A fost stabilit nivelul comisioanelor de gestiune, analiză, administrare și risc pentru o serie de programe guvernamentale, pentru anul 2021
Telex » Știri 26 martie 2021
În Monitorul Oficial nr. 302 din 25 martie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 441/2021 al ministrului Finanţelor privind stabilirea nivelului comisionului de gestiune și al comisionului unic de analiză în cadrul programului „Noua casă”, al comisionului de administrare și al comisionului de risc în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, al comisionului de administrare și al comisionului de risc în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și al comisionului de administrare și al comisionului de risc în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”
Astfel, pentru anul 2021, comisionul de gestiune al garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM), în numele și în contul statului român, în cadrul programului „Noua casă“, a fost stabilit la 0,30% pe an, calculat la soldul garanției statului. De asemenea, a fost aprobat comisionul unic de analiză de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de FNGCIMM.
Actul normativ stabileşte, totodată, comisionul de administrare pentru garanțiile acordate în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, la nivelul de 0,30% pe an, calculat la soldul finanțării garantate, și comisionul de risc în valoare de 1%, aplicat la valoarea garantată.
S-a mai stabilit ca nivelul comisionului de administrare pentru garanțiile acordate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA să fie de 0,15% pe an, pentru toată perioada de valabilitate a garanțiilor, calculat la valoarea/soldul garanției statului. Pentru garanțiile acordate de FNGCIMM, aferente programului menţionat, a fost aprobat comisionul de risc la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4-6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat.
Comisionul de administrare pentru garanțiile acordate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“ s-a stabilit la nivelul de 0,15% pe an, pentru toată perioada de valabilitate a garanțiilor, calculat la valoarea/soldul garanției statului. Pentru garanțiile acordate de FNGCIMM, aferente acestui program, a fost aprobat comisionul de risc la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4-6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice