Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
A fost stabilită Procedura privind înregistrarea fiscală, la solicitarea notarilor publici, a persoanelor nerezidente care nu dețin cod de identificare fiscală în sensul art. 82 din Codul de procedură fiscală

A fost stabilită Procedura privind înregistrarea fiscală, la solicitarea notarilor publici, a persoanelor nerezidente care nu dețin cod de identificare fiscală în sensul art. 82 din Codul de procedură fiscală

Telex » Știri astăzi, 9:41  

Prin OPANAF nr. 247/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 181 din 28 februarie 2025, a fost stabilită Procedura privind înregistrarea fiscală, la solicitarea notarilor publici, a persoanelor nerezidente care nu dețin cod de identificare fiscală în sensul art. 82 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Procedura se aplică de către compartimentul cu atribuții în domeniul înregistrării fiscale din cadrul organului fiscal central competent (compartiment de specialitate). Prin organ fiscal central competent, în sensul prezentei proceduri, se înțelege organul fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrat(ă) biroul individual sau societatea profesională din care face parte notarul public care solicită înregistrarea fiscală a persoanei nerezidente.

Potrivit actului normativ, în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, notarii publici solicită Agenției Naționale de Administrare Fiscală înregistrarea fiscală a unei persoane nerezidente. Solicitarea de înregistrare fiscală se transmite prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de către Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor.

În cazul în care notarul public solicită înregistrarea fiscală a unei persoane fizice nerezidente, transmite, în mod obligatoriu, însă fără a se limita la acestea, următoarele informații referitoare la respectiva persoană: numele; prenumele; data nașterii; locul nașterii; sexul (M/F); adresa domiciliului actual (adresa din străinătate): țara; unitate administrativ-teritorială (spre exemplu: regiune, land, district și altele asemenea, dacă este cazul); localitate; strada; detalii adresă (număr, bloc, scară, etaj, apartament, alte detalii adresă); cod poștal (dacă este cazul); telefon; e-mail; date privind actul de identitate: tipul actului de identitate (pașaport, card de identitate sau oricare alt document doveditor de identitate), seria actului de identitate (dacă este cazul), numărul actului de identitate, emitentul actului de identitate, data la care a fost emis actul de identitate și data până la care actul de identitate este valabil; codul de identificare fiscală al persoanei, din statul de rezidență, în cazul în care deține un astfel de identificator; persoana fizică pentru care se solicită înregistrarea fiscală este: persoană fizică română fără domiciliu în România, persoană fizică străină fără domiciliu în România; motivația pentru formularea solicitării.

În cazul în care notarul public solicită înregistrarea fiscală a unei alte categorii de persoane nerezidente, transmite, în mod obligatoriu, însă fără a se limita la acestea, următoarele informații: denumirea; forma juridică; data înființării; codul de identificare fiscală în țara de rezidență; adresa sediului social: țara de rezidență; localitatea de rezidență; adresa completă din țara de rezidență; telefon; e-mail; motivația pentru formularea solicitării.

Pentru fiecare persoană nerezidentă se anexează documente doveditoare ale informațiilor cuprinse în solicitare, și anume: documente din care rezultă identitatea persoanei fizice nerezidente. Aceste documente trebuie să fie valabile la data transmiterii cererii de înregistrare fiscală prin intermediul aplicației informatice; documente emise de registrul comerțului sau organisme similare din statul străin în care este înregistrată persoana juridică străină.

Fiecare solicitare de înregistrare fiscală trebuie să cuprindă denumirea și codul de identificare fiscală ale notarului public solicitant.

La primirea solicitării de înregistrare fiscală, compartimentul de specialitate verifică în registrul contribuabililor dacă persoana nerezidentă are deja atribuit cod de identificare fiscală.

Dacă pentru o persoană nerezidentă sunt identificate mai multe coduri de identificare fiscală, se reține, în vederea comunicării, codul de identificare fiscală atribuit cel mai recent.

Pentru persoanele nerezidente care nu au fost identificate în registrul contribuabililor, compartimentul de specialitate atribuie numărul de identificare fiscală sau codul de înregistrare fiscală, după caz, și emite certificatul de înregistrare fiscală. Certificatul de înregistrare fiscală se arhivează, până la ridicarea de către contribuabilul nerezident sau împuternicitul acestuia de la organul fiscal competent, împreună cu toate documentele emise sau primite în cadrul derulării procedurii, la dosarul fiscal al contribuabilului. Organul fiscal competent soluționează solicitările de înregistrare fiscală transmise de notarii publici în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii acestora.

Pentru fiecare persoană nerezidentă pentru care a fost formulată o solicitare de înregistrare fiscală de către notarii publici, organul fiscal competent comunică, prin intermediul aplicației informatice, după caz: a) codul de identificare fiscală existent în registrul contribuabililor, în cazul persoanelor nerezidente care erau, la data solicitării, înregistrate fiscal în România; b) codul de identificare fiscală atribuit ca urmare a solicitării notarului public, în cazul persoanelor nerezidente care nu au fost identificate ca fiind deja înregistrate fiscal în România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.