Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
A fost stabilită Procedura privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile

A fost stabilită Procedura privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile

Numărul 50-51, 18 dec. 2024 - 14 ian. 2025  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 1265 din 16 decembrie 2024 a fost publicat OPANAF nr. 6.942/2024 pentru aprobarea Procedurii privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile și a unor formulare utilizate în aplicarea procedurii, precum și pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, precum și pentru modificarea OPANAF nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice. Potrivit noului act normativ, stingerea creanțelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, reprezentând construcție și teren aferent, precum și terenuri fără construcții, după caz (dare în plată), se realizează în baza unei cereri al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la Ordin, transmisă organului fiscal competent, prevăzut la titlul III capitolul I din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Pot face obiectul dării în plată bunurile imobile proprietatea debitorului, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, cu excepția: a) bunurilor care fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietății, revendicarea și restituirea acestora, potrivit legii, după caz; b) bunurilor care fac obiectul unor litigii; c) bunurilor care sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participațiune sau la capitalul social al unei alte societăți; d) bunurilor care sunt închiriate, concesionate sau arendate, după caz.

Prin excepție, pot face obiectul dării în plată bunurile imobile aflate în proprietatea persoanelor care și-au asumat obligația de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală (debitori garanți). În acest caz, bunurile trebuie să nu fie supuse executării silite și să nu fie grevate de alte sarcini cu excepția ipotecii constituite în condițiile art. 24 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală. Cererea de stingere a creanțelor fiscale prin darea în plată a acestor bunuri se transmite de către debitor organului fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale ale acestuia.

Pot face obiectul dării în plată și bunurile imobile aflate în proprietatea: a) debitorilor/debitorilor garanți care se află sub incidența legislației privind insolvența, caz în care cererea de stingere a creanțelor fiscale prin dare în plată se întocmește de către administratorul/lichidatorul judiciar și se transmite organului fiscal competent; b) debitorilor/debitorilor garanți cărora li s-a instituit administrarea specială în perioada de privatizare, caz în care cererea de stingere a creanțelor fiscale prin dare în plată se întocmește de către administratorul special și se transmite organului fiscal competent.

Prezenta procedură se aplică creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, precum și creanțelor transmise spre recuperare organului fiscal central care se fac venit la bugetul de stat.

Procedura de dare în plată nu se aplică pentru stingerea creanțelor fiscale cu reținere la sursă și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora, a drepturilor vamale și a altor creanțe transmise spre colectare organului fiscal central care nu se fac venit la bugetul de stat.

Valoarea de stingere a creanțelor fiscale prin dare în plată este: a) în cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică, pentru care nu s-a deschis procedura insolvenței, valoarea cea mai mică dintre valoarea stabilită prin evaluarea bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile art. 232 din Codul de procedură fiscală, și valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidențiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu reglementările legale în vigoare; b) în cazul debitorului/debitorului garant persoană fizică, valoarea stabilită prin evaluarea bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile art. 232 din Codul de procedură fiscală; c) în cazul debitorului/debitorului garant pentru care s-a deschis procedura insolvenței, valoarea de lichidare din raportul de evaluare, stabilită potrivit legii insolvenței.

Prin actul normativ au mai fost aprobate, printre altele, modelul, caracteristicile de tipărire și conținutul următoarelor formulare: a) Cerere privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; b) Acord privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; c) Certificat de atestare fiscală; d) Certificat de atestare fiscală pentru contribuabilii care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii; e) Cerere privind preluarea în administrare a bunurilor imobile ce fac obiectul procedurii de dare în plată; f) Referat privind stingerea creanțelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; g) Decizie privind aprobarea cererii privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; h) Decizie privind respingerea cererii privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; i) Decizie privind modificarea deciziei privind aprobarea cererii privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; j) Decizie prin care se ia act de retragerea cererii debitorului privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile; k) Decizie privind revocarea, în tot sau în parte, a deciziei privind aprobarea cererii privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.