Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

ACEA: Piața auto din România a înregistrat, în iunie, cel mai semnificativ declin din UE

Telex » Știri 15 iulie 2016  

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus EFTA) au înregistrat în iunie a 34-a lună consecutivă de creştere, ajungând aproape de nivelul de dinaintea crizei financiare, în timp ce România a raportat cel mai semnificativ declin, a anunţat, astăzi, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citată de DPA. Piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 36,7% în iunie, fiind înmatriculate 5462 de autoturisme, faţă de 8630 de vehicule în perioada similară din 2015.

Luna trecută, au fost livrate în Europa peste 1,5 milioane de autoturisme, în creştere cu 6,5% faţă de iunie 2015, când s-au vândut 1,41 milioane de vehicule. Aproape toate marile pieţe au contribuit pozitiv la creşterea generală din iunie 2016, în special Italia (11,9%), Spania (11,2%), Germania (8,3%). Piaţa auto din Marea Britanie a înregistrat o scădere de 0,8% în iunie, consumatorii fiind îngrijoraţi de impactul referendumului din 23 iunie, când alegătorii au decis ieşirea ţării din UE (Brexit).

În primele şase luni din 2016, vânzările auto în Europa (UE plus EFTA) au crescut cu 9,1%, la 8,09 milioane autoturisme, faţă de perioada similară din 2015, când s-au livrat 7,4 milioane de vehicule. Toate marile pieţe au contribuit pozitiv la creşterea generală din perioada ianuarie-iunie 2016, în special Italia (19,2%), Spania (12,5%), Franţa (8,3%), Germania (7,1%) şi Marea Britanie (3,2%). Piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 2,8% în primul semestru din 2016, fiind înmatriculate un număr de 35.452 de autoturisme, faţă de perioada similară din 2015, când s-au livrat 34.472 de vehicule.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.