Accelerarea tranziției la vehicule nepoluante
Numărul 44, 21-27 nov. 2017 » Lumea în care trăim
Un pachet de măsuri pentru a accelera tranziția la vehicule cu emisii de CO2 reduse sau chiar zero a fost propus recent de Comisia Europeană (CE). Acesta reprezintă un pas decisiv înainte în ceea ce privește punerea în aplicare a angajamentelor asumate în cadrul Acordului de la Paris, ce au în vedere reducerea obligatorie cu cel puțin 40% a emisiilor până în 2030 în interiorul UE.
- noi standarde privind CO2, care să sprijine producătorii în direcția inovării și a lansării pe piață de vehicule cu emisii scăzute;
- o directivă privind vehiculele nepoluante, pentru a promova soluțiile de mobilitate curată în procedurile de achiziții publice;
- un plan de acțiune și soluții de investiții pentru a instala la nivel transeuropean o infrastructură pentru combustibili alternativi;
- revizuirea directivei privind transportul combinat, care promovează utilizarea combinată a diferitelor moduri de transport de mărfuri;
- o directivă privind serviciile de transport de călători cu autocarul, menită să stimuleze dezvoltarea de legături rutiere pe distanțe lungi în Europa și să ofere alternative la utilizarea autoturismelor personale;
- o inițiativă privind bateriile, care sprijină conceperea și producerea în UE a vehiculelor și altor soluții privind mobilitatea, precum și a componentelor acestora.
Propunerile privind mobilitatea curată vor fi trimise colegiuitorilor, iar CE solicită tuturor părților interesate să colaboreze îndeaproape pentru a asigura adoptarea și punerea rapidă în aplicare a acestor propuneri și măsuri, astfel încât beneficiile pentru industria, companiile, lucrătorii și cetățenii din UE să fie maximizate și generate cât mai rapid posibil.
Pachetul de măsuri propus face parte dintr-un context politic mai larg care vizează consolidarea și creșterea competitivității industriei europene și este al doilea pachet privind mobilitatea prezentat de Comisia Europeană în acest an, după Europa în mișcare din luna mai.
(Copyright foto: kasto / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial