Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ACEA: Piața auto din România a avut o creștere superioară celei din Europa, în luna aprilie

ACEA: Piața auto din România a avut o creștere superioară celei din Europa, în luna aprilie

Numărul 20, 24-30 mai 2023  »  Breviar statistic

Vânzările de autoturisme în Europa au crescut și în luna aprilie, pentru a nouă lună la rând, ca urmare a îmbunătățirii lanțurilor de aprovizionare, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Această asociație, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 964.932 autoturisme au fost înmatriculate în luna aprilie 2023 în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 16,1% comparativ cu luna aprilie 2022. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 17,2% în ritm anual, până la 803.188 de autoturisme.

Toate piețele auto din UE au înregistrat creșteri puternice în luna aprilie, în frunte cu cele din Italia (29,2%) și Franța (21,9%). În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 16,5% în ritm anual în luna aprilie, până la 9.865 de unități.

În primele patru luni ale acestui an, piața auto din UE a înregistrat o creștere de 17,8% până la 3,5 milioane de autoturisme. În pofida acestui progres de la un la altul, vânzările de autoturisme în UE sunt cu 22,8% mai mici decât în perioada similară a anului 2019, ceea ce scoate în evidență problemele cu care se confruntă în continuare piața auto din UE. Piața auto din România a avut o creștere de 25,1% în primele patru luni ale acestui an, când au fost înmatriculate 46.831 de autoturisme.

Potrivit ACEA, 44% din autoturismele noi înmatriculate în perioada ianuarie-aprilie 2023 în Uniunea Europeană au fost vehicule electrice, categorie care include atât automobilele pe baterie, cele de tip plug-in hybrid și vehiculele hibride. Comparativ, în primele patru luni ale anului trecut ponderea vehiculelor electrice a fost de 42%.

În rândul principalilor constructori auto generaliști, o creștere semnificativă, de 41,1%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna aprilie de grupul francez Renault, care a înmatriculat 91.413 de autoturisme. Performanțele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 45,2% în ritm anual, până la 41.013 unități. În primele patru luni ale anului, în Uniunea Europeană au fost înmatriculate 177.830 de autoturisme Dacia, în creștere cu 42,3% în ritm anual, cota de piață a mărcii Dacia ajungând la 5,1%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.