie încheiate până în anul 2026.
La finele anului trecut, MTI a anunțat aprobarea de către Executiv a indicatorilor tehnico-economici pentru Magistrala I de metrou Cluj, valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) fiind de aproape 10,113 miliarde lei. Prin obiectivul de investiții „Tren metropolitan Gilău - Florești - Cluj-Napoca - Baciu - Apahida - Jucu - Bonțida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj” se are în vedere construcția unei linii de metrou ușor cu o lungime 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran. Amplasamentul este în județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar beneficiarii sunt UAT Municipiul Cluj-Napoca și UAT Comuna Florești.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 10.112.816.000 lei, iar finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile (inclusiv PNRR), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și de la bugetul local al UAT Municipiul Cluj-Napoca și al UAT Comuna Florești, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, se menționa în comunicatul MTI.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc