Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
A fost suplimentat bugetul alocat schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

A fost suplimentat bugetul alocat schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Telex » Știri 3 octombrie, 9:16  

Executivul a suplimentat, prin HG, bugetul pentru anul 2024 alocat schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu suma de 192,5 milioane  lei, de la 270 milioane lei la 462,5 milioane lei. Se va asigura, astfel, plata integrală a ajutorului reprezentând reducerea accizei la motorină, aferent perioadei 1 aprilie 2024 – 30 iunie 2024. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), suma de 192,5 milioane lei provine din următoarele surse de finanțare: 60 milioane lei în conformitate cu prevederile HG nr. 848/2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024; 132,5 milioane lei în conformitate cu prevederile HG nr. 1.168/2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.

Schema de ajutor de stat se aplică unui număr mediu de peste 17.600 producători agricoli, respectiv: persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice indiferent de forma de organizare și/sau organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare și/sau organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Resursele financiare totale au o valoare de 462,5 milioane lei din bugetul MADR pe anul 2024.

Actul normativ se implementează de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.