Absorbția fondurilor europene pentru intervalul 2007-2013 a rămas, în iulie, aceeași ca în luna precedentă
Telex » Știri
8 august 2016
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a rămas, în iulie, la acelaşi nivel ca în luna precedentă, respectiv la 76,69% pe cadrul financiar 2007-2013, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE). Astfel, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde de euro, în 31 iulie. În ceea ce priveşte rata absorbţiei efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta a crescut cu 3,29 puncte procentuale, la 71,76% (13,6 miliarde euro).
Pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice rata de absorbţie curentă era de 90,02%, pe Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - 97,71%, pe Programul Operaţional Sectorial Mediu a crescut la 77,45%, pe Programul Operaţional Regional - 83,91%, pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - 65,14%, pe Programul Operaţional Sectorial Transport - 68,8%, iar pe Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative - 98,66%.
După cum am informat, vineri, 5 august, a fost termenul limită de transmitere a ultimei aplicaţii de plată intermediară pentru pentru Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi Programul Operaţional Operaţional Asistenţă Tehnică. Pentru Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Mediu data limită este 5 septembrie. De asemenea, 31 martie 2017 reprezintă termenul până la care trebuie transmisă la Comisie, prin SFC 2007, aplicaţia de plată a soldului final şi a declaraţiei finale de cheltuieli.
(Sursa: Agerpres)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni